Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

O „eviscerare elegantă”

 

 

Violeta Anciu
migrația inocenței
Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2020

 

 

Volumul de poezii migrația inocenței este a treia apariție editorială a poetei Violetei Anciu, după Amprente urbane – Evoluția, apărut în 2015, și alte mașini și-un fotograf amator, în 2017. migrația inocenței este o carte în care regăsirea de sine capătă noi valențe. Într-o cronică intitulată sugestiv „Discursul unui copil maturizat prea devreme”, Tudor Voicu remarca încă de acum câțiva ani, vorbind despre alte mașini și un fotograf amator: „Acest drum […] de găsire (sau regăsire) a vocii personale, în antiteză cu o asumare (încă) fugară a versurilor (să observăm proporția dintre versurile scrise la persoana întâi și cele scrise la persoana a doua) transmite cititorului un sentiment al luptei cu sinele, chiar cu efectul de a-i schimba radical starea” (Revista „Tribuna”, nr. 383). Continuând pe aceleași coordonate, în prezentul volum Violeta Anciu se caută, prin ea și prin ceilalți, înfruntând chiar infernul (dacă e să ne luăm după ce spune Sartre: „L’enfer c’est les autres”), punându-și niște întrebări în aceste poeme, poeme de altfel foarte concentrate și directe. Violeta Anciu are un stil frust, nu numai în acest volum, ci dinainte, scrisul ei seamănă cu un soi de pumn în plex la figurat sau cu un ghiont care te poate să face să deraiezi. Nu poți să nu observi, citind din poeziile volumului migrația inocenței, totuși o rece detașare, pe alocuri ironie, pe alocuri o încercare de psihanaliză. Desigur, nu sunt lucruri noi în felul cum se scrie azi, mai ales în tânăra generație de poeți postdouămiiști, deși se pot observa mai multe feluri de „desprindere”, în virtual de exemplu, imagini tehno luxuriante, peisaje industriale, oarecum dezumanizante, militantism, feminism etc., din acest punct de vedere există un curent al valorificării motivelor populare reluate ca tehnică incantatorie, cu rol persuasiv și declamatoriu, de care Violeta Anciu se folosește la rândul ei. Directețea însă nu înseamnă că a renunțat la bogăția stilistică în exprimarea poetică, întâlnindu-se de altfel tot felul de asocieri neașteptate. De exemplu: n-ai simți cum te eviscerează elegant/ mărunțișuri născute dintr-o/ importanță pe care nu o cunoști.
Aparent, peste tot e vorba de carne, de foame și de sete, mai presus însă este vorba despre o dragoste pe care Violeta Anciu simte cumva că a ratat-o și atunci în loc să spună – întoarcere la inocență, preferă să migreze spre interior. Se simte acut nevoia de liniște, de regăsire, de remodelare a unor lucruri care dor sau au durut foarte tare. Adică, așa cum spune ea: învață să mergi înapoi/ ultima dată să fumezi/ de la degete spre vârful inimii sau: cel mai intim act al devenirii/ e supunerea ca formă de abandonare/ a sinelui.
La întoarcerea spre sine, care presupune și un fel de coborâre în subconștient, îți trebuie și o formulă magică, un fel de „Sesam deschide-te!”. Violeta Anciu apelează la astfel de formule de incantanție. Un exemplu este descântec de femeie, poemul care deschide cartea.
Mai sunt multe poezii unde se realizează raportarea permanentă la Lună, ca obiect ceresc, dar și la ritualuri magice: îți aleg un fir de păr/ și-l cresc la sân/ ca pe un copil/ ce ne va salva/ de frig/ de foamete/ de dragoste. Firul de păr se poate purta la sân ca un talisman, îl poți folosi pentru protecție, așa cum pe vremuri, când eram copii, suflam în fire de păpădie și le puneam la sân pentru a ni se îndeplini dorințele. Scriitorul Radu Țuculescu observase într-o cronică la volumul anterior, alte mașini și un fotograf amator, „obsesia” Violetei Anciu pentru păr, și pe acest „fir” s-ar putea porni la o decriptare metaforică pentru cine ar fi interesat de poezia feminină. Față de volumul alte mașini și un fotograf amator, apărut în 2017, volumul migrația inocenței este mai spiritualizat. Poate că este vremea întrebărilor în viața Violetei Anciu, și aici citez din poemul Alegorie, care este ilustrativ în acest sens: când ai crezut ultima dată în tine?/ când ai crezut în Dumnezeu sau/ frumusețe sau altceva în afară de tine?/ când te privești în oglindă/ ești întru totul prezent? spune-mi/ te-ai gândit să te trezești vreodată?.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg