Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Modalități matematice de obținere a condițiilor de optimalitate în comunicare

Forța cuvântului. Cercetări privind modalități de echilibrare și optimizare a transferului informațional1 este o consistentă lucrare a inginerului, doctor în Fizică și doctor în Calculatoare și Tehnologia Informației, Valentin Eugen Ghișa, care tratează modalitățile de optimizare a transferului informațional în comunicarea radiofonică. Obișnuiți în domeniul comunicării mai degrabă cu analiza pe palierele semantic și al eficienței, dacă e să facem trimitere la unul dintre modelele clasice ale comunicării – cel din 1949, al inginerului Claude Elwood Shannon și al matematicianului Warren Weaver – constatăm că problema tehnică a transmiterii de mesaje rămâne de interes și depășește simpla proiecție din urmă cu 70 de ani: „How accurately can the symbols of communication be transmitted?” În orizontul acelor timpuri, Shannon și Weaver răspundeau unei nevoi practice de proiecție a unei diagrame schematice a unui sistem general de comunicații, cu întregul aparat matematic necesar analizei, sub influența studiilor pe atunci noi din domeniul teoriei comunicațiilor, a metodelor de modulare a semnalelor și a luării în considerare a unor factori cum ar fi efectul zgomotului pe canalul de comunicații. Inginerul Shannon nu se gândea în 1948 că studiul inițial publicat în The Bell System Technical Journal avea să fie reinterpretat și inclus în orice manual de comunicare umană, iar matematicianul Weaver, deși a proiectat cele trei niveluri ale comunicării, anterior amintite, nu se gândea în 19492 că problemele semantică și a eficienței vor prevala în raport cu problema tehnică în interpretare. „Modelul matematic-cibernetic al comunicării a devenit în timp „schema canonică” a comunicării sau modelul fondator al științelor informației și comunicării”, nota în 2000 epistemologul Ilie Pârvu3, iar cercetarea comunicării avea să alunece, irevocabil, în zona semanticii, sintacticii și pragmaticii lingvistice, aparent abandonând aspectele privitoare la transferul informațional și la acuratețea acestuia. Mai mult, luând în calcul intențiile firești ale oricărui act al comunicării: schimbul de informații, influența (prin mesaj) asupra receptorului și, eventual, menținerea canalelor de comunicare deschise, constatăm că studiile comunicării s-au cantonat mai degrabă în zona analizei efectelor/ influențelor decât în celelalte zone, aducând în prim-plan acele media clasice sau noi care favorizează comunicarea „tautistă” („neologism care îmbină autism şi tehnologie, evocând totalitatea, totalitarismul”, v. Sfez, O critică a comunicării4).
Revenind la problematica firească a nevoii de optimizare a transferului informațional, rămasă obiect de studiu pentru o categorie aparte de specialiști în tehnologia informației, constatăm că toate aspectele privitoare la capacitatea aparatului fonator uman de a emite sunete care pot fi asociate cu conversia semantică a gândurilor transpuse în vorbire articulată și mai mult, cu evidențierea markerilor prozodici și paralingvistici (de natură vocală, dar nonverbală), sunt luate în considerație și tratate cu atenție în ceea ce privește capacitatea de transfer radio a unităților fonetice segmentale (fonemele) și suprasegmentale (markerii prozodici). În mod natural, eficiența transferului informațional nu privește doar ceea ce fusese proiectat în modelul canonic al comunicării, ci și aspectele de ordinul procesării prozodice și emoționale, care vizează influența asupra receptorului, dincolo de nevinovatele intenții de captare a atenției și de menținere a interesului ascultătorului pe parcursul emisiunii. Evident, în procesul optimizării transmisiei, sunt identificate și separate/ discriminate acele unități vocal prozodice, adică sunt digitalizate aspectele de ordin arbitrar, analogic, din anvelopa nonverbală a comunicării verbale (prozodie și paralimbaj). Ceea ce reușește Valentin Eugen Ghișa prin lucrarea de față nu este doar să se focalizeze asupra acestor elemente digitale (digitalizate), discrete, presupunând relații de atribuire, ușor de identificat sub umbrela conceptuală de parametri acustici, ci și să identifice, studieze și aprofundeze influența pe care unitățile paradigmatice ale codului le produc în urma transmisiei radio, de exemplu „testarea unor metode de conversie prozodică, care urmăresc să transforme trăsăturile prozodice pentru obținerea unei rostiri de tip emoțional, îmbunătățită”. Într-un parcurs complex, de la studiul rezultatelor actuale în subdomeniul cunoașterii numit analiza vorbirii, cu accent pe recunoașterea vorbirii, continuând cu cele recente din domeniul metodelor de transmisie radiofonică a informației, a tehnicilor și procedeelor de analiză statistică a informației, Valentin Eugen Ghișa propune în capitolul final o serie de algoritmi de optimizare prozodică. Evident, întregul parcurs metodologic se încadrează în limitele cognitive sciences, care (re)produc infinit și circular propria structură, luând drept model fizica și operând cu pseudo-entități atomare, rezultate în urma segmentării fonetice a vorbirii, recunoașterii tiparelor vocale (inclusiv a markerilor prozodici și paralingvistici) și rostirii generative. Efectele analizei și procesării prozodice sunt transferate în domeniul fizic; ele capătă caracter cuantificabil și (re)creează contextul, care devine (sau încearcă să devină) constitutiv pentru semnificație, dar capătă importanță și în raporturile pragmatice, dintre semn și interpret, în modelarea în timp a interpretantului. Iată cum, plecând de la simpla problemă a eficienței din punct de vedere tehnic, răspunsul pe celelalte două paliere identificate de Warren Weaver devine consistent și intrinsec legat de problema acurateței cu care se realizează transferul de semne ale comunicării.
Elemente distincte, percepute în logica digitală a unei semiotici de început de secol XX, sunt contextualizate (incluse într-un continuum analogic prin voce) și redigitalizate prin intermediul unor indicatori ai amprentei vocale sau caracteristici ale semnalului vocal: tărie sonoră, tăria sunetului, înălțime tonală, timbru vocal și durata semnalului. În limitele acestei redigitalizări, mereu întorcându-ne la modelele canonice – de data aceasta atât la modelul Shannon (p.226), cât și la cel funcționalist al lui Harold D. Lasswell5, propus în cadrul articolului The structure and function of communication in society din același an 1948 (p.222) – așadar în limitele aceleiași interpretări procesuale a comunicării (sau reprezentaționale, în termenii amintitului Lucien Sfez), optimizarea transferului informațional în comunicarea directă se poate realiza, susține Valentin Eugen Ghișa, prin metode și algoritmi specifici, cum ar fi metoda substituției directe sau metoda multiplicatorilor lui Lagrange în prezența restricțiilor. Evident, marea încercare este aceea a optimizării expresivității comunicării (a menținerii funcției emoționale/ expresive din modelul Jakobson, reflectând raporturile emițătorului cu mesajul, la un înalt nivel de proiecție a stărilor celui care transmite sau a raporturilor sale cu obiectul de referință) prin control prozodic dinamic. Inginerul, fizicianul și informaticianul Valentin Eugen Ghișa propune un model de optimizare prin apel la o serie de algoritmi cu grad ridicat de complexitate, prin diferite modalități matematice de obținere a condițiilor de optimalitate, în acord cu o serie de metode recente de înmodelare prozodică a vorbirii (tratate distinct în primul capitol), prin apel la o serie de 12 factori, fiecăruia corespunzându-i între 2 și n valori (echivalent cu numărul de silabe admisibile în limbă). Rezultatul cercetării este un sistem automatizat de optimizare a rostirii de tip radiofonic, „un sistem automat cu buclă închisă” alcătuit dintr-un analizor semantic, un modul de procesare statistică a prozodiei și un modul de optimizare prozodică. În ciuda angajării de tip determinist, concluziile certe sunt cele privitoare la excedarea câștigului informațional dincolo de limitele conținutului transmis și înțelesului asociat. Aspecte de pragmatică lingvistică privesc, cu certitudine, elementele de ordin persuasiv/ conativ (în termenii lui Jakobson), condiționați de existența/ menținerea funcțiunilor emoționale/ expresive, poetice/ estetice, empatice/ fatice și metalingvistice, completând inițial proiectata referențialitate din modelul canonic al lui Shannon.

 

 

Note
1 Valentin Eugen Ghișa. (2019). Forța cuvântului. Cercetări privind modalități de echilibrare și optimizare a transferului informațional. Brașov: Libris Editorial. 346p.
2 Claude E. Shannon & Warren Weaver. [1949] (1963). The Mathematical Theory of Communication. Urbana: University of Illinois Press. p.4.
3 Ilie Pârvu. (2000). Filosofia comunicării. Bucureşti: Facultatea de Comunicare şi Ralţii Publice „David Ogilvy” – SNSPA. p.40.
4 Lucien Sfez. (2002). O critică a comunicării. Traducere de Radu Gârmacea, Raluca Popescu și Sorin Gherguț. Bucureşti: comunicare.ro .pp.25-28.
5 Harold D. Lasswell. (1948). The Structure and Functions of Communication in Society. În L. Bryson (ed.), The Communication of Ideas. New York: Harper an Row. pp.37-51.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg