Am încheiat precedentul episod privitor la rolul mass-media în menținerea și promovarea valorilor naționale cu mențiunea că o presă slăbită (fie și de instituțiile statului) este vulnerabilă din multiple puncte de vedere, inclusiv la acțiunile teroriste, în timp ce o presă puternică, este, cu certitudine, furnizor de securitate. Lecția americană a raporturilor incorect înțelese dintre sistemul mediatic și sistemul național de apărare a fost costisitoare și a dus la un teribil deficit de imagine (care s-a transformat în înfrângere, în ciuda rezultatului efectiv din teatrul de operații), multiplicat ulterior prin scăderea încrederii publicului în armată, numit Efectul sau Sindromul Vietnam. Următoarea mare intervenție militară americană, cea din Kuweit, a fost acoperită mediatic până la nivelul amănuntelor tactice. În 1991 liderul coaliției, generalul Norman Schwarzkopf, își limita (cu propriile abilități comunicaționale) discursul public la aspecte de ordin general, fiind convins că Saddam Hussein îi urmărește conferințele de la CNN1. Războiul devenise deja un spectacol mediatic, iar liderilor militari, începând cu Conflictul din Golf, au început să li se ceară deopotrivă abilități de comandă și de comunicare.
Revenind la raporturile mass-media cu sistemul național de securitate, prima observație importantă este ce privitoare la logicile diferite în care funcționează. Sistemul național de securitate este o structură statală, care interacționează cu sistemul mediatic, reprezentat de actori nonstatali, organizați în baza logicii pieței. Raporturile dintre cele două sisteme sunt reglementate, de la caz la caz, prin politici publice. Controlul guvernamental, poate fi autoritar (ideologic sau neideologic) sau non-autoritar (în limitele responsabilității sociale – vizând educarea în spiritul culturii de securitate, sau libertarian, răspunzând strict cerințelor pieței de capital simbolic). Pe de altă parte, raportat la terorism, sistemul mediatic și organizațiile teroriste sunt actori publici care joacă în limitele aceleiași logici: a pieței. Logica pieței presupune punerea în discuție a unor raporturi dintre cerere și ofertă, regăsite, din păcate, și în cazul întâlnirii dintre nevoia de audiență a mass-media și cea de promovare a actelor teroriste cerute de organizațiile care își revendică ulterior (în competiție!) atentatele. Media, în căutarea evenimentelor spectaculoase pentru obținerea audienței, intră într-o relație nedorită cu alți actori non-statali, organizațiile teroriste, care prin promovarea violenței urmăresc de fapt transmiterea viziunii lor, a ideologiilor, generând teroare și transformând piața simbolică într-o piață a terorii.
Piața terorii înseamnă includerea în ecuația raporturilor mass-media – terorism a unui al treilea actor, cel mai important de fapt, publicul, care servește pe de o parte ca audiență pentru mijloacele de comunicare de masă, respectiv ca victime și audiență pentru organizațiile teroriste. Mass-media furnizează imagini (unele dintre ele impregnate cu elemente de simbolistică teroristă) unui public care reacționează emoțional, care amplifică emoțiile și servește drept masă de manevră pentru organizațiile teroriste care oferă, la rândul lor, violența publică drept eveniment spectaculos, digerată și amplificată de media (în ciuda faptului că imaginile de la atentate sunt încărcate cu simboluri ale organizațiilor teroriste). Dar această logică a pieței terorii nu funcționează, neapărat, în parametrii proiectați, deoarece există modalități de limitare, în special în cazul în care există control guvernamental non-autoritar asupra media, exprimat în limitele responsabilității sociale ale acestora.
Pe piața terorii, cel mai important efect negativ care se poate crea este neîncrederea publicului în autoritatea statului. În raport cu organizațiile teroriste, mijloacele de comunicare de masă, prezentând cel mai mare interes pentru teroriști în ceea ce privește influențarea publicului larg, devin primele victime ale acțiunilor lor. Deși agențiile de presă transmit informații atât în scris, cât și audio, imaginile au cel mai mare efect în ceea ce privește emoțiile publice puternice create. Imaginile pot fi recepționate și interpretate în lipsa oricăror bariere lingvistice sau culturale. Un alt aspect important de menționat este că prin intermediul noilor media, grupările teroriste obțin susținere financiară necesară desfășurării activităților. În condițiile în care unele organizații teroriste (cum este cazul Daesh, de exemplu) sunt perfect aliniate la principiile și legile comunicării în rețele, efectele sunt devastatoare. Internetul, este locul în care membrii unui grup terorist creează și păstrează legătura între ei, dar, totodată, și cu membrii altor organizații teroriste. Prin site-urile cu specific terorist, prin rețele, se comunică idei și informații în timp real. Unele organizații teroriste au încercat chiar constituirea unor biblioteci online și a unor forumuri de discuții, unde recruții să poată avea acces.
Eficientizarea comunicării și a transmiterii mesajelor la nivel global, nu este însă mereu benefică organizațiilor teroriste. Mijloacele de comunicare pot cauza „diminuarea popularității de care se bucură acestea în rândul principalelor categorii de public, mai ales atunci când violențele comise sunt percepute ca fiind disproporționate în comparație cu cauzele pentru care militează. Ca formă de teatru politic, teroriștii nu pot controla modul în care publicurile vor răspunde violențelor, după cum sunt acestea prezentate de media. […] Prin urmare, chiar dacă media vor continua să rămână o armă puternică din arsenalul guvernelor și al teroriștilor, controlarea efectelor generate de acestea va deveni mai puțin predictibilă2” (Wright-Neville, 2010:35).

