Scurt istoric al literaturii de călătorie

 

Exemplele timpurii aparținând literaturii de călătorie includ Periplu-ul Mării Eritree (în general considerată o lucrare din secolul I d.Hr.; autorul fiind încă dezbătut, neștiindu-se exact cine este acesta), Călătorie în Grecia a lui Pausanias în secolul al II-lea d.Hr., Safarnama (Cartea călătoriilor) de poetul şi filozoful persan Nasir Khusraw (1003-1077), Călători prin Țara Galilor (1191) şi Descrierea Țării Galilor (1194) de Gerald de Wales şi jurnalele de călătorie ale lui Ibn Jubayr (1145–1214) şi Ibn Battuta (1304–1377), ambii scriind amănunțit despre călătoriile şi voiajurilor lor de-a lungul lumii cunoscute în acel moment, genul literaturii de călătorie fiind unul destul de comun în rabature raba evomediană1, şi nu ultimul rând, Milionul, care descrie călătoriile venețianului Marco Polo prin Asia între 1271 şi 1295 şi care este un clasic al literaturii de călătorie.2

 

Grecia antică
Pausanias şi Călătorie în Grecia

 

Călătorie în Grecia (în greacă Hellados Periegesis) a cunoscutului geograf și istoric grec Pausanias (110-180 d.Hr.), cuprinde zece (10) cărți, fiecare dedicată unei părți a Eladei sau Greciei. El îşi începe călătoria în Attica, unde oraşul Atena şi demurile sale domină discuția, iar cărțile ulterioare descriu Corintul, Laconia ori Sparta, Messenia, Elis ori Eleia, Ahaia, Arcadia, Boeotia, Phocis şi Locris ori Lócrida Ozolia.3 Proiectul e mai mult decât unul topografic: este o geografie culturală a Greciei, Pausanias nedescriind doar obiective arhitecturale şi artistice, ci trecând în revistă şi „fundamentele mitologice şi istorice” ale societății care le-a produs.4 Spre sfârşitul lucrării sale, Pausanias vorbeşte chiar şi despre produsele şi fructele naturii, cum ar fi căpşunile sălbatice de la Helicon, curmalii din Aulis, uleiul de măsline din Tithorea, precum şi despre țestoasele din Arcadia şi „mierlele albe” din Cyllene, în plus, el fiind motivat de interesul pentru religie, de fapt, Călătorie în Grecia a fost privită ca o „călătorie înspre identitate”5, referindu-se la moştenirea şi credințele sale greceşti, el trăind de fapt în Imperiul Roman, deşi în cartea lui atăpânirea romană este tratată pe dos, fiind „eradicată prin tăcere”6. Totodată, Pausanias descrie arta şi arhitectura religioasă a multor situri sacre celebre, cum ar fi Olympia şi Delphi, cu toate acestea, chiar şi în cele mai îndepărtate regiuni ale Greciei, el este fascinat de tot felul de reprezentări ale zeităților, relicve sfinte şi multe alte obiecte sacre şi misterioase, de exemplu, la Teba, el vede scuturile celor care au murit în bătălia de la Leuctra, ruinele casei marelui poet Pindar şi statuile celebrului poet epic Hesiod (cel mai vechi scriitor al Greciei, după Homer), poetului Arion, vestitului cântăreț trac Tamiras şi legendarului poet, muzician şi profet Orfeu din crângul Muzelor de pe Helicon, precum şi portretele poetesei Corinna la Tanagra şi ale istoricului greco-roman Polybius din oraşele Arcadiei.7 Pausanias era mai mult interesat de relicvele antichității, mai degrabă decât de arhitectura contemporană sau de spațiile sacre şi după cum spune Christian Habicht, un clasicist contemporan care a scris o multitudine de articole academice despre Pausanias: „În general, el preferă vechiul celui nou, sacrul profanului; scrie este mult mai mult despre arta clasică decât despre arta greacă contemporană, mai mult despre temple, altare şi imagini ale zeilor, decât despre clădiri publice şi statui ale politicienilor”8. Şi, în plus, geograful grec naționalist avant la lettre omite majoritatea clădirilor de pe parcurs ridicate de romani sau cu banii romanilor, rezultând că nu era un ghid în sensul modern al termenului, ci o utopic-iluzorică „tentativă literară de a da ceasul istoriei înapoi” şi a recrea o imagine a a unei Grecii „fără Roma”9. Sfârşitul Călătoriei în Grecia rămâne de-a dreptul misterios: unii cred că Pausanias a murit înainte de a-şi termina lucrarea10, iar alții cred că sfârşitul ciudat al operei sale capitale a fost intenționat. Geograful îşi încheie Periegeza cu o poveste despre un autor grec, despre care se crede că ar fi fost poeta Anyte din Tegea, care are un vis divin, în acesta, spunându-i-se să prezinte chiar textul Călătorie în Grecia unui public grecesc mai larg ca să-i deschidă ochii la „toate lucrurile greceşti”11.

