Consiliul
Județean Cluj
Nuanțare cu aplomb și dez-abstractizare cu… metodă
Dan Mircea Cipariu
Meta vers
Editura Vellant, București, 2022
Când și-a lansat volumul intitulat Tsunami la „Sorbonica” orădeană, în 2006, i-am spus autorului că, după lecturarea câtorva poezii din acesta, impresia mea a fost de autoimunizare față de emotivitate, lirism și abrevieri sentimentale, textele suferind, oarecum în surdină, de facilitate și schematism; ce-i drept, acestea fiind diminuate, în bună măsură, ca să zic așa, de inventivități și abilități lexical- tehniciste. Mi-a scris, în dedicație, că acestea sunt probleme „d-ale Cipariului” și că prin diversitate, mai ales, ne deosebim unii de alții. Nici n-ai cum să-l contrazici pe musiu; totul se rezumă, de fapt, la a-ți asuma un sens al poetizării (și poeticității) prin care să încerci a fi cât mai aproape, în primul rând, de tine însuți, într-un mod cât se poate de particularizat și original.
S-a scris despre tipul de poezie al lui D.M.C. că „îmbină suprarealismul cu observația jurnalistică”, iar ca o confirmare a faptului că acesta și ficționalizează, la granița ușor… frăgezită dintre real și imaginar, o revistă de profil i-a acordat chiar și un premiu pentru ficțiune. Mi-a venit în minte volumul regretatului nuvelist Radu Cosașu, intitulat Viața ficțiunii după o revoluție, dar Meta vers – ul lui Cipariu este în acută neconcordanță cu acesta, în primul rând prin faptul că fostul contracandidat al lui N.M. la șefia Uniunii Scriitorilor își revendică (sau se revendică de la) acel univers globalizat, deja, al Internetului și digitalizării. Ne și pune în față, cu o doză de pedanterie și nonșalanță non-fictive, nu-i așa, chiar primul text din volum, intitulat grila de evaluare, dar (atenție!) de o cu totul altă factură decât cea oficializată: „o mașinărie poate naște o altă mașinărie/ dar o stea nu poate multiplica/ la nesfârșit/ întunericul/ […] o realitate poate crea un vis/ dar un suflet nu poate găsi vindecarea/ decât cu un alt suflet (subl. mea, A.S.). Iată, mi-am zis, cum acest poet – aparent „deshidratat” de forma aceea de lirism clasicizat – nuanțează cu aplomb și dez-abstractizează cu… metodă, oarecum -acest concept invaziv și (pentru mulți) amenințător: al meta vers-ului, al stoarcerii esenței umane de sensibilitate și vitalism neaprehendat sau tabuizant. Ba mai mult, are o poziție tranșant vindicativă și față de noțiunea teribilist-absurdizantă de correctness politic, care se vehiculează obsedant în mass-media de pe mapamond: „dacă nu îmi plac manelele/ înseamnă că sunt rasist/ anti-rrom și intolerant/ dacă îmi plac blondele/ înseamnă că sunt antifeminist/ ori un pervers consumerist/ […] dacă nu îmi place arta cu tendințe/ înseamnă că sunt un depresiv calofil / dacă îmi plac cântecele de petrecere/ și mai ales cele de mahala/ înseamnă că nu mai pot intra niciodată/ în societăți ezoterice/ ori multinaționale/ dacă nu îmi plac birocrații europeni/ și cei mondiali/ înseamnă că sunt/ un anarhist/ ori un agent al populismului” (dacă).
Tipul de poezie pe care îl cultivă D.M. Cipariu face o echilibristică – ce nu mi se relevă a fi excesiv de risca(n)tă – între ceea ce, literar vorbind, nu implică o estetizare a arbitrarietății tematice, și discursivitatea fățiș subiectivă, denudată, în linii mari, de livresc. Adică, acesta (livrescul) se încadrează, aș zice, în limitele unei tipologii anume, dar mai mult de tip comercial-tehnicist decât pur literar, cazuistic: „o imprimantă 3D naște o altă imprimantă 3D/ trebuie doar să ai materialele potrivite/ pulberi rășini plastic fibră de sticlă/ strat peste strat/ până când vor ieși/ oase/ chitare electrice Scott Summit/ mașini Aston Martin/ cartilaje/ tendoane/ cărți de învățat tridimensionalul în 60 de lecții/ un poem naște un alt poem/ trebuie doar să te antrenezi/ pe autostrada subconștient- oniric/ până când poemul de înaltă definiție/ ia forma eului tău” (subl. mea), (poetry high definition).
Într-un alt loc, iată multiversul redus (sau mai bine zis ipostaziat) la/ într-o condiție prin excelență ludică, departe de confreriile oculte și radicalizările abisale care îi bagă în sperieți pe oameni: „[…] copiez/ multiversul cu eșarfe codițe și bentițe/ multiversul cu geometrii vindecătoare/ multiversul de iluminare/ filmez cititori bibliotecari și șoareci/ ieșirea din program/ din biografie/ mecanica astrelor/ locurile de vrăjire- dezvrăjire ” (mantra purificării). Îmi vine să afirm cu… fervoare, că Dan Mircea Cipariu ne-a împrietenit, de fapt, cu meta versul (multiversul) sau cum le-o mai fi zicând, îmblânzindu-le pe acestea, apropiindu-le de o înțelegere general-umană din care transpare nu întunericul injectat cu otravă, ci seninătatea incizată cu optimism.