În ţărână mă prefac

Sunt mâini care m-apasă
Şi braţe care mă-nalţă
Cerul e-aproape
Şi vai cât de departe

Mă rog şi tac
Abia din leagăn m-am sculat
Şi-n ţărână mă prefac.

 

15 noiembrie 2011

Tac

Nu faceți pietrele să strige
va urma prăpădul
Prăpădul tău este și-al meu
Tac
Tac cum am tăcut mereu
Mă tângui cum niciodată nu m-am tânguit
Aud că piramida Maiyasă se zdruncină
Că alte piramide se trezesc
Din cauza dezmățului norilor fotonici
Să vină peste noi o altă lume?
Am suporta și asta
Fi-va oare mai bine?
Tac.

 

15 februarie 2012

Imaginația

Cu gândirea logică
Cu demonstrația aristotelică
învățată de la profesorul Didilescu
Am mers de la A la D de la D la P de la P la Z
Așa am înțeles drumul drept pe care să merg
Nu știam atunci că pe aripi
Imaginația mă va purta mai uşor
Pretutindenea.

 

București, 28 februarie

Urcă

Lui Andrei
Nu din vale
Ci din vârf
de pe creastă
vezi mai mult
vezi mai departe
Urcă urcă urcă
Fă-te frate cu muntele
Mare de vrei să fii
Lumea s-o cuprinzi
Urcă
Urci urci urci

De dragoste

Andei Maria
Nu mă întreba
De ce îmi șterg lacrima.
Vreau să te văd
Numai așa pot vedea soarele
Mi-ai fost stea.

Mi-e sufletul liber

Nu doar cu pâine
Ci și cu visuri m-am hrănit.
Mi-e sufletul liber și fericit
Înainte de-a ajunge la zenit

București, 5 martie 2012

***
Curaj! Si-n viață te-nalți!

 

București, 5 aprilie 2012

 

Nemurire

N-avea teamă
După ce te duci
Poți avea norocoul de-a te-ntoarce
De-acolo de sus…
Uneori agale
Alteori mai repede
Nemurirea nu şi ea
Nu cunoaște granițe.

 

București, 23 noiembrie 2015

Tot mai des

Tot mai des mă-norc în mine
Şi pe dinăuntru sunt tot mai gol.
Plinul de-altă dată, preplinul pe care-l simţeam din urmă venind
Încet, încet s-a scurs în pământ.

În pământul reavăn.
De la un timp aici aşteptat sunt.
Iar eu îs tot pe drum
Pe drum.
Las moştenire un tunchi de copac
Îmbrăcat în frunze uscate
Toate colorate
Ca un curcubeu ce zarea întreagă o cuprinde.

Dispărea-vor frunzele cărate de vânt?
Până la urmă îngropate şi ele
Împreună cu mine în pământ?

Las vouă doar Cerul vuind.

 

14 decembrie 2013

În nimbul tău

Singur în lumina ta,
Poezie,
Mă închin Ţie.
Maică Precistă
a sufletului meu.

Dă-mi, Doamne, zile
s-ajung,
Să m-ncălzesc
din nimbul chipului tău.

 

Bucureşti, 15 decembrie 2013

Adam şi Eva

Lui Ioan Nicodim

Eva e tot mai gârbovită
Şi mai tristă.
De şarpe nu-i mai pasă.
Ştie că a dispărut de mult.
Sau poate e prefăcut în mit?
Mărul din mână ca o mărturie a păcatului i-a rămas.
Îl păstrează ca pe un vechi talisman.
Ochii-i trişti sunt aţintiţi undeva,
Unde?
Spre singurul rămas lângă ea.
Spre Adam.
El cel mai apropiat dintre cei apropiaţi.
El dârz şi statornic.
În mâna dreaptă păstrează Secera,
În stânga ţine Securea,
Cu care să se poată apăra şi lucra
Pe vreme bună şi pe vreme rea
Pământul lăsat moştenire de Dumnezeu.
Restul sculelor le ţine pe spate.
Picioarele îi sunt ca nişte piroane,
În pământ ţeapăn îngropate.
Sunt trişti Adam şi Eva că şarpele a dispărut
Sau că ei au îmbătrânit?
Se mai mai gândesc oare la copii?
Sunt miraţi de veşnicia lor pe pământ.