Cînd avionul coboară peste pădurile colorate, peste albia secată a Bahluiului. Te gîndești la silvicultorul acela german, după care copacii europeni ar muri dacă nu și-ar pierde frunzele toamna, oricît de calde ar fi devenit toamnele noastre distopice. Somn al coronamentului, odihnă germinativă. Cînd automobilele gazdelor transportă pe serpetinele sprijinite pe păduri aurii-arămii o parte din invitații FILIT, ediția 20-24 octombrie 2021. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași este considerat cel mai important de acest gen din estul Europei, un pod legînd culturi și literaturi. Cînd în fața hotelului Unirea (re)cunosc romancieri, poeți, traducători, editori, autori de fantasy și de poezie pentru copii, tot mi-e puțin teamă că pandemia și/sau consecințele actualei/fostei guvernări vor reteza din prima zi FILIT-ul, ceea ce s-a întîmplat cu ediția precedentă. Nu doar că soarele e de mild autumn, cum spun englezii, dar și invitații și organizatorii (echipa formidabilă de la Muzeul Literaturii Române Iași, condusă de Lucian Dan Teodorovici și de Florin Lăzărescu) sînt norocoși: nu s-a îmbolnăvit nimeni, evenimentele se desfășoară după cum au fost programate.
Dacă miercuri, 20 octombrie, am socializat liber, făcînd schimb de reviste și cărți, joi 21 octombrie de la prînz, am încercat să-mi înving tracul, ajungînd la primul eveniment, din secțiunea „Scriitori printre liceeni”. Împreună cu celălalt invitat, poetul, criticul și cercetătorul literar Șerban Axinte, am luat parte la două dintre cele mai reușite ore de literatură română din viața mea, la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”. Excelentă pregătirea pentru era digitală, excelente discursuri ale profesorilor organizatori, doamna Cristina Chiprian și domnul Cezar-Vasile Hărățu. Nu doar că nu m-am simțit vorbind/recitînd în gol, dar m-au și stimulat întrebările și comentariile, slide=urile de pe ecrane, prezența vie a elevilor din sală și a celor mai mulți – expulzați de pandemie și de managementul macabru guvernamental – în fața monitoarelor de acasă, în „online”. Două ceasuri de care mi-a fost frică, pentru că nimic nu este mai greu decît să placi, decît să nu pari împăiat unor liceeni. Există un post de radio aici, are și emisiuni culturale. Există o revistă, Ani de școală. Cumva profesorul Cezar-Vasile Hărățu mi-a amintit de dascălul meu de română de la Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, legendarul Emilian Diaconescu.
Entuziasmat după întîlnirea cu liceenii (așa cum le-am spus și lor, lunile de lockdown, interzicerea evenimentelor literare cu public, dar nu și a chermezelor de partid i-au dus la exasperare pre mulți scriitorinci), mă gîndeam trebuie să meargă și ceva rău. Prin urmare iată-mă pregătit pentru ca seara literară care începe, dialogul meu cu romancierul belgian Jean Marc Turine să se transforme în fiasco. Și probabil că așa s-ar fi terminat, dacă nu am fi avut un moderator/amfitrion spiritual & erudit în persoana domnului Călin Ciobotari. Fără să ne fi citit, pînă la ora întîlnirii, unul pe celălalt, fără să fi discutat înainte, cred că ne-am completat bine discursurile, cred că am arătat ce au/ce nu au în comun romanele noastre, într-un mod agreabil pentru public. Cineast, realizator radio pentru France Culture, lui Jean Marc Turine i s-a tradus în română, în 2020, la Casa Cărții de Știință, Teodora, fiica fluviilor. Aș fi căutat mai mult decît traducătorul Andrei Lazăr un titlu românesc pentru La Théo des fleuves, romanul din 2017 care a obținut în 2018 Prix des Cincq Continents de la Francophonie „pentru omagiul adus nu numai romilor, ci tuturor celor oprimați, exilați, victime ale ideologiilor dezumanizante care au marcat secolul XX” – am citat din textul de pe clapeta 1 a ediției românești, nu întîmplător, ci pentru că amîndoi, și eu și domnul Turine, am evocat holocaustul și genocidul romilor în intervențiile noastre: și astăzi romii rămîn cel mai numeros popor fără o patrie în Europa, supus discriminării și xenofobiei, ori chiar asasinatelor motivate rasial. Despre lumea periferiei, a declasaților, a străinului privit (pretutindeni) suspicios am dialogat cu domnul Turine, invitînd în cele din urmă cititorul român la întîlnirea cu universurile diegetice din Cronovizorul și Teodora, fiica fluviilor. La fel cum despre Holocaust, despre crimele regimului Antonescu, despre antisemitismul carlist etc, etc, școala românească nu ne învață aproape nimic (sub patronajul blînd și indiferent al Academiei), despre deportarea și exterminarea romilor, despre sclavia lor îndelungă (aici nu doar statul, ci și biserca ortodoxă tace mîlc) ne învață puțin spre deloc. Dialogul Manasia – Turine s-a desfășurat în cadrul secțiunii „Scriitori în centru”, în sala de conferințe de la Casa Muzeelor (noul sediu al MNLR despre care voi mai glosa).