 

Lumea arabo-islamică
Nasir Khusraw şi Safarnāma

 

Safarnāma este o carte autobiografică scrisă de filozoful şi poetul persan Nasir Khusraw sau Nāsir-i Chusrau (1003-1077), care povesteşte călătoria sa de şapte ani prin marile oraşe ale lumii islamice în secolul al XI-lea.12 Safarnāma, cunoscută sub numele de Cartea Călătoriilor a fost una dintre primele lucrări majore în proză scrise în limba „neopersană”, care a avut un „impact major” asupra dezvoltării literaturii persane de mai târziu.13 Inițial, Nasir a pornit într-un hajj, pelerinajul obligatoriu la Mecca, şi plecând pe 5 martie 1046, a luat în considerare o rută mai puțin directă, îndreptându-se spre nord, către Marea Caspică, de-a lungul călătoriilor sale, ținând un jurnal detaliat, care descrie în mod clar multe fațete ale vieții în lumea islamică din secolul al XI-lea.14 Nasir Khusraw a compilat Safarnama într-o perioadă ulterioară a vieții sale, folosind notițele pe care le luase de-a lungul călătoriei sale de şapte ani, proza lui fiind simplă, asemănătoare unui jurnal de călătorie, spre deosebire de Diwanul său mai poetic şi filosofic.15 Khusraw îşi începe Safarnama cu o descriere a lui însuşi, a vieții sale şi a deciziei sale monumentale de a călători la Mecca.16 El povesteşte despre un vis extraordinar în care conversa cu un bărbat care îl încurajează să caute ceea ce este benefic pentru intelect, înainte ca visul să se încheie, bărbatul ar fi arătat spre qibla şi nu a mai spus nimic17, acesta fiind impulsul care l-a determinat pe Khusraw să facă hajj. În secțiunile rămase din Safarnama, Khusraw descrie oraşe şi localități de-a lungul drumului călătoriei sale, cu focalizare pe Mecca, Ierusalim şi Cairo (capitala Califatului Fatimid la acea vreme), lucrarea lui Khusraw fiind apreciată pentru descrierile sale amănunțite ale acestor oraşe, cu relatări precise ale clădirilor şi piețelor civice.18După pelerinajul la Mecca, Nasir Khosrow s-a întors în Egipt şi a petrecut un an întreg în vecinătatea califului, când se presupune că a avut loc convertirea sa la ismāīlism19, în 1050, el părăsind Cairo spre Mecca pentru ultima oară, după „sărbătoarea jertfei”. La întoarcere, Nasir s-a dedicat în întregime promovării ismailismului în Khorasan ca misionar dar, cu toate acestea, el a căzut curând în dizgrația conducătorilor sunniți selgiucizi şi a fost alungat în zona Yamgan din Munții Pamir, unde şi-a petrecut ultimii ani ai vieții ca „prinț ismaili(st) local, scriind principala sa poetică şi tratate filosofice”20.

 

Ibn Jubayr şi Saladin

 

Ibn Jubayr (1145 – 1217), scris și Ibn Jubair, Ibn Jobair și Ibn Djubayr, a fost un geograf, călător şi poet arab21 din al-Andalus (Spania maură), care în cronica sau jurnalul său de călătorie a descris pelerinajul pe care l-a făcut la Mecca între 1183 și 1185, în anii premergători celei de-a Treia Cruciade, dar şi în teritoriile celebrului Saladin, Egipt şi Levant, prin care a trecut în drum spre oraşul sfânt menționat. Mai departe, în excursiunea lui de întoarcere, a trecut prin Sicilia creştină, care fusese recucerită de la musulmani cu doar un secol înainte, şi a făcut câteva observații asupra culturii hibride poliglote care a înflorit acolo. Ibn Jubayr a părăsit Granada şi a trecut peste Strâmtoarea Gibraltar spre Ceuta, pe atunci sub stăpânire musulmană, s-a urcat pe o navă genoveză la 24 februarie 1183 şi a pornit spre Alexandria.22 Călătoria sa pe mare l-a dus pe lângă Insulele Baleare şi apoi spre coasta de vest a Sardiniei, în larg, auzind de soarta a 80 de bărbați, femei şi copii musulmani care au fost răpiți din Africa de Nord şi au fost vânduți ca sclavi, dar între Sardinia şi Sicilia, nava s-a lovit de o furtună puternică, el spunând despre italienii şi musulmanii de la bord care au avut experiență cu marea că „toți au fost de acord că nu au văzut niciodată în viața lor o asemenea furtună”23. Oriunde a hălăduit Ibn Jubayr în Egipt, a fost plin de laude și omagii deșănțate pentru noul și primul sultan Ayyubid al Egiptului și al Siriei, musulmanul sunnit de origine kurdă Saladin, de exemplu, el a precizat: „Nu există nici o moschee congregațională sau obişnuită, nici un mausoleu construit peste un mormânt, nici spital, nici colegiu teologic, unde generozitatea sultanului să nu se extindă asupra tuturor celor care caută adăpost sau locuiesc în ele”24. Jubayr a subliniat că atunci când Nilul nu a inundat suficient, Saladin a remis impozitul pe teren de la fermieri, el a mai punctat că „aceasta este dreptatea lui (a lui Salahuddin/ Saladin) şi siguranța pe care a adus-o pe drumurile sale mari, încât oamenii din ținuturile sale să își poată desfășura treburile noaptea și din întunericul lui să nu prindă nicio temere care să-i descurajeze”25, e de altă parte, Ibn Jubayr fiind foarte disprețuitor la adresa dinastiei şiite anterioare a Fatimizilor. În Cairo, Ibn Jubayr a remarcat colegiile şi căminele care au fost ridicate pentru studenți şi oameni evlavioşi din alte țări de către acelaşi mult-prea-tămâiat Saladin, în acele colegii, studenții găsindu-şi cazare şi tutori pentru a le preda ştiințele dorite, precum şi „alocații pentru a-și acoperi nevoile”. Scrisul său este o bază a genului de lucru numit Rihla sau „jurnalul de călătorie creativ”, un amestec de narațiune personală, descriere a zonelor parcurse şi anecdote personale.26

 

Ibn Battuta – cel mai mare călător

 

