Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Iubirea din vitrina hermeneutică a lui Iulian Boldea

 

Iulian Boldea
Modernism and Postmodernism in Romanian Poetry. A Brief Outline
LAP Lambert Academic Publishing, Saarbrucken, Germany, 2015

 

Generația mea, în adolescență, recita cu o anumită vibrație cosmică versurile: „Sunt tînăr, Doamnă, vinul mă știe pe de rost/ și ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sînge…”. Nu mai cunosc azi tineri care să recite minunatele versuri scrise de Mircea Dinescu, poate pentru că tinerii cu care lucrez, fiind deja la universitate, au depășit vîrsta la care asemenea trăiri sînt iminente. Există o etapă a evoluției tinerilor în care ei se îndepărtează de această metafizică, pe care o consideră a fi prea siropoasă și prea încărcată de o senzualitate sublimată. E adevărat că, mai apoi, după o pauză, acest tip de erotism reapare cînd te aștepți cel mai puțin, ca un fel de principiu regenerator.
Am regăsit versurile lui Mircea Dinescu – pe care azi îl mai văd doar bucătărind la televizor – în volumul despre poezia românească pe care Iulian Boldea îl propune cu conștiința evidentă că literatura românească are nu numai o deschidere, ci și o vocație universală. Publicînd o carte despre poeți români și poezia românească în limba engleză, la o editură din străinătate, Iulian Boldea oferă o bună ocazie de a ieși în lume gînditorilor pe care îi analizează cu o foarte înaltă conștiință a valorii lor și a importanței pe care aceștia ar trebui să o aibă în conștiința literară universală. Iulian Boldea fixează prin cartea sa un orizont al înțelegerii literaturii românești. El asumă convingerea că literatura românească a ajuns la o anumită maturitate, bazată pe o bună și continuă creștere a conștiinței de sine și a conștiinței valorii sale.
Iulian Boldea folosește drept cadru al discuției cîteva reflecții asupra raportului dintre modernism și postmodernism, precum și asupra importanței amprentei generațiilor și a responsabilității generaționale. Fiind preocupat îndeosebi de tematizarea iubirii, nu voi intra de această dată în disputele modernism vs postmodernism, deși iubirea ar putea fi un loc al aducerii împreună a celor două modele ale practicilor creative, prin tematizare, prin jocul existențial implicat sau prin regăsirea sau pierderea de sine pe care o presupune.
Mi se pare, însă, util să rețin de la Iulian Boldea tendința literaturii ce stă sub semnul postmodernismului de a se sustrage oricărui canon, de a pune împreună expresivitatea obiectivă cu nuanțarea și exprimarea a ceea ce e personal și chiar căzut în zonele subliminale ale subiectivității. Modul în care prezintă postmodernismul aduce cu sine principalele ingrediente pe care le găsim, în forme particulare, și în filosofia iubirii. Dintre acestea am putea aminti: reconsiderarea temei autenticității ca mod de oglindire a realității, textul ca mod de a trăi și literatura ca un mod de viață, importanța explicativă a pluralismului și a subiectivității, jocul la care se supun și căruia îi sînt supuse raționalul, iraționalul și supraraționalul, evenimențialul și absolutul, imanența radicală și transcendența, luciditatea și ironia. Pentru Iulian Boldea, toate acestea caracterizează postmodernitatea poetică românească, iar noi am putea constata cu ușurință că sînt instrumente des întîlnite și în discursul asupra iubirii.
Am să mă opresc doar asupra cîtorva elemente ilustrative pentru funcția restauratoare a iubirii relevată de poeziile analizate de Iulian Boldea.
Cartea lui m-a cîștigat total prin empatia comună pe care am resimțit-o în raport cu tristețea metafizică a lui Lucian Blaga. Ea este o coordonată existențială ce vine în poezie dinspre gîndirea filosofică. Filosofia blagiană prezintă omul ca o ființă a cărei imersiune în existență se produce semnificativ prin trăirea deopotrivă în lumea realului și în cea a misterului. Prezența cenzurii transcendentale influențează și registrul trăirilor poetice blagiene, ceea ce face ca iubirea să fie marcată de înstrăinarea în raport cu absolutul, de melancolia nedezvăluirii integrale, de contemplarea idealului iubirii și imposibilitatea consumării ei pînă la capăt. Tonul elegiac al metaficii iubirii propusă de poezia lui Blaga este perceput de Iulian Boldea ca unul ce ține de însingurarea cosmică pe care o aduce iubirea pe fondul dublei acțiuni de adîncire în sfera realității și de abandon în fața inefabilului existenței. Această tensiune existențială se traduce la nivelul iubirii într-o formă a dorinței mereu afirmate, mereu consumate și niciodată total împlinite. Ea presupune o prezență a speranței și transcenderii.
