Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Istorie și cărturărie

Istorie și cărturărie

 

 

Aurel Răduțiu,
Istorie și cărturărie
Univers Enciclopedic, 2O2O

 

 

Aurel Răduțiu a fost și este un intelectual distins, care și-a consacrat timpul și energia deopotrivă istoriei și literaturii. Așa cum afirmă în „Argumentul” cu caracter de „prefață” al cărții cu titlul amintit, el s-a consacrat în primul rând istoriei, urmând „modelul” marilor maeștri: N. Iorga, C. Daicoviciu, Moga, Pall, dar în primul rând al cunoscutului David Prodan, mentorul său, pe care l-a cultivat peste 30 de ani.
Cartea pe care o prezentăm este unică prin profilul ei, prin erudiția și accentele memorialistice. De la un capitol la altul, cititorul face cunoștință cu numele celebre ale pasionaților istorici din diferite epoci, îndeosebi din epoca medievală, dar și cu freamătul memorialistului, care nu poate uita casa părintească din ținutul Orăștiei. „Romosul”, unde își are casa copilăriei, îi amintește mereu de Săliștea lui Ioan Lupaș, de Rășinarii lui Octavian Goga și Emil Cioran. „Țărănia” locuitorilor a fost înțeleasă mai mult ca o stare de conștiință civică și mai puțin ca profesie a plugarului înrobit de creșterea animalelor, de lucratul pământului până la epuizare. Așadar, „țărănia” locuitorilor era acceptată mai puțin ca îndeletnicire agricolă epuizantă, ci mai mult ca datorie a viitorului cetățean român care se supune limbii și credinței creștinești, păstrând tradițiile și obiceiurile neamului. În felul acesta i s-a cuibărit în conștiință sentimentul de prietenie și solidaritate cu tovarășii de joacă în cei „șapte ani de acasă”.
Firesc, unele pagini conțin destule informații despre trăitorii ținutului țărănesc, pe care i-a cunoscut și admirat, precum Ioachim Rodeanu, Leonida Tudor, istoriograful Iuliu Vuia, Ioan Mihalyi, Ioan Cavaler de Pușcariu. Acestora li s-au adăugat cărturari cunoscuți în epocă, precum Gheorghe Bogdan-Duică, Nicolae Popea ș.a.
În aceeași ordine de idei, Aurel Răduțiu nu uită să consemneze „exercițiile” pe care le inițiau fie istoricii maturi, precum B.P. Hasdeu, fie cei din generația tânără (la 1870), pentru a impune „istorii critice”, menite să pregătească mult plănuita „istorie națională”, pe care marele istoric o tot „visa” mereu.
Un capitol aparte, scris deopotrivă cu curaj și discernământ, este cel cu titlul: „Istoriografia la apogeu”, unde sunt prezentați „maeștrii genului”, Nicolae Iorga, Constantin Daicoviciu, Ioan Moga. Paginile consacrate acestora sunt temeinic sistematizate și drămuite pentru a surprinde esențialul. De pildă, când discută cel mai dramatic capitol din „istoria religioasă”, Aurel Răduțiu reține esențialul, argumentând temeinic chestiunile esențiale, pe care le-a evocat fără să clipească. E vorba de „armată, temnițe, țărani în lanțuri, bătăi la sânge, moarte de martir, lume învrăjbită, preoți goniți” ș. a. m. d. Istoricul le-a notat pentru ca viitorimea să vadă și să nu uite „realitatea istorică”, cât mai obiectiv cu putință. De asemenea, istoricul Răduțiu consemnează „mentalitatea” nobilimii maghiare al cărei crez era de neclintit, după cum citim într-o „Scriere din 1748”:
„Dumnezeu însuși a ales între noi, hărăzind iobagului munca și lipsurile, iar nobilimei belșugul și viața veselă”!
Două materiale (o „evocare” și un „necrolog”) au fost scrise de Aurel Răduțiu în postura lui de „memorialist”, evocând personalitatea istoricului Francisc Pall, pe care l-a cunoscut în 1962, când tânărul se silea să intre la Institutul de Istorie din Cluj-Napoca. Candidatul a surprins esențialul din cultura și mentalitatea istoricului, precum și „meșteșugul cercetării propriu-zise a trecutului medieval”.
Dincolo de amănuntele biografice, tânărul aspirant Aurel Răduțiu a surprins calitățile esențiale ale lui Francisc Pall, situându-l, pe drept, în elita medieviștilor români, alături de Gheorghe Brătianu și Mihai Berza.
Sigur, dintre, cele mai multe și însemnate judecăți tânărul „aspirant” le-a notat pe cele cu privire la David Prodan, pe care l-a cunoscut cel mai bine dintre „studenții” acestuia.
Colegul nostru de studenție a devenit, cu timpul, discipolul marelui istoric, pe care l-a cunoscut în toate manifestările lui. În calitate de profesor, își amintește Răduțiu, lecțiile istoricului „curgeau liniștit, aproape „monoton”, dar ele nu vizau „efecte emoționale”, ci se bazau pe „simplitatea oralității,” pe rostirea cu „sobrietate” a judecăților. De aceea ele comunicau o „viziune clară despre trecutul medieval din istoria poporului român”.
Devenind, la scurt timp după eliberare, cel mai apropiat „discipol” al marelui istoric, Aurel Răduțiu i-a surprins și notat, în cartea de față, principalele calități ale distinsului istoric.
Om „dintr-o bucată, aparent inflexibi”, David Prodan nutrea și sentimente adevărate, dar fără să-și laude ori să-i adreseze „mustrări” discipolului. L-am admirat pe colegul meu de studenție, Aurel Răduțiu, pentru răbdarea și discreția cu care l-a „citit”, admirat și prețuit pe istoricul David Prodan, devenind el însuși un istoric de real talent.
La moartea lui David Prodan (în 1992), discipolul i-a judecat cărțile de „căpătâi” ale istoricului cu aceste cuvinte: „Cu cărțile lui nu ne întoarcem în trecutul cel mort”, abolit de istorie, ci în trecutul cel viu, în trecutul care durează ca parte integrantă a unui destin colectiv. Este trecutul cu impact în conștiința unei națiuni, „fără de care un popor încetează să existe”. (pag. 165)

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg