Scurt istoric
Poetul, romancierul şi dramaturgul german Johann Wolfgang von Goethe a folosit conceptul de Weltliteratur/ Literatură mondială sau universală, mai degrabă, în acea perioadă, în câteva din eseurile sale de la începutul secolului al XIX-lea pentru a descrie circulația internațională şi receptarea operelor literare în Europa, incluzând opere de origine non-occidentală, termen totuși cunoscut drept concept de francezul Voltaire, italianul Vico și germanul  Leibniz.1Conceptul goethean a atins o largă recunoaştere după ce discipolul său, poetul şi memorialistul german Johann Peter Eckermann, a publicat o culegere de dialoguri cu autorul lui Faust în 1835, Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieții lui, 1836/ 1848)2. Goethe i-a mărturisit, revelat lui Eckermann, care era secretarul particular al marelui poet tedesco-frankfurtez, despre emoția, surescitarea sau tulburarea produsă citind romane chinezeşti şi poezii persane şi sârbeşti precum şi fascinația văzând cum operele sale erau traduse şi discutate în străinătate, în special în Franța.3 Într-o faimoasă afirmație din 31 ianuarie 1827, J. W. Goethe i-a prezis, previzionat lui Eckermann că în anii ce vor veni weltliteratur/ literatura mondială va înlocui literaturile naționale drept cel mai important mod (sau modalitate) de creativitate literară: „Mă conving din ce în ce mai mult […] că poezia este un bun al întregii omeniri şi că ea se manifestă pretutindeni şi în toate timpurile în sute şi sute de oameni […] Iată de ce îmi place să privesc şi ceea ce se întâmplă la alte națiuni şi sfătuiesc pe fiecare să facă la fel ca mine. Literatura națională nu vrea să zică prea mult în zilele noastre, acum este epoca literaturii mondiale („weltliteratur”) şi fiecare dintre noi trebuie să contribuie ca această epocă să se instaureze cât mai curând”4.
Reflectând asupra sensului economic fundamental al literaturii universale/ mondiale ca un proces de comerț şi schimb sau mod de producție şi schimb, astuțioşii ideologi ai comunismului, controversații și odioșii Karl Marx şi Friedrich Engels au folosit termenul johanngoethean în nefastul și criminalul lor pamflet Manifestul Partidului Comunist (1848) pentru a descrie „caracterul cosmopolit” al producției literare burgheze (sic!), afirmând că: „Locul vechilor necesități, satisfăcute prin produsele țării respective, îl iau necesități noi, solicitând, pentru satisfacerea cărora e nevoie de produsele ale țăriloe cele mai îndepărtate şi aşe climatelor celor mai variate… Şi acest lucru este valabil atât în producția materială, cât şi în cea spirituală. Produsele spirituale ale diferitelor națiuni devin bunuri comune. Unilateralitatea şi mărginirea națională devin din ce în ce mai cu neputință şi din numeroasele literaturi naționale şi locale ia naştere o literatură mondială”5.
Martin Puchner a argumentat că Goethe a avut totuși un simț ascuțit al literaturii mondiale, aceasta fiind acționată, condusă de o „nouă piață mondială în literatură”6. Era o abordare bazată pe piață această idee a lui Marx şi Engels receptată în 1848, dar în timp ce cei doi autori germani comuniști de tristă rememorare admirau literatura universală sau mondială creată de capitalismul burghez, ei căutau, de asemenea, să o depăşească, sperând să creeze, realizeze un nou tip de literatură mondială, exemplificată chiar de infamul lor text Manifestul Partidului Comunist, care a fost tipărit simultan în numeroase limbi şi în mai multe locuri.7 Se presupunea că acest pamflet-manifest josnic trebuia să inaugureze, chipurile, un nou tip de literatură universală/ mondială şi de fapt a şi reuşit parțial, devenind, din păcate, „unul dintre cele mai influente texte al secolului XX”8. După cum observă deja Hugo Achugar în Planetas sin boca/ Planete fără gură: scrieri efemere despre artă, cultură și literatură, utilizarea pe care tandemul de tristă anamneză Marx & Engels o dădeau conceptului este similară cu cea a lui Goethe oferă idei de apariție a unei „noi ordini mondiale” în care națiunea este învechită și în care literatura mondială ar fi o expresie a acelui schimb cultural.9 În ambele cazuri, conceptul amintit, ca și cultură, sunt strâns legat de mercantil(ism), datorită „conotației universaliste” a ambelor expresii10. Literatura mondială este după duo-ul Marx și Engels rezultatul cultural al procesului dialectic al capitalului, unde “expansiunea pieței este proiectată ideologic către globalizarea culturii”11. Deşi turbulenții Marx şi Engels l-au urmat sau continuat pe marele Goethe, văzând literatura mondială ca pe un fenomen modern sau chiar unul de viitor, în 1886, savantul irlandez Hutcheson Macaulay Posnett a susținut şi a argumentat că literatura universală sau mondială s-a ivit pentru prima dată în vechile imperii ale lumii, ca de exemplu, în Imperiul Roman, cu mult timp înainte de apariția literaturilor naționale moderne12.
Cu siguranță astăzi, literatura mondială este înțeleasă ca incluzând operele clasice din toate epocile, precum şi „literatura contemporană scrisă pentru o audiență globală”. De la începutul secolului XX, intelectualii din diferite părți ale lumii se gândeau activ în legătură cu literatura mondială ca la un „cadru pentru propria lor producție națională”, o temă descoperită în eseurile mai multor scriitori progresişti ai „Mişcării 4 Mai” din China, incluzându-l şi pe Lu Xun. Lu Xun este pseudonimul sub care a publicat operele Zhou Shuren (1881-1936), unul dintre cei mai importanți scriitori chinezi din secolul al XX-lea, nuvelist, editor, traducător, critic şi eseist, care este considerat inițiatorul curentului literar modern baihua13.A fost considerat promotor al realismului social în literatura chineză, prin nuvelele sale de atitudine critică față de moravurile societății contemporane lui şi povestiri satirice „cu caracter antifeudal”, în care utilizează limbajul cotidian14.

