Între copilărie şi inocenţă

uneori ne plânge cerul
discul solar imens cât o roată de car
rămas atârnat de vacanţe ca într-o veşnicie

e vremea când secunda se descompune în noi
printre cleşti şurubelniţe şi alte unelte
până la putrefacţie

eu te-am uitat iubire
aruncat la gunoi
între copilărie şi inocenţă
marea e numai un câmp noroios
pe care se văd urme şi coarne
pierdute de puii de capre

Psalm

ci lasă Doamne mânia de la mine
eu şoldul ei aş vrea să fur
să-i prind şi umbra şi mândria
credinţa să i-o prind
să fug

şi de la tine cer şi viaţă
şi-acoperiş şi soare sfânt
să iau odihna şi voinţa
cu pâinea ce tăia-voi mâine

Lumină lină pe Feleac

am prins în seară o lumină lină

noi ne plimbăm neserioşi prin parc
din Apuseni mai picură pe ţigle
un zvon de ploaie
ochii tăi nu tac

cum aburiul zâmbet e sărutul
de-ar fi cu teamă te-aş minţi cu drag
aici în mine
ca într-o odaie
ai locul
Doamnă inimă de mac

lângă singurătate luna se-ntretaie
cu foşnetul copacilor din vis

lumina lină licurici în aer
aruncă vaier
nu ştiu ce să fac

Hermeutici de cositor

de unde această întreagă tevatură
cuvinte inutile
poeţilor pierduţi
isterizaţi
le cântă o zeiţă în oglindă
dar hai
ne lăudăm cu aventuri o seară
te rog
nu mai raspunde azi la telefon

Medievală

când se aprinde focul
şi opaiţe
trec numai căpriori pe la oglinde

departe lăncierii au coifuri şi au scut
păzesc prin închisori
cuminţi
sunt locurile de vecie
ce se vând
când nimeni nu o vrea
dar orişicând

Aşa s-a scris istoria

da
frigul a pătruns până la os
spre seară răsmeriţa uşor se destinde
norii mai sunt
un cer fără vise
numai sânge pe jos
la Universitate în colţ
se spală cu apă fierbinte

da
frigul a pătruns
e zero absolut
se-nvârt doar electronii pe orbite
din ultimul pe listă
pe pagină în sus
noi l-am ales pe noul preşedinte

În dialog

arde candela-nserării
un surâs am adunat
de pe faţa Antigonei
Doamne
moartea n-are sens

vin la uşă corbii zorii
îi aştept nici vorbă nu-i
arde candela-nserării
altă
vâslă am pierdut

Maşina de scris

maşina mea de scris este conectată la priză
de aproape o sută de ani
(ideea aceasta am furat-o de la unul
pe nume Marques)

am o problemă
însă
micile mele poeme
le scriu în caiet la mână tot de pe atunci

Clipă a risipirilor

ceasul meu are tendinţe romantice
se joacă printre sentimentele mele
de dragoste
(nu e vorba ele au cam apus
dar am dat şi eu în boala
poeţilor bătrâni
pentru poemele de dragoste)

– nu comentez mai mult –

ceasul meu s-a ascuns în atelierele lui Spinoza
nu am putere să întind mâna să îl ridic
a împietrit cu acele la orizont
şi mă anunţă intempestiv
că a atins temperatura la care
timpul se opreşte în loc

Amintiri clujene

1.
vin cârtiţele pe sub deal
pictate în argint de seară

cineva
te va înlocui cu un vas de cenuşă
şi-ntreaga moliciune a trupului va trece în cristal

nenăscute momente
doar clapele pianului într-o singurătate sângerie
să-ţi cânte o sonată târzie a lunii

ocean de tristeţe atâtea orizonturi
aerul negru sub unghii
coboară în mine de pe un vârf de deal

2.
jur împrejur sunt cărărui prin iarbă
pescari tăcuţi îşi murmură în barbă
noi vom mai prinde şi guşteri prin scaieţi

a mai rămas pe undeva un clopot
din biserica din Văcăreşti
când Radu Gyr îl caută pe Cristul răstignit
într-o celulă goală

3.
se sângeră apusul prin porii din pereţi
iubirea e o clipă dedusă din oglindă
tu înţelegi cum se ascunde unda-n alge verzi
în fierbinţeala aspră de afară

tăcerea e de silex
scăpare nu-i
dansul e în scădere şi noaptea înfioară
când simt cum cresc sub mâini sânii tăi mici
în fiecare vară

Nopţile şi tăcerile scribului

bătrânul scrib e înţelept
nu minte
l-am lăsat să plece nepăzit
aşa cum s-a zărit
părea dintr-o poveste

cu fruntea aplecată
el se sfinţea sfinţit

când m-am întors din mine pierdut ca într-un zâmbet
mi-a spus aşa
ei bine
bine
se sinucid copacii în pădure

suntem cu ei acolo zi de zi
printre liane culegând noi mure
când zgura trecerii ne va lovi

dar tu înveşmântată în cuvânt
eşti minunata toamnă

vei deveni zeiţă
el mi-a spus
dar trebuie să crezi că într-o zi
copacii din pădure
ne vor copleşi