Am încheiat precedentul episod radiografiind piața terorii și prima dintre teoriile care au adus în dezbatere raporturile dinamice dintre mass-media și terorism:teoria simbiozei. Totuși, metafora simbiozei este una prea dură, ilustrând cooperarea voluntară pentru coexistență. Ea face să alunece înțelegerea pe marginea raporturilor mass-media – terorism spre modelul interpretativ al media culpabile pentru atacurile teroriste, nu al media vulnerabile la acestea.
Drept răspuns la această „simbioză”, care s-a construit pe o perspectivă mult mai veche, din 1974, a terorismului înțeles ca violență coregrafiată, care are o dimensiune teatrală, spectaculară (în toate sensurile)1, sociologul francez Michel Wierviorka2 a proiectat patru posibile „stadii” de înțelegere a binomului mass-media/ terorism. Wierviorka a analizat gradual paleta de posibile situații dialogale între instituții, începând cu lipsa oricăror relații, teroriștii fiind în acest caz doar interesați de promovarea propriilor mesaje, fără a construi o anumită strategie, o anumită formă de dialog cu mass-media. În stadiul doi urmează indiferența teroriștilor în raport cu mass-media și cu preluarea din alte rațiuni a mesajului lor și al efectelor atentatului. Cea de-a treia posibilitate este strategia pro-media, bazată mai degrabă pe provocarea interesului mass-media decât pe dialogul explicit. Ultima dintre posibilele situații relaționale este transformarea jurnaliștilor în victime ale terorii și, implicit, transformarea, prin asemenea măsuri, a mijloacelor de comunicare de masă în instrumente de multiplicare a violenței. Cele patru ipostaze descriu gradual relația dinamică mass-media – terorism, posibil de înțeles ca situație de echilibru instabil, adică de echilibru menținut între cele două instituții doar în perioada de maximă intensitate, a atacului terorist și a reflectării știrilor despre acesta. Modificând poziția unuia dintre cele două elemente în discuție, a mass-media, prin refocalizare sau prin schimbarea perspectivei etc., instituțiile se vor îndepărta de poziția de echilibru.
Teoria echilibrului instabil – spre ilustrare luăm drept referință modelul interacțiunii dintre terorism și media elaborat de Bruno S. Fey și Dominik Rohner3 – evidențiază multiple puncte de echilibru. Plecând de la asumpția că mijloacele de comunicare de masă beneficiază (pe piața simbolică) de știrile al căror conținut face trimitere la atacuri teroriste, încadrându-se în categoria „senzațional”, respectiv că tocmai excepționalitatea acestor acțiuni face ca interesul publicului să fie crescut, totodată de la faptul că nivelul de senzaționalism al media depinde de cerințele publicului (la rândul lor, în corelație cu nivelul de educație) și asignându-le relații matematice, cei doi economiști, Fey și Rohner, au obținut o serie de grafice care relevă funcțiile de reacție ale teroriștilor și ale media într-un „joc cu interese comune” (common-interest-game) cu potențiale echilibre multiple, depinzând de o serie de parametri. Din această perspectivă, stadiile Wierviorka se pot regăsi în calculele analitice ale lui Fey și Rohner. De exemplu, primul stadiu, al lipsei de relații (și interes) între instituții, este cel care corespunde unui singur punct de echilibru. În cazul altor parametri, situația se schimbă. Astfel, pentru o reacție media consistentă, există trei puncte de echilibru.
Dar și în acest caz există o serie de variabile care pot influența echilibrul. Teoria echilibrului instabil (mai precis, a echilibrelor instabile) are drept punct de plecare analiza matematică a unei piețe a terorii, plecând de la proiecția simbiotică (common-interest-game)4. Și această metaforă este oarecum nesatisfăcătoare, deoarece mass-media sunt împinse în poziția de echilibru din alte rațiuni decât cele care determină raportul mecanic de echilibru mass-media – organizații teroriste. În plus, schimbarea de perspectivă a mass-media pentru îndepărtarea de echilibrul cu instituția teroristă nu trebuie privită prin prisma unei altfel de înțelegeri a fenomenului terorist. Schimbarea de perspectivă înseamnă, de fapt, o reînțelegere și asumare a responsabilității sociale a mass-media. Asupra celor două instituții acționează forțe diferite: ele ajung într-un echilibru instabil întâmplător și revin la starea inițială nu prin reflectarea cauzelor, nu din rațiuni economice. Chiar dacă ar exista asemenea posibilități, ele ar fi reglate în timp prin controlul guvernamental al mijloacelor de comunicare de masă, în țările democratice în mod non-autoritar, în limitele responsabilității sociale.
O metaforă mai simplă pentru înțelegerea raporturilor mass-media – terorism vine din hidrodinamică și constă în descrierea principiului vaselor comunicante sau principiul lui Blaise Pascal: în două recipiente legate între ele, nivelul lichidului este același. În cazul acțiunilor teroriste, efectul acestora, lichidul instabil ca formă și volum numit „senzațional” alimentează ambele instituții, dar nu în manieră simbiotică (legat de rațiunea de a fi), și nici în maniera echilibrului instabil (legat de conștiința de sine). O altă logică alimentează cele două instituții: logica pieței. În baza acestei logici, atâta vreme cât organizațiile teroriste oferă materia primă, atentatul care are nivelul minim de „senzațional” atins de conducta de legătură între cele două vase, mijloacele de comunicare de masă vor reflecta acțiunea. În mod normal, între cele două vase există un nivel mic de lichid, aflat într-un așa numit echilibru hidrostatic. Acțiunea teroristă este cazul excepțional al presiunii exercitate într-un vas, resimțită în celălalt vas, legat prin conducta pieței de primul. Echilibrul hidrodinamic este cel care caracterizează cel mai adecvat raporturile mass-media – terorism: conținutul fluid numit „senzațional”, asupra căruia se exercită o anumită presiune generată de nevoia organizației teroriste de a transmite mesaje și simboluri teroriste, de a comunica revendicări, este preluat de mijloacele de comunicare de masă și amplificat. Dar imediat ce presiunea nu mai este exercitată, media nu vor mai reflecta/ amplifica mesajele organizației teroriste.
Cel mai elocvent exemplu în acest sens, privitor la modul cum funcționează vaselele comunicante prin conducta de piață, este cel al atacurilor teroriste cvasisimultane de la redacția publicației Charlie Hebdo din Paris, soldat cu 17 victime, respectiv din Nigeria, produs de gruparea Boko Haram și soldat cu aproape 2.000 de victime. Logica pieței a învins amploarea acțiunii teroriste și a amplificat ceea ce era mai vandabil pe cinica piață a terorii. Masacrul din Nigeria a rămas aproape fără acoperire media, ceea ce în logica pieței terorii înseamnă un eșec major. „Echilibrul hidrostatic” din vasele comunicante grupări teroriste – mass-media a fost modificat prin presiunea exercitată doar în primul caz, datorită cointeresării pieței. Fenomenul, atipic, a generat o serie de întrebări cu puternică încărcătură emoțională, la care practic nu se poate răspunde într-o societate în care educația pentru valorile general umane primează: Solidaritatea nu este aceeași în toate cazurile? Putem compara (în termenii pieței) tragediile? Este corect sau moral să o facem? Teroriștii exploatează partea întunecată a empatiei? Mass media reflectă realitatea sau „presiunea”?
La aceste întrebări s-au putea răspunde doar dacă ar exista un public educat în spiritul valorilor general umane, care ar trece peste factorii cu rol în amplificarea fenomenului terorist, peste înțelegerea proximității ca pericol iminent, peste distanța psihologică motivată cultural în raport cu anumite victime ale terorii. Încă din 2001, laureatul Nobel pentru pace, Elie Wiesel, născut în România, spunea că educația este singura cale de eliminare a terorismului. Ar mai fi de menționat o condiție: această educație să nu aibă încărcătură ideologică. Iar dacă ar fi să privim una dintre funcțiile mass-media, aceea de educare, am putea constata că dimensiunea care vulnerabilizează mijloacele de comunicare de masă este tocmai cea ideologică.
Organizațiile teroriste continuă să profite de o anumită predispoziție a media pentru a comunica despre revendicările lor. Iar media încă nu au înțeles care este cu adevărat rolul lor în educare și în consolidarea climatului de securitate.

 

Note
1 Într-un raport RAND Corporation din 1974, Brian Michael Jenkins redefinea terorismul pe alte coordonate în raport cu raționalitatea explicită, cu scopurile urmărite. „Terrorism is often described as mindless violence, senseless violence, or irrational violence. Terrorism is not mindless violence”. Terorismul, urmărind niște scopuri precise, presupune o anumită coregrafie care, prin dimensiunea spectaculară, să atragă interesul media, transformându-se într-un act de comunicare, cu o consistentă proiecție teatrală: „Terrorist attacks are often carefully choreographed to attract the attention of the electronic media and the international press. Holding hostages increases the drama. If certain demands are not satisfied, the hostages may be killed. The hostages themselves often means nothing to the terrorists. Terrorism is aimed at the people watching, not at the actual victims. Terrorism is theater”, v. Brian Michael Jenkins. (1974). International Terrorism: A New Kind of Warfare, The Rand Paper Series. Santa Monica, CA: The Rand Corporation, p.4.
2 Michel Wierviorka. [1988] (2004). The Making of Terrorism. Translated by David Gordon White. Chicago: The University of Chicago Press. pp.42-49.
3 Bruno S. Fey & Dominik Rohner. (2007). Blood and Ink! The Common-Interest-Game between Terrorists and the Media. Public Choice, vol.133, no.1/2, 2007, pp.129-145.
4 „Terrorist attacks are a particular form of communication by terrorist groups. The media are used as a platform for securing a broad dissemination of the terrorists’ ideology. The media benefit from terrorism, as reports of terror attacks increase newspapers sales and the number of television viewer”, v.Fey & Rohner, op.cit., p.144.