 

 

Note
1 Claudio Magris, „Il concetto di Weltliteratur in Goethe”, su pep-web.org.
2 Johann Peter Eckermann, Gespräche mit Goethe in den letzten Jahren seines Lebens, trans. John Oxenford as J. W. von Goethe, Conversations with Eckermann, repr. North Point Press, 1994, online.
3 Johann Peter Eckermann (1994), op. cit., online.
4 Johann Peter Eckermann, Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieții sale, Bucureşti, ELU, 1965, p. 226.
5 Karl Marx, Friedrich Engels, „Manifestul Partidului Comunist”, în Opere alese în două volume, ediția a 3-a, vol. I, Bucureşti, Editura Politică, 1966, pp. 5-42.
6 Martin Puchner, Poetry of the Revolution: Marx, Manifestos and the Avant-Gardes, Princeton, Princeton University Press, 2006, online.
7 Martin Puchner (2006), op. cit., online.
8 Ibidem.
9 Ignacio M. Sánchez Prado, «Hijos de Metapa’: un recorrido conceptual de la literatura mundial (a manera de introducción)», Pittsburg: Instituto Internacional de Literatura Iberoamericana, Universidad de Pittsburg, 2006, online.
10 Ignacio M. Sánchez Prado, op. cit., online.
11 Ibidem.
12 H. M. Posnett, Comparative Literature, London, K. Paul, Trench, 1886, online.
13 Cf. „Lu Xun”, în data.bnf.fr/ark, accesat la 10 octombrie 2015, Walter Hesford (April 1992). “Overt Appropriation”, în College English (National Council of Teachers of English), 54 (4), pp. 406–417 şi Jon Kowallis, The Lyrical Lu Xun. USA, University of Hawaii Press, 1996, p. 10.
14 Gabriela Danțiş, coord., Scriitori străini, Bucureşti, Ed. Ştiințifică şi Enciclopedică, 1981, p. 352.