Științele, inclusiv umanioarele, riguroase până curând, au fost puse în anii de dinainte de afirmarea plenară a postadevărului în fața unei provocări a relativității. Oamenii au aflat că au două minți: „una care gândește și una care simte”1, readuși fiind în ani de tulburătoare disjuncție între minte și suflet, ori între minte și inimă, în anii dihotomiei tradiționale între rațiune și simțire (trimiterea la numele cunoscutului roman al lui Jane Austin e întâmplătoare), și că atunci când o formă consacrată de inteligență dă rateuri, există o alta care poate să suplinească. Singura schimbare față de anii acestei dihotomii este aceea că inima a urcat în creier și nu mintea a coborât în inimă, după cum în practica rugăciunii ortodoxe a inimii prin această coborâre mintea urcă spre Dumnezeu. Complicate sunt sensurile acestui parcurs în profunzimile ființei, dar parcă ele se complică și mai mult de când Daniel Goleman a descoperit inteligența emoțională, iar mulți dintre cei ale căror fapte au devenit mai degrabă explicabile prin emoții decât prin rațiune au găsit un apărător cu instrumentar aproape științific a ceea ce înseamnă formele de manifestare a inteligenței. De fapt Daniel Goleman n-a descoperit nimic senzațional, ci doar a îmbrăcat în senzațional o jumătate de adevăr – mai precis două treimi de adevăr – reprezentând borna de referință a unei noi cvasiștiințe de ramură, infiltrată în multiple ramuri ale științelor sociale, pe care și-a dezvoltat extensiile parazitare până aproape de sugrumare. Nu există ramură a științelor sociale în care să nu se fi dezvoltat o perspectivă a inteligenței emoționale care să schimbe radical tot ceea ce știam despre rațiune și legile ei.
Să plecăm de la câteva fundamente. Psihoterapeutul Paul D. MacLean propunea în 1968 conceptul de „creier triun” după ani de studiu în direcția pe care o deschisese savantul francez Paul Broca și după ce definise în 1952 „sistemul limbic”. Acest termen este ceea ce se află la baza lucrării lui Daniel Goleman. Conceptul din 1968 a fost dezvoltat în timp, iar cartea din 1990, The Triun Brain in Evolution: Role of Paleocerebral Functions2 a devenit una dintre lucrările foarte populare. Perspectiva savantului american poate fi rezumată astfel: creierul uman este constituit din trei părți interconectate, diferențiate în funcție de evoluția creierului în regnul animal și de achiziția treptată a structurilor și funcțiilor proprii. MacLean distinge între creierul reptilian sau primitiv, cea mai veche dintre componentele creierului, care corespunde trunchiului cerebral și care a apărut cu sute de milioane de ani în urmă, guvernând comportamentul peștilor, reptilelor, amfibienilor și păsărilor, sistemul limbic sau creierul mamifer, incluzând hipotalamusul, amigdala, hipocampul, cortexul cingulat anterior și cortexul prefrontal, mai cunoscut prin sintagma „creierul emoțional”, și neocortexul sau creierul rațional, cea mai nouă parte a creierului, dezvoltată în intercondiționare cu apariția limbajului articulat. MacLean consideră că cele trei părți ale creierului sunt în relație complexă, raționamentele fiind influențate deopotrivă de sistemul limbic și de creierul reptilian. De aceea modelul pe care îl propune nu este acela al unui creier alcătuit din trei părți, ci al unui sistem care funcționează integrat, de unde îi vine și numele: triune în engleză, adică tri-unitar. Perspectiva lui MacLean nu a fost unanim acceptată, existând numeroase critici aduse în timp. Una dintre cele mai consistente poziții critice în raport cu creierul triun este cea a psihologilor americani Joseph Cesario, David J. Johnson și Heather L. Eisthen3, care combate de fapt un mod de înțelegere a perspective triune ca adaos al noilor structuri la vechile structuri deja existente pe scala viului (scala naturae), ca straturi noi adăugate precedentelor. Ținând cont de faptul că evoluția speciilor nu este liniară, că neuroștiințele se delimitează tot mai mult de perspectiva lui MacLean, că în România a existat o luare de poziție a unor recunoscuți specialiști în neuroștiințe și psihologie: Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu, care au trimis în 2021 o scrisoare deschisă adresată ministrului educației prin care amendau menținerea teoriei lui MacLean ca fundament al unui proiect educațional, ajungem la esența dezbaterii noastre. Conceptul de inteligență emoțională al lui Daniel Goleman se bazează pe ipoteza creierului triun, mai precis pe sistemul limbic sau creierul emoțional, iar argumentul celor trei cercetători români este consistent și produce ruptura de însăși esența acestei perspective: „O altă idee eronată, pe care se bazează multe episoade din podcastul Mind Architect – și pe care le analizăm pentru că fac parte din programa proiectului Neuroștiința la Clasă – este că creierul ar fi format din două părți, sistemul limbic (denumit de autor «Elefantul») și neocortexul (denumit de autor «Călărețul») [s.n.], care au evoluat în etape filogenetice diferite și care ar avea funcții diferite. Ideea provine din teoria creierului triunitar, dezvoltată de medicul american Paul MacLean, începând din anii 1949-1952, teorie care a fost abandonată demult (a se vedea, de ex., Cesario, Johnson, & Eisthen, 2020) odată cu descoperirea omologiei dintre structurile nervoase de la diferite specii, care contrazice ipoteza unei evoluții în etape. De asemenea, separarea netă a proceselor emoționale și cognitive [s.n.], inclusiv la nivel neurofiziologic, nu mai e susținută de descoperirile recente din neuroștiințe și psihologie (de ex., Lindquist, Wager, Kober, Bliss-Moreau, & Feldman Barrett, 2012; Okon-Singer, Hendler, Pessoa, & Shackman, 2015)”.
Am deschis această dezbatere plecând de la distincția netă dintre cele două minți ale lui Goleman. Ceea ce este important de observat în dihotomia dintre procesele emoționale și cele cognitive, pentru a păstra termenii cercetătorilor români anterior amintiți, este că atât în proiectul amendat, cât și în lucrarea lui Goleman, creierul reptilian este abandonat. În cel mai fericit caz, dacă ne-am raporta la acea înțelegere superficială a celor trei componente ale creierului după modelul foilor de ceapă ca interpretare neadecvată și neștiințifică la perspectiva lui MacLean, ar fi fost necesar ca Goleman să își fundamenteze raționamentul plecând de la cele trei minți pe care le-am avea după proiecția lui MacLean. Ar fi fost însă lipsit de logică (a pieței) să vorbească într-o carte de popularizare a științei despre inteligența instinctuală sau de supraviețuire alături de inteligența emoțională și de cea rațională, motiv pentru care, probabil, a emis ipoteza aceea a celor două minți care își dispută întâietatea în întunericul aceleiași cutii craniene. Căci dacă pe lângă cărțile de inteligență emoțională care au izvorât din mintea lui Goleman și a discipolilor săi am fi vorbit acum și despre inteligența instinctuală, cu siguranță mesajul pozitiv, dătător de încredere în mințile celor care simt un soi de deficit rațional nu ar fi sunat la fel de bine. Dacă nu ești suficient inteligent rațional, adică dacă nu ai răspuns adecvat la testele clasice de evaluare a capacității cognitive de procesare (dar și de stocare) a informației, poate mai ai o șansă, să fii inteligent emoțional, adică să suplinești IQ-ul cu EQ, un coeficient mai nobil, mai uman. Bine, aici e de gândit și altfel: dacă neocortexul lui MacLean e partea cea mai nouă a creierului, specific umană, iar inteligența rațională măsoară de fapt capacitatea acestei părți a creierului de procesare a informației – nu sunt evaluate prin testele IQ sistemul de avertizare ale creierului, amigdala, nici atât bulbul rahidian –, EQ nu ar trebui să măsoare, de fapt, inteligența sistemului limbic, adică a creierului mamifer? Ducând mai departe, prin exagerare, firește, acest raționament, oare nu cumva dacă suntem mai inteligenți emoțional suntem mai inteligenți ca mamifere sau, în același spirit, oare nu cumva mamiferul din noi prevalează în raport cu omul din noi?
Nu aș fi extins această dezbatere într-o zonă a interpretărilor marginale și exagerate (îngroșate) pentru a evidenția fisurile în raționamentul lui Goleman, dacă nu am fi găsit la ilustrul scriitor, psiholog și jurnalist de știință, ilustru mai ales ca specialist în marketingul ideilor vandabile, tocmai o asemenea exagerare așezată ca întrebare de căpătâi: „Ce factori sunt în joc, de exemplu, atunci când o persoană cu un IQ mare se zbate din greu , în vreme ce o alta, cu un IQ modest, se descurcă surprinzător de bine?”4 Sper că nu sunteți unul dintre cei care au răspuns: inteligența emoțională!

 

 

Note
1 Daniel Goleman. (2001). Inteligența emoțională. Traducere de Irina Margareta Nistor. București: Curtea Veche. 420p.
2 Paul D. MacLean. (1990). The Triun Brain in Evolution. Role in Paleocerebral Brain. New York & London: Plenum Press.
3 Joseph Cesario, David J. Johnson & Heather L. Esthen. (2020). Your Brain Is Not an Onion With a Tiny Reptile Inside. Current Directions in Psychological Science. Vol.29, no.3. 255-260.
4 Preluat din textul integral al scrisorii, reprodus în articolul Raluca Pantazi. (2021, 15 octombrie). „Erori fundamentale din podcastul Mind Arhitect și programul Neuroștiința la Clasă” ajung la elevi, cu susținerea Ministerului Educației – avertizează într-o scrisoare deschisă cercetătorii Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu. Edupedu [online]. URL: https://www.edupedu.ro/erori-stiintifice-fundamentale-din-podcastul-mind-architect-si-programul-neurostiinta-la-clasa-ajung-la-elevi-cu-sustinerea-ministerului-educatiei-avertizeaza-intr-o-scrisoare-deschisa-cercetat/ [consultat la 16 iunie 2023].
5 Daniel Goleman, op.cit., p.10.