Seara, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, unul din cele mai frumoase teatre europene, a urcat romancierul portughez José Luis Peixoto, invitat al scriitorului și jurnalistului Robert Șerban, după introducerea artistă a lui Cătălin Sava. Peixoto este unul dintre numele cunoscute în noua literatură mondială: prezintă și reprezintă nu doar micul stat iberic, dar și Brazilia celor 200 de milioane de vorbitori de portugheză sau cele cinci state africane rămase sub influență culturală/lingivistică lusitană. Urmaș (acceptat) al lui José Saramago, lui Peixoto i s-a tradus recent la Pandora M, în colecția Anansi contemporan, un roman, Autobiografia, dedicat maestrului său literar. Cum încă nu l-am citit, amintesc aici entuziasmul de după lectura Cimitirului de piane, editat cu ani în urmă la Polirom, care mi se părea că se depărtează aseptic de barochismul cam flasc, de lirismul pe care le cam detestam la Saramago și Lobo Antunes. Autobiografia abia aștept s-o citesc, promițînd un voyeurism memorialistic de zile mari.
Vineri, 22 octombrie, tot pe scena Naționalului ieșean, tot în cadrul „Serilor FILIT” s-a desfășurat „Noaptea albă a poeziei” – ca întotdeauna evenimentul cel mai așteptat al Festivalului, pentru că aici lucrurile evoluează neașteptat, poeții fiind un pluriorganism cultural imprevizibil, anarhist, creativ. Prezentatori au fost de data aceasta Marin Mălaicu-Hondrari și Alex Tocilescu, care mi-au amintit de gazdele show-urilor MTV (din anii ’90). În deschidere s-a produs Mugur Grosu, într-un happening poetico-muzical. Apoi au citit, recitat, performat, în dezordine browniană, cei pe care îi voi numi aici alfabetic: Radu Andriescu (primul punct culminant al serii, un poem-carte, colosal!), Șerban Axinte, Marius Chivu, Monica Cure, Goran Colakhodzic, Andrew Davidson-Novosivschei, Mircea Dan Duță, Bogdan Ghiu, Cristina Hermeziu, Florin Iaru, Doina Ioanid, Miroslav Kirin, Ștefan Manasia, Ioana Nicolaie, Radu Sergiu Ruba, Robert Șerban, Olga Ștefan (al doilea punct culminant, marcat de un nou stil poetic al autoarei), Nada Topic, Radu Vancu, Lucian Vasiliu, Miruna Vlada și Elena Vlădăreanu. Ca întotdeauna seara de poezie – „legală” – e dezbătută și a doua zi și, în mod subtil, continuată.
Sîmbătă de la 12.30, în neîncăpătoarea sală de conferințe de la Casa Muzeelor (Str. Vasile Alecsandri nr.6) a avut loc prezentarea colecției Parodii originale (Editura Muzeelor Literare, Iași, 2021). Pornind de la un vers și de la un titlu pe care trebuia să-l păstreze în noul poem, cincizeci de poeți români din toate generațiile literare au partcipat la scrierea a cinci volume colective, fiecare dedicat unui/patronat de un poet ieșean posesor de casă memorială sau de muzeu literar (iașiot); cei cinci revizitați au fost: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Mihail Codreanu, George Topârceanu și Otilia Cazimir. Bogdan Crețu, Marius Chivu și (omul din spatele proiectului) Florin Lăzărescu au invitat poeții prezenți în sală & în antologie să expună ce li s-a părut fascinant/dificil/amuzant în scrierea celor cinci texte noi germinate din operele celor vechi. Și tot sîmbătă, de la ora 16, răsfățul pohetic a continuat la Beer Zone Pub, unde am putut savura bere englezească (Green Mountain), ascultîndu-i pe Radu Andriescu și invitații săi cuprinși în antologia 3 poeți croați (Iași, Editura Muzeelor Literare, 2021) – traducere din croată de Adrian Oproiu. Miroslav Kirin, Nada Topic și Goran Kolakhodzic sînt trei poeți contemporani (unul născut în deceniul șase, una, în deceniul șapte, celălalt, în deceniul nouă din secolul XX) care trăiesc în/lîngă Zagreb și scriu o poezie contaminată de discursul democratizat din poezia anglo-americană, oarecum expurgată de metafore, de meditațiile greoaie, de monologul narcisist; croații scriu laconic, limpede, percutant. Serile FILIT au continuat sîmbătă pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, cu ediția a IV-a a „Zilelor Sofia Nădejde”, sub tema Procentul convenabil. Cum scriem cînd scriem despre noi. Gazda evenimentului a fost realizatoarea de la Radio România Cultural, poeta Elena Vlădăreanu. Invitatele ei, Simona Goșu, Mihaela Miroiu, Alina Nelega, Ioana Nicolaie și Miruna Vlada, toate, binecunoscute scriitoare și universitare românce. M-a fascinat (ca de fiecare dată) discursul logic, decent, seducător al doamnei profesoare Miroiu (mai nou autoarea unui roman despre care credem că se va tot vorbi).
Va urma