Un adevărat spectacol hermeneutic ne oferă Iulian Boldea în prezentarea poeziei iubirii la Nichita Stănescu. Nu despre iubire e vorba aici, ci despre sensul iubirii sau mai exact despre poezia ei. Este vorba despre o dimensiune a poeticii existențiale ce se construiește continuu, se obiectivează sub ochii noștri și respiră o dată cu respirația poetului – a cărui voce devine vie prin vocea interioară a fiecărui cititor al său. În felul acesta, are loc o mutație metafizică pe care Iulian Boldea o percepe sub forma unei noi ontologii a identității în care sinele cititorului se identifică cu sufletul poetului, în care clocotește lumina iubirii și facerea și desfacerea ei.
De la eminescianul „îndulcind cu dor de moarte sufletul nemîngîiet”, cu toții ne-am obișnuit că iubirea poate fi concepută ca o formă de a muri pentru celălalt și că moartea poate fi utilizată ca o metaforă a iubirii care prilejuiește învierea în misterul vieții celuilalt. O formă poetică aparte a jocului ce implică iubirea și moartea este relevată de Iulian Boldea în analiza creației poetice a Ilenei Mălăncioiu. Acest joc presupune o retragere în sine, o ascundere în imaginarul propriei existențe. „A murit pentru lumea aceasta”, se spune despre asceții ce se retrag în lumea consacrată contemplării realității divine. Practicînd o fomă a ascezei introspecției interioare, poeta nu se desparte de lume, nu moare pentru ea, ci mai degrabă se regăsește pe sine pentru a da semnificație lumii și a o investi cu un plus de realitate. „Demonul solitudinii” este în acest caz cel care construiește mediul propice manifestării iubirii, al întîlnirii și comuniunii cu Celălalt. Favorizarea poetică a morții în raport cu viața, eludarea realității în raport cu trăirea visului sînt un mijloc prin care utopia iubirii și comuniunea în iubire capătă dimensiunea mesianică a unei mereu amînate viitoare salvări prin iubire.
Nu numai mesianismul iubirii, ci și apocalipsa ei rețin atenția lui Iulian Boldea. Nu putea să găsească pentru a ilustra un asemenea demers poetic o figură mai potrivită decît cea a lui Ion Mureșan. Poetul trăiește o apocalipsă a cotidianului cu o fervoare și o energie de nestăvilit. Nu mai sînt prezente aici decît agonia, declinul, lipsa sensului. Totul se desfășoară în lumina descompusă a unui amurg. În această existență precară nu mai are loc decît absența iubirii. Ea este resimțită doar ca o formă de așteptare descărnată, în care doar umbra speranței ce însoțește apocalipsa mai dă șansă trăirii iubirii.
Am semnalat doar cîteva din provocările acestui volum, adresate unui public internațional. Volumul de față, însă, aduce o contribuție extrem de importantă la cunoașterea poeziei românești în diferite faze ale exprimării sale. Pe lîngă autorii amintiți mai sînt puși în vitrina hermeneutică a lui Iulian Boldea și scoși în lume pentru a-și arăta virtuțile poeți precum: Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Emil Botta, Ștefan Aug. Doinaș, Ana Blandiana, Cezar Baltag, Leonid Dimov, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Marta Petreu, Alexandru Mușina, Matei Vișniec. Volumul vorbește lumii despre creația poetică românească. Eu am fost aici interesat doar de perspectiva iubirii. Privit în această oglindă, Iulian Boldea se dovedește nu numai un foarte nuanțat hermeneut al iubirii, ci și un poet al iubirii și al transfigurării prin iubire. Tocmai de aceea mi s-a părut potrivit ca din toate temele aduse în discuție să aleg aici doar iubirea, cu caracterul ei soteriologic. Dorința nebună de a iubi mai poate încă salva lumea. Sau cel puțin așa deducem din interpretările lui Iulian Boldea.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg