Nora Blaj se autodefinește ca fiind un artist plastic internațional, care trăieşte şi pictează în Regatul Unit. Face parte din Uniunea Artiştilor Plastici din România şi din European Artists e.v. Association, cu sediul în Velbert, Germania. În anul 1993 a absolvit la Timișoara Colegiul de Design Vestimentar, iar în anul 2000 Facultatea de Arte Plastice, secția pictură, la clasa profesorului Romul Nuțiu. De-a lungul anilor a avut expoziții personale în România, Austria, Germania, Olanda, Rusia şi a participat la expoziții de grup în țară şi în străinătate. Lucrările sale se află în colecții publice și private din Europa, America şi Asia. A participat la târguri de artă în Belgia, Austria, Italia, Germania şi România; colaborează cu galerii de artă din mai multe oraşe europene. În anul 2008 a obținut premiul pentru „Cel mai bun artist al Anului” la Timişoara, iar în 2020, Nora Blaj a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural în grad de Cavaler”.

 

 

Titlul pe care am ales să-l dau acestor rânduri (era să spun gânduri și ar fi fost la fel de corect) mi-a devenit evident înainte să știu că voi scrie un text despre Nora Blaj. Analizând cu atenție lucrările primite pentru ilustrarea numărului de față al Tribunei, am avut acut senzația că asist la un recital poetic pe…pânză, sau hârtie – acestea fiind suporturile care susțin ilustrările emoțiilor și sentimentelor artistei eliberate printr-un gestualism delicat, rafinat, sau, din contră, violent-păstos, de la caz la caz. Este pentru prima dată când nonfigurativul îmi dă certitudinea că înțeleg perfect intenția artistului, ba chiar mai mult, că „poemele” colorate mi se adresează mie, „cititorul” lor, într-un limbaj secret, dar, în același timp, cunoscut de ambii participanți la dialogul cromatic: artist și, deopotrivă, privitor.
Impresioniștii francezi considerau că pictura înseamnă redarea pe pânză a unor senzații colorate. Senzații stârnite de contemplarea unor imagini din natură, bogate cromatic, vii, luminoase. Nora Blaj găsește inspirație pentru această simfonie de tonuri, lumini, umbre, fluidități, tușe păstoase, sondând adânc în propriul interior. „Mă inspiră tot ce adun în mine, bun sau rău […]. Toate disperările și toate bucuriile le adun până când nu mai au loc și atunci știu că a venit momentul să le pun pe pânză.[…] unele picturi curg ca o autodictare, pentru că le am deja în mine. Sunt povestite pe dinăuntru, mâna mea trebuie doar să le scrie pe dinafară” – spunea aceasta într-un interviu realizat de Robert Șerban pentru Banatul Azi, în 27 iulie 2020. Se observă că și artista folosește verbul a scrie, atunci când vorbește despre mijloacele sale de exprimare plastică, dovadă că prima impresie pe care am avut-o văzându-i tablourile este și cea intenționată de autoarea lor.
Influența profesorului său, Romul Nuțiu, considerat ca fiind principalul reprezentant al expresionismului abstract din Romania, a fost hotărâtoare pentru alegerea drumului pe care avea să pășească la absolvirea facultății Nora Blaj (nume ales pentru a o reprezenta în călătoria sa artistică). Dar lirica pictoriță nu a renunțat niciodată cu totul la figurativ. În lucrările sale, realizate întotdeauna cu tehnici mixte care adună laolaltă pasteluri, markere, tușuri, acrilice, uleiuri, colaje, zărim adesea vagi chipuri și siluete umane, aduse acolo de fotografii de epocă, alături de fragmente de scrisori, frânturi din jurnale vechi, părți de partituri muzicale sau bucăți de textile. Îndeosebi dantela este preferată de artistă dintre materialele textile folosite, care, alături de tușe puternice de roșu (un roșu care-i este caracteristic, comparabil cu roșu sangvin sau un roșu al vinului răsturnat pe albul imaculat al feței de masă), schițând flori ce duc cu gândul la maci sau trandafiri (ca în lucrarea „Flori de celofan”, de pildă), imprimă o senzualitate tulburătoare întregului ansamblu. Nora Blaj face parte dintre acei pictori, puțini la număr, care înnobilează prin arta lor senzațiile plastice. Ea este o maestră a subtilităților inefabile, un artist senzitiv care provoacă un fluid emoțional, o stare de corespondență care oferă și cere, în același timp, privitorului un rafinament aparte.
Pentru Nora Blaj pictura este, în primă și în ultimă instanță, culoare. Temele alese, sugerate de titlurile date lucrărilor, sunt mai mult prilejuri de arabesc și țesătură cromatică. Florile și motivele vegetale sunt fuzee de culori, recognoscibile îndeosebi prin cromatismul lor decât prin articulații formale. În general pentru artistă, culoarea este izvorul unor iluzii, vise, impresii puternice pe care-și dorește să le imprime pe pânză, sau pe hârtie, printr-un gestualism instinctual care trădează o sinceritate nudă. În felul acesta, trăirea artistică își păstrează autenticitatea, spre deosebire de un tablou reluat, „migălit”, unde intervine meșteșugul, uneori în detrimentul artei.
În interviul pe care-l citam mai devreme, Nora Blaj vorbea și despre schimbările din parcursul personal, care au generat, în timp, schimbări în evoluția artistică. „Mă pictez pe mine și picturile sunt etape din drumul meu – declara aceasta […]. La început doream ca toate culorile să umple tabloul cu atâta intensitate, încât să pară gata să se reverse, să se izbească una de alta. Ele traduceau elanuri și nerăbdări. Acum […] culorile nu mai vorbesc toate cu voce tare, unele au glasul sugrumat și îmi ordonez, oarecum, preaplinul emoțiilor”.
Această trecere la un discurs mai melancolic, aș spune, mai așezat cromatic dar nu mai puțin dramatic, poate fi observat și în unele lucrări care ilustrează numărul curent al Tribunei. Ele, toate, fac parte din ciclul „Gestuar”, titlu dat de artistă unei selecții care a constituit tema expozițiilor din mai multe orașe din România (printre care și Cluj-Napoca, în decembrie trecut). „Gestuar este un cuvânt inventat de care eu aveam nevoie. […] Mi-am dat seama că aveam nevoie să adun în mine prin minte, în suflet, toate gesturile […], întâmplările, ca într-un ierbar din copilărie, dar care de fapt să fie un gestuar, un caiet al gesturilor care să mă țină aproape de oameni, să îmi ofere șansa să ajung la ei” – declara la momentul respectiv artista, explicând titlul expoziției.
O mărturisire care, în ciuda monologului de pe pânză, trădează dorința de dialog, de comunicare cu ceilalți, într-un limbaj plastic puternic poetizat, emoționant și original. Pentru că Nora Blaj pictează sub impulsul emoției care se transmite și privitorului, cu o exuberanță care glorifică rezonanțele luminoase ori întunecate ale culorilor. Rostirile bogatei sale lumi interioare se arată fie prin intensitate și strălucire cromatică (am menționat deja nuanțele puternice de roșu), fie prin paloarea griurilor îmblânzite sau a nuanțelor autumnale ce sugerează patina timpului, în compania unor figuri de demult, a scrisorilor din vremuri apuse, sau a partiturilor uitate.
Lucrările semnate de Nora Blaj au o forță de atracție aparte. Ele incită, cheamă, vorbesc tuturor într-un limbaj care se decodifică instantaneu, sunt, cu certitudine, lipsite de formalism și pastișe.