Despre Ibn Battuta s-a spus că excursiunile sale s-au întins pe mii de kilometri şi au durat mai mult de 31 de ani, făcând din el „cel mai mare călător care a existat vreodată”27, sau mai aproape de adevăr, „unul dintre cei mai mari călători ai tuturor timpurilor”28. Astfel, după ce a analizat cea mai lungă călătorie a lui Battuta, fostul prim premier al Indiei de când aceasta a devenit independentă, Jawaharlal Nehru nota: „Acesta este un record al călătoriei care este destul de rar în zilele noastre cu toate facilitățile noastre… În orice caz, Ibn Battuta trebuie să fie printre cei mai mari călători ai tuturor timpurilor”29, deşi au mai existat şi alți mari călători ca italienii Marco Polo, Amerigo Vespucci şi Cristofor Columb dar şi portughezii Fernando Magellan şi Vasco da Gama şi alții din alte țări. Totuşi, numitul Ibn Battuta a călătorit mai mult decât orice alt explorator din istoria premodernă, totalizând aproximativ 117.000 km, depăşindu-i astfel pe amiralul și navigatorul chinez musulman Zheng He cu aproximativ 50.000 km şi pe venețianul Marco Polo cu 24.000 km30, pe o perioadă de treizeci de ani, berberul Ibn Battuta vizitând cea mai mare parte din sudul Eurasiei, inclusiv Asia Centrală, Asia de Sud-Est, Asia de Sud, China şi Peninsula Iberică. De exemplu, în cursul primei sale călătorii, Ibn Battuta a traversat Algeria, Tunisia, Egiptul, Palestina şi Siria, ajungând până la Mecca, iar după ce a vizitat Irakul, Şirazul şi Mesopotamia s-a întors din nou pentru a împlini Hajj-ul la Mecca, unde a rămas timp de trei ani.31 Ulterior plănuieşte să ajungă în India, dar odată poposit la Jeddah, pare să se răzgândească (probabil datorită lipsei unui vas care să ajungă cu el în țara lui Kālidāsa), şi vizitează a doua oară Cairo, Palestina şi Siria, ajungând apoi la Aleya (în Asia Mică) pe apă şi călătorind prin Anatolia şi Sinop, după care, navighează pe Marea Neagră şi după multe peripeții ajunge la Constantinopol (prin sudul Ucrainei), unde se întâlneşte cu însuşi împăratul bizantin Andronic al III-lea Paleologul, vizitează marea biserică Hagia Sofia (ce va deveni din 1453 moschee, din păcate) şi discută cu un preot creştin-ortodox (despre călătoriile sale în oraşul sfânt Ierusalim), fiind „prima sa ieşire din lumea islamică”32. Continuându-şi neabătut călătoria, infatigabilul Ibn Battuta debarcă pe coasta Coromandal şi se întoarce din nou în Maldive, de unde se îndreaptă spre Bengal şi vizitează Kamrup, Sylhet şi Sonargaon, lângă Dhaka.33 Reîntorcându-se pe propriile urme ajunge la Calicut (Calcutta) şi ia un vas până la Dhafari şi Muscat, de unde trecând prin Iran, Irak, Siria, Palestina şi Egipt împlineşte cel de-al şaptelea şi ultimul pelerinaj la Mecca în noiembrie 1348, după care se întoarce în Maroc, în oraşul natal Fès, după aproape un sfert de secol de la plecarea lui de acasă şi nenumăratele sale călătorii, deja în 1348, Moartea Neagră începuse să lovească atât în Asia, cât şi în Europa, devenind tema dominantă din acea perioadă.34
Moartea Neagră a fost „una din cele mai violente pandemii din istoria lumii”, despre care se crede că ar fi fost cauzată de o bacterie numită Yersinia pestis şi se pare ciuma a apărut pentru prima oară în 1330, în Asia Centrală, făcând ravagii în China de Est şi India şi extinzându-se în progresie geometrică spre vest prin Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, ajungând în Europa.35 Așadar, moartea venită din Orient (ca mult mai târziu epidemia de coronavirus, venită din China), debarcase probabil odată cu puricii şi cu şobolani de bord.36 În 1347, ciuma ajunsese deja în porturile Constantinopole şi Trebizonda, răspândindu-se fulgerător în Europa după anul menționat, în nordul Italiei, în Franța, la Marsilia, la Narbonne, la Montpellier şi a urcat pe valea Ronului, apoi a ajuns la Lyon, la Paris, în Anglia, la Londra, după care, pe căile comerciale, a cucerit Europa în 134937, creând peste tot mare panică, durerile terifiante, îngrozitoare, insuportabile, până la nebunie, transpirația şi frisoanele fiind principalele simptome ale cumplit-devastatoarei boli38, în câțiva ani, între o treime şi o jumătate din populația Europei decedând în chinuri inimaginabile.39 Mulți oameni care au trăit pe vremea când Moartea Neagră a bântuit Europa au crezut că venise însuşi sfârşitul lumii.40