Care sunt concluziile privitoare la relația mass-media – organizații teroriste? Cercetătorii privesc cu anumit interes această posibilă simbioză între „publicity-seeking terrorists and drama-seeking media”3, cuantificând efectele acțiunilor teroriste prin intermediul acoperirii media. În esență, relația mass-media – terorism este complexă și presupune neîncredere și necesitate mutuală. Această relație se bazează strict pe logica pieței. În timp ce terorismului îi este absolut necesară promovarea, în lipsa acesteia acțiunile sale neavând efectele scontate, mass-media trăiește prin audiențe. Având în vedere că media sunt instrumente prin intermediul cărora se realizează comunicarea, teroriștii le obligă sau determină să le transmită ideologiile și viziunile la scară globală. Nu puține sunt ipostazele în care teroriștii creează teamă în rândul inamicilor, prin campanii de promovare a violenței. În limitele perspectivei simbiotice, mass-media sunt mereu în căutare de evenimente spectaculoase, iar reflectarea acțiunilor teroriste (cinic privind) se traduce în termeni de rating. Deși după săvârșirea atentatelor teroriste circulă imagini și înregistrări cu victimele și dezastrele produse, scopul teroriștilor nu este neapărat acela de a provoca mari distrugeri, ci de a produce teroare la nivelul societății, de a determina cât mai mulți oameni să le privească acțiunile, să conștientizeze efectele.
Relația cauzală acoperire media – răspândire a efectelor terorii a condus chiar la înțelegerea acțiunilor teroriste drept acte de comunicare prin intermediul mass-media (Rodrigo Alsina)4. Plecând de la această proiecție, cercetătorii au dezvoltat modele interpretative, ale media culpabile pentru efectele terorismului, respectiv ale media vulnerabile la acțiunea teroristă. Mass-media sunt interesate de drama, pericolul, violența, tensiunea, de spectacolul terorist în amploarea sa, în timp ce organizațiile teroriste sunt interesate de promovarea mesajelor lor și de crearea terorii în rândul publicului larg. Relația preexistă, indiferent de modelul interpretativ. Terorismul înțeles ca modalitate de comunicare prin intermediul mass-media aduce în prim plan o anumită formă de înțelegere a acestor raporturi de susținere reciprocă, nedorite de organizațiile media, dar necesare în jocul pe piața globală. Reciproca „teoremei lui Rodrigo Alsina” este înțelegerea mass-media ca armă a terorii, cu rol în amplificarea și multiplicarea efectelor atentatelor teroriste în rândurile publicurilor.
Dar relația mass-media – terorism este mult mai complexă și necesită trecerea în revistă a tuturor teoriilor care descriu funcționalitatea în limitele pieței terorii.

 

 

Note
1 Saddam Hussein învățase lecțiile Sindromului Vietnam, iar generalul Norman Schwarzkopf a acuzat unul dintre jurnaliștii CNN, Peter Arnett (și, implicit, postul american de televiziune) pentru sprijinirea adversarului: „ (…) Saddam learned his own lessons from The Vietnam Syndrome. CNN Peter Arnett, was permitted to remain in Iraq to report on the other side of the war. He was accused by the White House of ‘speaking for the Iraqi Government, adiding and abetting an enemy’ by Gen. Norman Schwarzkopf” (Muryadi, 2018), v. Muryadi, Wahyu. (2008). The Role of Mass Media in Security Issues [online]. LESPERSSI. URL: http://www.lesperssi.org/id/component/content/article/44-the-role-of-mass-media-in-security-issues [consultat în decembrie, 2019].
2 David Wright-Neville. (2010). Dicționar de terorism. Cluj-Napoca: CA Publishing.
3 Gabriel Weimann. (2012). The Role of the Media in Propagating Terrorism. In Updesh Kumar & Manas K. Mandal (eds.), Countering Terrorism. Psychosocial Strategies. New Delhi: SAGE Publications. 182-200.
4 Miquel Rodrigo Alsina. (1991). Los Medios de Comunicacion ante el Terrorismo. Barcelona: Icaria.