Consiliul
Județean Cluj
O-ntreagă lume într-un festival
Excelent articulată tematic (Dramaturgia diasporei românești), a 27-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrului de Studio a reunit la Pitești nu doar trupe din SUA, Franța, Republica Moldova și România, ci și renumiți autori dramatici de limbă română: Matei Vișniec, Saviana Stănescu, Mircea M. Ionescu.
Programul festivalului organizat de Teatrul „Alexandru Davila” cu sprijinul Consiliului Județean Argeș a inclus și conferințe publice, prezentări de carte și a provocat interesul unui public foarte aderent, foarte curios și generos, prin diversitatea selecției.
Am reușit să văd primele trei reprezentații ale festivalului, având și plăcerea de a sta la povești interesante cu cei trei dramaturgi invitați și, în cadru informal, cu actorii din trupele participante, prieteni noi și vechi deopotrivă.
Spectaculos și emoționant, extrem-contemporan prin subiect, a fost Zebra 2.0 de Saviana Stănescu (Compania AnomalousCo LLC, SUA). O poveste de dragoste atipică dintre o femeie de serviciu și un computer AI al unei corporații de protecția mediului și monitorizarea animalelor de savană. O poveste simplă, ca orice poveste de dragoste, care începe cu un flirt jucăuș și devine înțelegere reciprocă, apoi nevoie de împărtășire și contopire. Totul platonic, firește: AI se umanizează, se îmbogățește cu emoții, în timp ce emigranta Zina se simte mai protejată, mai sigură în jungla urbană în care a nimerit. Finalul nu e unul fericit, căci femeia e concediată din cauza popasurilor din ce în ce mai dese în camera computerului, care o fac să uite de munca pe care o are de făcut. Dar povestea de dragoste pare să nu se încheie.
Realizatorii spectacolului regizorul artistic Jeremy Goren și regizorul tehnic John Jannone, au găsit o formulă scenică foarte curajoasă, foarte adecvată subiectului și foarte expresivă vizual, cu leduri, descompuneri de fascicole luminoase, culori stroboscopice și fluorescente în lighting design, un ecran cu figuri pixelate, o atmosferă tehnicizată, rece, formală, pe care prezența umană îl modifică, îl „domesticește”. Iar cei doi actori, Salome Carolina Egas Molina și Tim Craig, au compus foarte convingător și nuanțat, emoționant și rafinat, personajele lor oarecum incomplete care se completează reciproc, se ajută afectiv și intelectual, devin complementare.
Un spectacol tonic, bine ritmat și articulat scenic, foarte acut prin subiect și foarte general-uman prin autenticitatea poveștii sale.
În registru absurd-parodic, amuzant, dar nu lipsit de inflexiuni amărui, a abordat regizorul Alain Timár piesa Occident Express Ro de Matei Vișniec (Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, Suceava). Un text iconic al dramaturgului, montat în diverse formule în toată lumea, care sondează, fără ipocrizie și falsă admirație, fractura dintre mirajul Occidentului resimțit în Est și zidul rece al realității. Occident-expresul acela care nu oprește niciodată în gara noastră, dar pe care mimăm că l-am oprit, că l-am pipăit, că i-am simțit fizic existența, este speranța noastră de a merge înainte, tratamentul nostru anti-depresiv. Cam asta ar fi morala excelentei piese vișnieciene, bricolată regizoral și actoricește în acest spectacol.
Cei trei interpreți, Cătălin Ștefan Mîndru, Clara Popadiuc și Răzvan Bănuț, întruchipează niște nomazi spre fericire, aș spune, vrăjiți de mirajul unei imaginate bunăstări/salvări/mântuiri, uneori lucizi, deci sceptici, alteori îmbătați de propriile iluzii. Textul, redat cu un umor, o interferență scenică și o dinamică impresionante de actorii suceveni, edifică mituri și le sparge, duce la înduioșări siropoase diluate în revelații cinice, într-un fel de montagne-russe discursiv pe care regizorul știe să-l calibreze în replicile actorilor.
Simplă și eficientă, alcătuită din planuri simple și câteva obiecte (valize, elemente de recuzită), scenografia lui Sebastian Rațiu servește ingenios intrigii.
Occident Express Ro este ca un cocktail care te amețește și te trezește succesiv, într-un balans perpetuu al realității cu ficțiunea.
O surpriză plăcută a fost pentru mine prin dinamica montării și prospețimea interpretării Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate de Mircea M. Ionescu (Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”, Chișinău). Regizorul Alexandru Grecu a reușit să imprime textului o naturalețe scenică ce-i atenuează asperitățile pedagogice sesizabile la lectură. Discursul dramaturgic cu tentă moralizatoare capătă un flux firesc, organic, punctat excelent, în cheie realistă și „militantă”, cumva (pătimașă adică) de Alexandrina Grecu, titulara rolului principal, în jurul căreia orbitează celelalte personaje, acestea înfățișați într-un halou grotesc, rizibil, ca niște reprezentanți ai autorității dogmatice, corupte, rigide.
Pentru că piesa lui Mircea M. Ionescu este de fapt o radiografie socială, evocată prin intermediul unei adolescente ce se confruntă cu greutățile vieții și cu oprobriul celor din jur, încercând să-și depășească condiția. Astfel, confesiunea ei mixează elemente intime, emoționante, cu o diatribă nițel exaltată, căci juvenilă și așadar energică, a tarelor „sistemului”. Oricare sistem de putere, de autoritate, de la cel judiciar la cel medical ori cel politic.
Foarte bine a pus regizorul accentul principal pe mărturia eroinei, în timp ce personajele secundare au aspectul unor fantoșe cu discurs programat, lemnos, rece. Alexandrina Grecu a fost de o energie și un tonus cu totul remarcabile în spectacol, catalizând practic întreaga intrigă în povestea personajului său. De aici și autenticitatea montării, care estompează replicile mai riscante scenic. În alt registru, comic-satiric, ceilalți actori au conturat personaje-crochiu, caricaturale, întregind universul dramei (Natalia Caraman, Nina Toderico, Vasile Cașu, Irina Rusu, Ion Grosu, Arcadie Răcilă, Eugeniu Matcovschi, Daniel Ciobanu, Ludmila Gheorghiță, Artiom Oleacu). Dinamica spectacolului a fost adjuvată și de coregrafia ritmică și energică a lui Dumitru Tanmoșan și de scenografia eficientă a Ecaterinei Mihalache.
Un spectacol notabil prin, repet, felul în care transpune scenic într-o manieră convingătoare un text cu inflexiuni polemice și eseistice.
Festivalul de la Pitești a inclus și întâlniri publice cu cei trei dramaturgi, fiecare cu o biografie demnă de câte un spectacol. De altfel, acest focus pe dramaturgia diasporei (care a inclus și un spectacol francez pe un text de Ana-Maria Bamberger, dar și spectacole din țară, de la Teatrul Masca și Teatrul „Al. Davila”) a dat o pregnanță specială ediției din acest an.