Consiliul
Județean Cluj
Marius Barb- Considerații vechi şi noi
Grafica lui Marius Barb constituie o ipostază de exprimare distinctă a muncii lui artistice. Aşa cum pictura pe care o propune reprezintă altceva decât desen colorat, tot aşa, desenul realizat de el transcende eboşa. Arareori un creator de semne care excelează într-o anumită ramură reuşeşte să fie original într-o cu totul alta.
Fără a dori să demonstreze ceva, artistul se raportează în pictură şi grafică la un acelaşi sistem de gândire vizuală, operând cu mijloacele specifice fiecăreia dintre paradigme. Foarte important în această analiză sinoptică este că nu avem de-a face cu transpunerea cromaticii, o miză şi un atu al picturii sale, în linii, puncte şi pete, cu preluarea de rigoare a funcțiilor deținute de aceasta în economia lucrărilor. Idei, dar şi familii de forme caracteristice, cunosc replici diferite, în funcție de metodele corespunzătoare fiecărui tip de artă.
În proiectul expozițional de la finele lui 2018, „Vetero”, un prefix substantivizat, Marius Barb a ales desenul ca metodă de abordare deoarece a considerat că aceasta era calea optimă prin care putea să dea viață interogațiilor constructive formulate prin expoziția sa. Un desen fluid, puternic, organic şi precis, pus întotdeauna în slujba întregului, ale cărui detalii se instituie în puncte de plecare pentru alte şi alte serii de lucrări, toate diferite față de cele care le determină.
Nu doar subiectele, ci şi structura, privită ca mod de organizare a compozițiilor, au fost inspirate din literatura veterotestamentară, mai degrabă din sursele Iahwiste şi scrierile preoților decât din cele Elohiste sau Deuteronomiste. Angelologia şi demonologia ocupă un rol central, fără ca temele atacate să îmbrace forme narativ-liniare.
Artistul adoptă o poziție gnostică în şi prin desenul său. Teologia iudeo creştină şi filozofia elenistică, se întrepătrund prin intermediul semnelor vizuale, într-o atmosferă alegorică, adeseori dualistă. Coloana, capitelul, altarul, aripa, mărul şi nudul feminin apar în mod recurent, în compoziții organice, complexe, dar extrem de limpezi din punctul de vedere al conținutului.
Lucrările sunt cumva centripete; acestea concentrează energia în interior. Liniile vibrante şi mai ales ariile haşurate sunt adevărate relee în economia unor compoziții calibrate, ale căror elemente distincte sau părți nu oferă puncte de sprijin pentru privitor, în actul receptării lor. Deşi împărțirea pe registre este fermă, fiecare desen se lasă descoperit doar ca întreg, în contextul propus de creatorul său.
Organizarea compozițiilor reprezintă un punct forte, deoarece nu ține de „secretele” desenului şi în nici un caz de provocările picturii. Şi pentru a închide paranteza legată de pictură, remarc faptul că, deliberat sau nu, Marius Barb tinde să trateze subiectele neotestamentare prin culoare, bazându-se în mai mare măsură pe lungimi de undă decât pe tuşe, iar cele veterotestamentare prin mijloace grafice.
Artistul nu povesteşte, nu descrie şi nu lansează subiecte de meditație. Pur şi simplu, inventează semne şi relații între acestea, capabile să susțină, metaforic vorbind, temele abordate. Prin maniera deopotrivă inedită şi neconvențională, Marius Barb eludează tot ceea ce s-ar putea constitui în lexic al limbajului plastic prin care îşi construieşte fiecare lucrare în parte. Aşadar fără rețetă, algoritm, derivări sau permutări. Începutul şi sfârşitul acestui proiect este desenul însuşi.
Ca observație, în pictură, Marius Barb caută cu predilecție subiecte neotestamentare, iar în grafică abordează teme veterotestamentare. Altfel spus, pictura sa este asociată cu epicul, iar desenul cu liricul, dacă urmăm paralela lingvistică. Desigur, mitologia, inclusiv cea, să-i spunem, personală, joacă un rol activ în actul creației sale. Fascinat de Grecia Antică, artistul îşi plasează „subiectele” în perioada lui Socrate şi a lui Platon, adică în momentul în care avea loc trecerea de la mithos la logos, altfel spus, de la logica ambivalentă la cea binară. Cam în aceeaşi perioadă, în spațiul semit, era configurat corpusul de texte care alcătuiesc Vechiul Testament. Interesant este faptul că sistemul de gândire plastică este coerent în relațiile sale cu familiile convergente de subiecte tratate. Este vorba despre un proces, fără îndoială, empiric, rezultat al unor interogații interioare ce îşi găsesc transpunerea ideală în semn vizual.
Morfologia, de asemenea originală, presupune jocul cu planurile, joncțiunile dintre acestea, suprapunerile, intersecțiile şi străpungerile lor, toate acestea marcate prin folosirea translucidelor, prin dublarea tuşelor sau prin intervenții ulterioare, nu de puține ori cu accente violente, sau cel puțin dramatice. Ieşirea iluzionistică din plan este făcută prin recursul la modeleul lichid. Anumite arii capătă volum şi umbre, păstrând totodată atributele pur geometrice. Cheia de lectură a creației lui Marius Barb este, consideră semnatarul acestor rânduri, de natură morfologică, şi constă în evaluarea relațiilor dintre geometric şi organic. O relație care presupune eliberarea formelor purtătoare de sens, purificarea lor prin abordare artistică. Acolo unde cuvintele se contopesc cu echivocul, semnul arată calea.