Sanda Savolsky / Mama și fiica ei, Dorei / Denisa Blag interpretează rolurile principale în Neurozele sexuale ale părinților noștri de elvețianul Lukas Bärfuss în regia lui Tudor Dreve. El a dorit-o în rolul Mamei, deoarece a „conceput” personajul și cu talent muzical pentru a interpreta câteva melodii, recomandată de doi profesori de la Facultatea de Actorie din Cluj. Artista băimăreancă e și apreciată cântăreață profesionistă (școală / diplomă) și va confirma excelent intenția regizorală, aprecierile spectatorilor și, cum am menționat, a colegilor și criticilor prin nominalizarea la premiile Festivalul ATELIER 2021. La fel, regizorul pentru debut la cele UNITER 2021. Mama găsește un Medic / Dragoș Călin (și Comis voiajor) mai bun pentru fata ei cu grave tulburări psihice din naștere, care trece, acum, prin dificila etapă a trezirii sexualități, ceea ce îngreunează mai mult sacrificul părinților – și Tatăl / Ioan Costin (și Proprietar magazine – patronul tinerei). Dora trăiește intens deflorarea cu un tânăr șmecher / Comis voiajorul, dar cu suflet bun, care a profitat de ea, însă nu vrea să fie pedepsit și nici nu renunță la întâlnirile cu el. Simte în sfârșit, că trăiește, că are și ea plăceri în viața monotonă de până atunci! Doctorul dă sfaturi bune atât părinților, dar mai ales ei: să experimenteze fără inhibiții erotica, nu ca „bătrânii” din epoca Flower Power. Autorul se înșeală grav și nu-i de mirare – n-a făcut multă școală (a trăit pe stradă de la 16 la 20 ani) și nici nu s-a informat: tocmai generația asta a eliberat sexualitatea și pe femei! Deci, acuza și conflictul din titlu e total fals: ei sunt acuzați de inhibare și alte „paseisme”, iar fiica e sfătuită să experimenteze, fără nici o reținere, orice… Însă „orice” înseamnă și perversități, schimbări de sex etc., adică politica actuală de distrugere a societății!! Piesa are și părți pozitive, anume o creștere a intensității dramatice prin reușitele personaje Mama și fata care trăia imediatul până atunci, însă sarcina o împlinește cu dimensiunea răspunderii, a maturizării în limitele posibilităților ei și dorința de a avea și a crește copilul ei. Va fi crunt dezamăgită inclusiv de doctor, în care a crezut așa mult!
Sunt schimbări în text, însă nu atât de mari cum e varianta lui Radu Afrim, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, unde, tipic teribilistul regizor, părinții sunt ridicoli complet (fără a încerca să caute cauzele și să dea o definiție ca Woody Allen în Manhattan / 1979), tatăl e „efeminat” (șablonul răsuflat al „comportamentului homo”!) în „pene și culori mov”. Totul e anormal, mega-dramatic, lugubru, grotesc & Co., dar când ieși de la astfel de shows „trase la Xerox”, vezi că viața reală e cu totul altfel, nu morbid cu simbolici exagerate, inclusiv decorurile… Ne întrebăm, justificat: Cine are nevroze mai multe: regizorul sau autorul?!
Să revenim la spectacolul băimărean: Dora, cu permanente răspunsuri la realitate „Nu știu! … Nu știu”, întruchipează și noua generație atât de „abilă IT”, însă aculturală și asocială. Această piesă nu-i ajută pe tineri (mulți elevi și studenți prezenți, atrași de magicul cuvânt sex în titlu!) cu vreo „busolă” de viață, dimpotrivă. Denisa Blag dă viață unui personaj dificil pendulând mereu între extrema economie de mijloace teatrale (dar spune mult) și răbufnirile unui subconștient care o fac femeie atât cât poate. Ioan Costin e un Tată autentic, ca mulți alții, depășit de răspundere și dificila situație, Doctorul și Iubitul, Dragoș Călin are câteva momente bune, din păcate spune cam „mecanic” textul în acest spectacol, altfel, scenele Dora-Doctor / Iubit ar fi fost mai reușite. Păcat că vedem un small talk „all about sex” fără legătură cu realitatea, tipic mass-mediei post-moderniste cu „fixarea” ei sexuală! Cartea unei analfabete funcțional, o prostituată nimfomană americană, se vinde cu milioanele, mari scriitori Nobel se mulțumesc cu câteva mii – așa e lumea actuală, așa e teatrul și celelalte arte! La final, Doctorul vorbește scurt despre „neurozele părinților” și e ciudat că acest fals subiect dă un titlu la fel de fals, când piesa tratează altceva! Alt șablon apărută de vreo 30 de ani în Occident și repede adoptată la noi: dalogurile și interacțiunile personajelor sunt ca la serbările de grădiniță și școală: fiecare își spune partitura împreună la mare distanță, chiar cu spatele, în fața scenei – marota e, acum, cam peste tot în România! De ce atâtea minciuni și deformări?! Filosoful american Ralph Waldo Emmerson spune fără echivoc: „Când se arată permanent oamenilor cât de jos pot cădea, așa vor face!” Cine are acest scop monstruos?!
Coloana sonoră – Călin Ionce – e reușită inițial, subliniind singurătatea fetei, însă se focalizează doar pe trăirile ei, nu are evoluție, cum va fi pentru ea momentul descoperirii feminității și a maternității, rămânând monotonă cu repetitivul motiv melodic. Mihai Vălu ne oferă o scenografie pragmatic-simplă: o scenă goală cu o tarabă în spate, șase cuburi din țevi care „transformă” spațiul în pat de dormitor, masă festivă sau cabinetul doctorului. Am sperat ca piesa să ofere publicului o pertinentă imagine a societății de azi, mai ales a tinerilor, cum a reușit renumitul film american Kids / 1995 (regia Larry Clark) – din păcate, el va ieși mai bulversat ca la intrare! Se pare că teatrul instituționalizat român evită intenționat orice montare care vrea să „decodeze” și demaște actualitatea! În Occident, mai ales Franța, Spania, țările scandinave și Anglia sunt multe piese puternic „actuale”.
Regizorul Tudor Dreve reușește, în ciuda unui text mediocru, să exploateze la maxim „oferta” autorului, simplificând acțiunea, construind mai multe momente cheie memorabile – scena aniversării, a deflorării simbolizată superb prin „spargerea” unei rodii, melodiile interpretate de Sanda Savolszky, dramaticele oscilări ale sentimentelor și speranțelor Mamei… Acestea sunt și marele câștig al punerii în scenă, turul de forță artistic fiind încununat cu Sanda Savolszky cu un rol extrem dificil, care o conduce prin toată paleta de trăiri ale unei mame care crește cu devoțiune și sacrificiu fiica născută cu un irecuperabil handicap psihic, ce nu-i mai lasă timp, particular și profesional, de nimic! Textul autorului nu spune nimic nici de acest fapt esențial, ci e intermediat publicului de interpretarea empatică și bogată în inflecțiuni și stări sufletești, des contradictorii, prin care trece Mama. Sunt mai multe scene antologice pe care actrița le stăpânește cu măiestrie, cum ar fi discuțiile cu Doctorul, cu Tatăl ori cu Dora spre a-i afla dorințele, când îi cântă cu drag un cântec de copii la culcare, însă fata e indiferentă, când pregătește cu însuflețire, dar și durere în suflet, aniversarea ei și interpretează – ca la un concert adevărat – celebrul hit ABBA, You are the dancing queen, primit tot indiferent, apoi fiica își rupe frumoasa rochie pe care și-a dorit-o ca simbol al intrării în adulta feminitate… Numai o mama cu asemenea copil știe ce e suferința și Sanda Salolsky a stat mult de vorbă cu una în această dramatică postură pentru a pregăti perfect rolul. Eforturile ei au fost deplin răsplătite cu dovada unei actrițe complete, care mânuie suveran întreaga gamă de emoții și trăiri oferite spectatorilor cu impresionantă autenticitate: profunzimea dramatică a trecerilor de la bucuria unor mici reușite și speranțe la crunte și tragice dezamăgiri ale unei mame care e tot mai conștientă că fiica ei iubită, pentru care a sacrificat totul, nu va avea un viitor mai bun. Pentru aceste reușite, publicul, în majoritate tineri, aplaudă îndelung împlinirile acestui spectacolul.