Revenind la călătoriile ibnbattutiene, mai târziu, zelosul voiajor vizitează Spania musulmană sau teritoriul spaniol controlat de arabi până atunci, în ciuda faptului că regele creştin Alfonso al XI-lea al Castiliei şi Leonului amenința să atace Gibraltarul, dar în 1350, Ibn Battuta se alătură unui grup de musulmani care părăseau Tangerul cu intenția de a apăra portul, însă, în momentul sosirii sale, Moartea Neagră îl ucisese deja pe regele Alfonso al XI-lea şi amenințarea unei invazii a acestuia în Gibraltar şi Spania maură a fost îndepărtată, spre norocul chior al arabilor, astfel încât, Ibn Battuta s-a întors la excursia din Spania musulmană făcând un tur de vizitare prin Valencia şi terminându-l la Granada.41 După o ultimă călătorie, în care Ibn Battuta a vizitat şi pământurile Nigerului, dincolo de Sahara, la întoarcerea la Fez, neostenitul drumeț şi-a dictat relatările călătoriilor sale lui Ibn Juzay al-Kalbi (1321–1356) la curtea sultanului Abu Inan (1348–1358), lui Ibn Juzay trebuindu-i vreo trei luni ca să-şi ducă la bun sfârşit munca, pe care a terminat-o în ziua de 9 decembrie 1355, scrierile rezultate fiind cunoscute ca faimoasa operă Rihla/ Călătoria a lui Ibn Battuta.42 Nu există nicio indicație că Ibn Battuta a făcut oareșce notițe sau a deținut vreun jurnal în timpul celor 29 de ani de călătorie, deşi susținea sus și tare că i-au fost furate unele note43, astfel, când a ajuns să dicteze o relatare a experiențelor sale, a trebuit să se bazeze pe memorie şi pe manuscrise produse de călători anteriori, de exemplu, când a descris Damascul, Mecca, Medina şi câteva alte locuri din Orientul Mijlociu, călătorul berber a copiat în mod clar pasaje din relatarea andaluzului Ibn Jubayr care fusese scrisă cu mai bine de 150 de ani înainte.44 Cercetătorii nu cred că Ibn Battuta a vizitat chiar toate locurile pe care le-a descris şi susțin că, pentru a oferi o descriere cuprinzătoare a locurilor din lumea musulmană, s-a bazat pe „dovezi din auzite” şi a folosit relatările călătorilor anteriori, de exemplu, se consideră foarte puțin probabil ca Battuta să fi făcut o excursiune în susul fluviului Volga de la Sarai (sau Keci-Sarai, un grandios oraş, capitala Hoardei de Aur, întemeiat de către Batu Han în timpul cuceririi Rusiei de către acesta, oraş care a fost fondat în stepa Cumană) pentru a vizita Bolghar şi există îndoieli serioase cu privire la o serie de alte călătorii, cum ar fi călătoria sa la Sana’a în Yemen, călătoria sa de la Balkh la Bistam în Khorasan şi călătoria sa în jurul Anatoliei.45 Unii savanți s-au întrebat şi dacă Battuta a vizitat cu adevărat China46, care nu făcea parte din lumea arabo-islamică, fiind posibil ca Ibn Battuta chiar „să fi plagiat secțiuni întregi” din descrierile sale despre China, preluate din lucrări ale altor autori precum Masalik al-absar fi mamalik al-amsar de Shihab al-Umari, Sulaiman al-Tajir şi, posibil, din Al Juwayni, Rashid al-Din şi din romanul popular Alexandria, în plus, descrierea lui Ibn Battuta şi scrierile venețianului Marco Polo împărtăşesc secțiuni şi teme extrem de asemănătoare, cu unele dintre aceleaşi comentarii, de pildă, este puțin probabil ca cel de-al treilea calif Uthman ibn Affan să aibă pe cineva cu acelaşi nume în China, care a fost întâlnit de Ibn Battuta.47

 

 

Note
1 Fathi A. El-Shihibi, Travel Genre in Arabic Literature: A Selective Literary and Historical Study (Originally presented as the author’s thesis, Ph.D.), Boston University, 1998, Boca Raton, Fla: Dissertation.com.
2 Cf. „Marco Polo”, în Encyclopedia Britannica, online.
3 Pausanias, Description of Greece, Translated by Jones W H S. 5, Vol. 1-5, Cambridge, Massachusetts, Harvard University Press, 1918, online.
4 Christian Habicht (April 1984), „Pausanias and the Evidence of Inscriptions”, în Classical Antiquity, 3 (1), pp. 40–56.
5 John Elsner (1992), „Pausanias: a Greek pilgrim in the Roman world”, în Past and Present, 135 (1), pp. 3–29.
6 Mary Beard, SPQR: O istorie a Romei antice, Bucureşti, Editura Trei, 2017, p. 437.
7 Pausanias, Description of Greece, Vol. 1-5, Cambridge, Massachusetts, Harvard University Press, 1918, online.
8 Christian Habicht (1985), „An Ancient Baedeker and His Critics: Pausanias’ ‚Guide to Greece’”, în Proceedings of the American Philosophical Society, 129 (2): 220–224.
9 Mary Beard, op. cit., p. 437.
10 Christian Habicht (1985), op. cit., online.
11 H. Sidebottom (December 2002), „Pausanias: Past, Present, and Closure”, în The Classical Quarterly, 52 (2): 494–499.
12 Nasir-i Khusraw, Azim Nanji, The Encyclopaedia of Islam, Vol. VII, ed. C.E. Bosworth, E. Van Donzel, W.P. Heinrichs and CH. PELLAT, Brill, 1991, online.
13 Nāsir-i Khusraw, approximately 1088, Eric L. (2012), Between reason and revelation: twin wisdoms reconciled: an annotated English translation of Nasir-i Khusraw’s Kitab-i Jami al-ḥikmatayn, consultado el 16 de marzo de 2021, online.
14 Alice C. Hunsberger, Nasir Khusraw, The Ruby of Badakhshan, London, I.B. Tauris & Co Ltd., 2003, online.
15 Alice C. Hunsberger (2003), op. cit., online.
16 Wheelr Thackston Jr., Naser-e Khosraw’s Book of Travels (Safarnama). Albany, N.Y., 1986, online.
17 Alice C. Hunsberger (2003), op. cit., online.
18 Ibidem.
19 Nāsir-i Khusraw, approximately 1088, Eric L. (2012), Between reason and revelation: twin wisdoms reconciled: an annotated English translation of Nasir-i Khusraw’s Kitab-i Jami al-ḥikmatayn, consultado el 16 de marzo de 2021.
20 Alice C. Hunsberger (2003), op. cit., online.
21 Dejugnat Yann (May 2017), „Ibn Jubayr”, în Encyclopaedia of Islam, Three, online.
22 Ronald J.C. Broadhurst, The Travels of Ibn Jubayr: being the chronicle of a medieval Spanish Moor concerning his journey to the Egypt of Saladin, the holy cities of Arabia, Baghdad the city of the Caliphs, the Latin kingdom of Jerusalem, and the Norman kingdom of Sicily, London, Cape, 1952, p. 28.
23 Ronald J.C. Broadhurst, op. cit, p. 28.
24 Ibidem, pp. 44-45.
25 Ibidem, p. 49.
26 Daniel Grammatico; Louis Werner (2015), „The Travel Writer Ibn Jubayr”, în Aramco World, 66 (1 January–February 2015), pp. 40–43.
27 Cf. „Ibn Battuta”, în Wikipedia, 22 noiembrie 2015.
28 Ross E. Dunn, The Adventures of Ibn Battuta, 2005, p. 20. First published in 1986 şi Jawaharlal Nehru, Glimpses of World History, Oxford University Press, 1989, p. 752.
29 Jawaharlal Nehru, Glimpses of World History, Oxford University Press, 1989, p. 752.
30 John Parker (2004), „Marco Polo”, în The World Book Encyclopedia, vol. 15 (illustrated ed.), United States, World Book, Inc.; Ross E. Dunn, (2005), The Adventures of Ibn Battuta, University of California Press, First published in 1986 şi Jawaharlal Nehru (1989), op. cit., p. 752.
31 Ross E. Dunn, op. cit., pp. 20-31.
32 Ross E. Dunn, op. cit., pp. 171-178.
33 Ross E. Dunn, op. cit., p. 245.
34 Ross E. Dunn, op. cit., 2005, pp. 274–275.
35 Cf. Enciclopedia Marshall Cavendish, online şi Mihaela Stănescu, „Care este secretul Morții Negre, pandemia care a secerat milioane de vieți?”, în rev. Descoperă, 17 iulie 2013, online.
36 Georges Minois, op. cit., p. 358.
37 Ibidem, p. 358.
38 Cf. Enciclopedia Marshall Cavendish, online şi Mihaela Stănescu, „Care este secretul Morții Negre, pandemia care a secerat milioane de vieți?”, în rev. Descoperă, 17 iulie 2013, online.
39 Cf. „Plague and Public Health in Renaissance Europe”, online.
40 Cf. Enciclopedia Marshall Cavendish, online.
41 Ross E. Dunn, op. cit., pp. 283–284.
42 Ross E. Dunn, op. cit., pp. 310–311 şi C. Defrémery; B.R. Sanguinetti, eds. (1853), Voyages d’Ibn Batoutah, Paris, Société Asiatic, Vol. 1, pp. 9–10.
43 Ibn Battutah, The Travels of Ibn Battutah, Picador, 2002, p. 141.
44 Ross E. Dunn, op. cit., pp. 313-314 şi J.N. Mattock (1981), „Ibn Baṭṭūṭa’s use of Ibn Jubayr’s Riḥla”, în R. Peters (ed.), Proceedings of the Ninth Congress of the Union Européenne des Arabisants et Islamisants: Amsterdam, 1st to 7th September 1978, Leiden, Brill, pp. 209–218.
45 Ross E. Dunn, op. cit., pp. 134, 157, 179 şi 180 şi Stephen Janicsek (1929), „Ibn Baṭūṭṭa’s journey to Bulghàr: is it a fabrication?”, în Journal of the Royal Asiatic Society, 61 (4): 791–800.
46 Ross E. Dunn, op. cit., pp. 253 şi 262.
47 Ralf Elger; Yavuz Köse, Many Ways of Speaking about the Self: Middle Eastern Ego-documents in Arabic, Persian, and Turkish (14th–20th Century), Otto Harrassowitz Verlag, 2010, pp. 79–82.