O privire cât de cât atentă asupra literaturii române în istoricitatea sa, va putea constata cu ușurință faptul că fenomenul „diasporei” e prezent încă din vechime dar cu o manifestare cu adevărat consistentă apare începând de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, respectiv din jurul anilor revoluției de la 1848. Însă ea se coagulează cu un anume dramatism mai ales în perioada interbelică și apoi, cu atât mai mult, în anii de după cel de al doilea război, când perspectiva opresiunii cuvântului în epoca socialistă, face ca un însemnat număr de intelectuali, cu precădere scriitori, să ia drumul străinătății, emigrând în Occident, în dorința de a putea să-și împlinească opera fără nici un fel de constrângeri ideologice. Unii au continuat să scrie în limba română, alții și-au asumat responsabilitatea expresiei în limba țării în care și-au aflat un nou spațiu și condiții de viață. Așa încât, ne aflăm acum în situația de a consemna existența unei fațete noi a literelor naționale, realizată dincolo de fruntariile țării, dar care se dovedește a fi, prin esența vibrației sale emoționale, profund românească. „Exilul fusese parte din destinul poporului român”, spune Mircea Eliade. Aceste personalități ale exilului se impune acum, cu acuitate, a fi aduse acasă și integrate firesc corpusului organic al culturii noastre naționale. Întreprinderi în acest sens s-au încercat după 1989 cu mai mult sau mai puțin succes, cu mai multă sau mai puțină credibilitate și autoritate critică. Unul dintre cercetătorii importanți ai fenomenului este Florea Firan care, începând de prin anii ‚90, s-a consacrat acestei misiuni, publicând în 1994 un prim volum intitulat Literatura diasporei, încercând o primă sinteză, de fapt o primă culegere de eseuri asupra vieții și operei unora dintre scriitorii români care s-au manifestat pe alte meridiane ale globului. Demersurile sale au continuat sistematic domnia sa semnând, lună de lună, în paginile revistei craiovene „Scrisul Românesc”, fișe de interpretare critică și istorico-literară asupra unui mare număr de personalități românești aflate în străinătate, într-o panoramare vie, mereu îmbogățită, a diasporei românești. Rodul acestor demersuri se concretizează acum într-o amplă radiografie, cu profil enciclopedic, sub genericul Memoria emigrației (Editura Fundației Scrisul Românesc, Craiova, 2023). „A studia fenomenul literar românesc dinafara granițelor țării – spune în eseul introductiv al volumului – este o operație situativă ce își propune să conserve principiul unității în diversitate. O diversitate ținând de motivație, de context temporal, spațial, ideologic generativ, dar și de forma de expresie […]. Rodul semințelor gândirii românești se cere strâns cu grijă oriunde s-ar afla”.
Comentariul introductiv al cărții care cuprinde o sută de fișe ale unor scriitori, oameni de cultură, în general, artiști (Constantin Brâncuși), savanți (Basarab Nicolescu) etc., este, de fapt, o profundă meditație asupra condiției emigrației/diasporei românești de care se apropie cu profesională rigoare de cercetător dar și cu afecțiune și înțelegere deplină:„Singurul aliat al unui scriitor emigrat într-o lume străină și de multe ori plină de dificultăți, a fost limba română. Au onorat-o în scrierile lor, chiar dacă unii au ajuns să scrie în limba de adopție. Este ceea ce îi leagă pe toți autorii selectați în acest volum, și toți au prețuit-o, oricât de amară a fost pâinea exilului, sau oricâtă satisfacție le-a adus succesul de care au ajuns să se bucure”. Crezul acesta constituie coloana definitorie a coordonatei ideatice pe care se așează întregul demers de recuperare critică. Iată, bunăoară, urmărind drama împlinirii în universalitate a lui Vintilă Horea, decupează o mărturisire semnificativă a acestuia, privitoare la propria-i condiție de emigrant.„Dacă rămâneam în țară, într-o țară liberă să zicem (închipuindu-ne că rușii n-ar fi intrat în România), mi-aș fi continuat cariera diplomatică, mi-aș fi realizat visul de a fi Duiliu Zamfirescu sau Paul Claudel, aș fi scris cărți, chiar un roman cu Ovidiu, poate chiar Dumnezeu s-a născut în exil, dar altfel de roman. Un roman care poate ar fi interesat publicul din România, dar n-ar fi interesat lumea întreagă. N-ar fi fost romanul unui sacrificat în numele cunoașterii. Ar fi fost aventura unui roman la Tomis. Ceea ce era cu totul altceva . Romanul a ieșit așa cum a ieșit doar pentru că eram eu însumi în poziția lui Ovidiu, un exilat, și pentru că dădusem peste cheia cunoașterii care este exilul”.
Alteori, profilul aceluia asupra căruia se apleacă, nu este doar apreciativ, stabilind caracteristicile personalității acestuia ci şi un prilej de a+i descifra sufletul prin selectarea unei mărturisiri semnificative: „Înțelept și echilibrat, ferm în convingerile sale de libertate și afirmare a valorilor autentice, Nicolae Stroescu-Stânișoară îmbină în scrierile sale meditația filosofică, observații sociale și comentarii asupra mișcărilor culturale și spirituale, făcând cunoscută vocea unor importanți intelectuali români și îmbogățind memorialistica și istoria literară cu detalii din viața lor înainte și după căderea comunismului”. Apoi selectează din această memorialistică pagini evocatoare menite a înfățișa tocmai acest dor de țară al tuturora, cu trimiteri însă la condiția precar existențială a celor rămași în țară: „Azi-noapte am visat că mă găseam în Târgu-Jiul natal, dar și într-o cafenea, din Râmnicu-Vâlcea, unde studenții se întâlneau cu foștii lor colegi rămași pe drum sau chiar eșuați, sau, navigând între mic funcționarism provincial și aventura penală”.
Portretele tuturora sunt susținute de o vastă documentație biografică alături de rigoare fixări în cadrele de epocă în care s-au manifestat ori se manifestă în prezent. Așa, de la Anna Brâncoveanu de Noailles sau Elena Ghica – Dora d’Istria, la Bogdan Suceavă sau Ion Vianu, de la Peter Neagoe și Gherasim Luca la Petru Popescu și Dinu Flămând, de la Eugen Ionescu și Emil Cioran la Matei Vișniec sau Ioan Petru Culianu ș.a.m.d. O amplă galerie de ilustre personalități ale culturii naționale care s-au manifestat însă în alte arealuri, europene sau de aiurea (Lucian Boz, spre pildă, stabilit la Sydrei în Australia, sau Ștefan Baciu care și-a desăvârșit cariera universitară în Honolulu, în arhipelagul Sandwich-Hawai etc.).
Ampla întreprindere construită de Florea Firan are caracterul unei veritabile enciclopedii a diasporei, care n-ar trebui să lipsească din fondul de bază al tuturor marilor biblioteci din țară. Pentru că este o contribuție esențială la definirea complexă a spiritualității moderne românești.