Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Întemeierea pe goluri

În urmă cu mai bine de șapte ani, în urma unei aplecări speciale asupra raporturilor limbă-gândire-limbaj, aduceam în dezbaterea publicului o posibilă teorie construită pe un set de șase propoziții sau enunțuri teoretice. Evident că respectivele propoziții urmau a fi testate, în înțelesul proiecției epistemice popperiene, respectiv comparate cu faptele lingvistice și propozițiile de observație, deși intenția mea nu era aceea de a oferi o teorie popperiană articulată, ci de a deschide un orizont epistemic, o paradigmă în înțeles kuhnian. Am pornit la drum de la o sinteză a cunoașterii științifice și metafizice și am oferit spre dezbatere cele șase enunțuri, unele supuse ulterior evaluării prin modelare matematică, fractală:

i. Limba este o structură de goluri-concept.
ii. Golurile-concept sunt modelate cultural şi transmise tuturor membrilor comunității lingvistice.
iii. În procesul învățării limbii (incluzând învățarea creării în limbă) golurile limbii se umplu cu conținut semnificat în funcție de experiența utilizatorului, de propria grilă de valori şi de propria Weltanschauung.
iv. Comunicarea în cadrul comunității lingvistice presupune punerea în relație a aceloraşi structuri de goluri-concept (pattern-uri comunicaționale) şi a conținuturilor diferite (conotate individual) ale acestor structuri de goluri.
v. Comunicarea interculturală presupune punerea în relație a structurilor de goluri-concept diferite şi a conținuturilor diferite.
vi. Pattern-uri comunicaționale comune se regăsesc în culturi diferite, prin urmare comunicarea interculturală poate începe de la fixarea structurii comune de goluri-concept1.

Chiar dacă lucrările și prezentările pe această temă au avut o consistentă deschidere, fiind invitat să le ofer în diferite spații culturale, am simțit că deschiderea reală s-a produs doar în spațiul latin, în special în Italia și Portugalia. Iar propozițiile teoriei au fost extinse la nivelul altor coduri culturale, în acord cu proiecția lingvistului francez Émile Benveniste, care considera că limba este interpretantul societății și că, prin urmare, o conține („la langue contient la société”)2. N-am încercat o interpretare a propriei teorii asupra golurilor-concept (și, implicit, a modului în care ea poate fi receptată adecvat) în termenii programării colective a gândirii reprezentanților unei cadru cultural, în baza căreia Geert Hofstede a identificat dimensiuni culturale independente statistic în raport cu conținuturile și pattern-urile de idei, cu adecvarea relațiilor sociale la mediu, cu rolurile diferitelor tipuri de diferențiere socială în cadrul unei culturi, cu modelele comunicaționale dominante, cu socializarea noilor membri etc3. Dar am găsit că de-a lungul încercărilor de întemeiere, diferite spații culturale au oferit căi proprii de interpretare a „golului” în termenii physis­-ului sau în afara lui. Grecia Antică a deschis ambele căi ale interpretării: pe de o parte prin Democrit și Leucip, apoi prin epicureeni, pe de alta prin metafizica greacă, dată fiind apetența grecilor pentru „aplecarea gândirii asupra ei înseși” (Mircea Arman)4. Atomismul lui Democrit se separă de preceptele eleaților și aduce în prim-plan elemente primordiale indivizibile, atomii, ocupând un spațiu gol – cosmosul –, în care se manifestă prin întindere și mișcare. Existentului vizibil, plinului (to on) i se opune vidul, neantul, golul (to menon), dar această raportare a fost (și continuă să fie) percepută mai degrabă ca reflexie negativă, ca exaltare a negativului (Lucian Blaga): „Democrit gândea material-plastic în forme ideale, ca toți grecii”5.
A gândi (inclusiv limba) în termenii golului este atipic spațiului cultural european și presupune eforturi de înțelegere. Probabil din acest considerent un model bazat pe golurile-concept se poate încadra cel mult în zona „plăsmuirilor”, cum spunea Blaga, fie ele și „corporal-ideale”. Dar în termenii aceleiași corporalități – adică înainte de a căuta fundamente metafizice – golul poate fi interpretat prin „utilitatea” lui fizică. Iată, în acest sens, un arhicunoscut exemplu din Cartea despre Tao și virtuțile sale a înțeleptului Lao Zi6, mai precis versetul XI:

„Cele treizeci de spițe se înmănunchează în butucul roții – locașul gol [al roții] ascunde folosul carului.
Se frământă lutul și se plămădesc oale – locașul lor gol ascunde folosul oalelor.
Se dăltuiesc porți și ferestre, durându-se încăperi – folosul încăperilor se găsește în cuprinsul gol al acestora.
Prin urmare ființa slujește drept reazem, iar neființa aduce folosul.”

Nu caut interpretări taoiste – cum o face de câteva decenii fizica însăși, în principal prin Fritjof Capra7 – ale unei teorii ale cărei fundamente provin, totuși, din cunoașterea științifică a secolului trecut european. Interogând paradigmele transcendentală, fenomenologică și hermeneutică, focalizându-mă pe cea din urmă cale, mai precis pe hermeneuticile reductive (dar nu pe etimonul funcționalist, ci pe funcționalitatea structuralistă), am ales să exploatez golul-concept din nevoia de a duce la capăt proiecții neîncheiate privitoare la potențialități. Așadar, chiar dacă este simplu ca, în analogie cu funcționalitatea golului în viziunea taoistă să justific „folosul” locașurilor goale ale limbii, în înțelesul ei de produs cultural deopotrivă aparținând individului și comunității, nu acest gen de speculație este ceea ce urmăresc. Cum nu am urmărit, de la bun început, să argumentez, să justific sau să exemplific prin apel la gândirea taoistă proiecția teoretică intenționată:
„Limba […] poate fi înțeleasă ca un sistem de goluri-concept, ca un sistem de potențialități intermediind relația dintre conținutul noțional şi expresia acestuia, indiferent de forma de punere în operă. Golurile-concept, pe cale a se activa, sunt predefinite cultural; sunt posibilități ale limbii puse în valoare în manieră individuală, în baza unei matrice colective (cultura). Limba, în fapt un organism viu, presupune angajarea utilizatorului în raporturile cu ea prin prisma exploatării potențialităților. O limbă nu se învață în sensul realizării de echivalențe între convențiile lingvistice; nici nu se poate pune problema unei asemenea angajări fără a lua în discuție o teorie a adevărului consensual, dar chiar şi în acest caz reprezentările ar diferi la nivel conotativ. Conținutul conceptual diferă, aşadar, de experiența de viață, de grila de valori, de grila perceptivă a locutorilor. Indiferent de structura de goluri-concept, dinamică şi fluidă, modelată cultural, comunicarea între membrii aceleiaşi comunități lingvistice presupune negocierea în baza grilei comune de valori a înțelesurilor diferite, presupunând conținutul noțional cu care se umplu golurile-concept. Prin urmare, o limbă în uzul cotidian înseamnă o punere în balanță a structurii de potențialități şi o negociere pe marginea conținuturilor puternic conotate individual”8.

Prin intermediul acestui articol am încercat o reflectare mai degrabă asupra potențialității unui spațiu cultural de a înțelege și asimila o teorie construită diferit de pattern-urile de gândire occidentală. Iar această întemeiere pe goluri-concept este ușor de înțeles în universul cultural chinez unde Tao însuși înseamnă neființă (wu), în sensul de non-manifestare, unde Tao se supune din primul verset convenției numirii fără posibilitatea acoperirii golului-concept infinit: „Numele [său] poate fi numit, [însă acesta] nu este numele veșnic” (versetul I), unde numirea este legată de formă (similar alveolei modelate cultural a cuvântului, utilizat în interpretarea noastră), unde golul primește valențe diferite, inclusiv geografice și unde „valea” este asociată nemuririi (versetul VI), cu mențiunea că termenul gu, tradus prin „vale” semnifică vidul, golul, dar înseamnă și „a hrăni”, „a cultiva”, „a desăvârși„. Nu caut explicit asocieri între proiecția teoretică propusă, aceea a golurilor-concept ale limbii pe care se întemeiază gândirea, limbajul, vorbirea, implicit cultura, ci îndrăznesc să cred că în culturile Extremului Orient lumea celor „zece mii de ființe și lucruri”, adică a ceea ce poate fi rostit (ke dao) poate fi asimilată lumii celor „zece mii de semnificații”.
Să lăsăm pacea interpretării să se așeze prin apel la un alt verset taoist, XLV: „Împlinirea desăvârșită se aseamănă neîmplinirii; folosul său este neostenit. Plinătatea desăvârșită se aseamănă golului; folosul său este nesfârșit”9.

 

 

Note
1 Adrian Lesenciuc. (2012). Linguistic Fundamentals Of The Theory Of Concept-Holes. În Stanca Măda & Elena Buja, Structure, Use, And Meaning. Linguistic Studies. Cluj-Napoca: Casa Cărții De Știință. pp.169-186.
2 Émile Benveniste. (1974). Problèmes de linguistique générale, II. Paris: Gallimard, p.95, v. și proiecția anterioară, din 1966, în care cultura nu poate fi definită decât în termeni lingvistici: „Cultura se defineşte ca un ansamblu foarte complex de reprezentări, organizat după un cod de relații şi de valori: tradiții, religie, legi, politică, etică, arte, tot ceea ce omului, în locul în care se naşte, îi vor fi impregnate în conştiința cea mai profundă şi care îi vor conduce comportamentul în toate formele activității sale; ce este deci dacă nu un univers de simboluri integrate într-o structură specifică şi pe care limbajul le manifestă şi le transmite?” (Émile Benveniste. (1974). Problèmes de linguistique générale, II. Paris: Gallimard, p.33).
3 Geert Hofstede. (2001). Culture’s Consequences. Comparing Values, Behaviours, Institutions and Organizations across Nations, second edition. Thousand Oaks, CA: , Sage Publications, Inc. p.9
4 Mircea Arman. (2013). Metafizica greacă. București: Editura Academiei Române; Cluj-Napoca: Tribuna. p.195. Mircea Arman, sintetizând gândirea greacă a antichității, constată că existența nu este gândită în principal prin observația directă asupra naturii, ci că există, mai degrabă, o deschidere spre autoreflectare, presupunând reflectare mediată a physis-ului.
5 Lucian Blaga. (2015). Trilogia valorilor. București: Humanitas.
6 Lao Zi. (1999). Cartea despre Tao și virtuțile sale. Traducere din limba chineză veche, introducere, comentariu și note de Șerban Toader. București: Editura Științifică, Biblioteca Orienthalis. Ă.47
7 Fritjof Capra. (1999). Taofizica. O paralelă între fizica modernă și mistica orientală. București: Editura Tehnică. 256p.
8 Adrian Lesenciuc. (2020). Teoria golurilor-concept. Un model fractalic al raporturilor limbă-cultură. Postfață de Mariselda Tessarolo / The Theory of Concept-Holes. A Fractal Model of the Language-Culture Relationship. Afterword by Mariselda Tessarolo. Manuscris. p.29.
9 Lao Zi, op.cit., p.125.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg