Viitorul tipologiei geopolitice(futurismul)

– Viitor al axelor şi alianţelor de civilizaţii care vor destructura actuala configuraţie geopolitică globală, în care recenta hegemonie unipolară a SUA ar fi revizuită de conceptul dominării globale de către blocurile economico-politice regionale – America, Europa, Asia1.- O balanţă a puterii în lume, în care polarizarea transmite impulsurile unei lumi în transformare, la baza căreia va sta o „multipolaritate”, distinctă de cea din sec. XIX, când lumea era dominată de cinci state.- Axele şi alianţele civilizaţionale: trebuie privite din perspectiva construcţiilor blocurilor economico-politice regionale, a alianţelor militare, organizaţiilor regionale de cooperare economică, comunităţilor culturale.

Învăţăm să  gândim global

Atunci când ne pronunțăm asupra termenului de globalizare ar fi bine să ne analizăm și să ne întrebăm, aidoma lui Samuel Huntington când își pune întrebarea referitoare la identitatea națională sau umană: „cine suntem”? O întrebare care revendică unitatea și diversitatea națională și globală: una complexă și sensibilă. Prin ce se exprimă primordialismul ontologic al culturilor sau diversitatea culturală? Care sunt formele culturii? Ce misiune poartă statul, națiunea sau naționalismul? Dar comunitățile religioase și cele lingvistice?Bătălia pentru globalizare și alterglobalizare (revendicată de adepții instituirii multipolarității din Rusia și China sau cei ai „războaielor culturale” din Occident). Rolul antiglobalismului este unul ideologic și se încadrează în acele detașamente de protest care sunt avansate în prima linie și care au misiunea să descurajeze dictatul globalizării controlate.În fapt, „problemele planetare reprezintă” piatra de încercare „pentru politica actuală”2.Un lucru este cert: globalizarea îi unifică pe oameni într-o „umanitate” unică și nu elimină deosebirile dintre oameni și nici dintre diferitele comunități umane. Este naiv să se considere că odată cu dezvoltarea tehnologiilor și răspândirea noilor surse de comunicare în masă deosebirile dintre oameni pot să dispară. Dispariția deosebirilor ar fi produs o dispariție a însăși societății ca sistem de organizare complexă și a interacțiunii scopurilor, valorilor și intereselor umane. Filosoful Greciei antice Aristotel a formulat un aforism înțelept că statul nu apare în cadrul unor oameni identici. Aceasta semnifică că dacă toți oamenii sunt la fel atunci dispare acel scop special, specific al statului, care constă în aceea că toți oamenii trebuie să se adapteze la fel în cadrul unor cerințe, alteori să fie limitați, altădată să fie reglementate scopurile și aspirațiile indivizilor umani, ca întregul sistem să acționeze pentru acel bine comun. O viziune identică se dorește a fi proiectată și asupra comunității globale. Fiecare stat și fiecare cultură contribuie și-și aduce aportul său special în cadrul dezvoltării mondiale. În consecință, comunitatea mondială se dezvoltă, realizând o întreagă bogăție culturală și un potențial uman. Aceasta reprezintă o funcție pozitivă de distribuire a culturilor și a societăților în diverse tipuri. Unificarea și lichidarea acestei diversități ar însemna sărăcirea ființării umane, iar toate semnele multicolore de pe harta lumii s-ar rezuma la o singură culoare, ar fi descurajate aspirațiile de cunoaștere și de valorificare ale omului și s-ar institui o „încremenire în proiectul Terrei”.Termenul de globalizare a devenit extrem de popular în zilele noastre, iar o mare parte dintre cercetători îl atribuie politologului american N. Fergusson (1985). Unii cercetători consideră că în fapt proiectul „globalizării” a fost proclamat în anul 1965 prin enunțarea „planificării globale”, care presupunea integrarea Europei și a Americii de Nord în „parteneriatul Nord-Atlantic” și care urma să conecteze mai apoi și Europa Estică, inclusiv URSS-ul, și America Latină3. Unul dintre cei mai remarcabili teoreticieni ai globalizării, A. Toffler, a propus concepția filosofică a edificării societății tehnocratice. Spre exemplu: – teoria convergenței (fondatori: John Kenneth Galbraith, W.W. Rostow), care a fost sprijinită de Clubul de la Roma, formează triada politică: capitalism (teza)-socialism (antiteza)-postindustrialism (sinteza). În Uniunea Sovietică această teorie a fost oficial criticată dar, ca urmare a influenței academicianului A. Saharov și a altor disidenți sovietici, care constituiau axa perestroicăi, a fost până la urmă acceptată; – teoria modernizării (cu ale sale lecturi „inovaționale” din a doua jumătate a sec. XX) propune o triadă sociologică atunci când este abordată evoluția societăților: tradițională (teza)-a tranziției (în cadrul revoluției tehnico-științifice [antiteza])-rațională (sinteza)4.Adepții teoriei care revendică globalistica drept știință consideră că istoria ei este una multilaterală, ierarhică și foarte mult legată de filosofie. Numai că această relație este evidentă mai mult în afara frontierelor SUA. Organizația „Filosofii îngrijorați pentru pace” este privită ca fiind acea unitate științifică care a dezvoltat sfera globalisticii, mai ales în cadrul acțiunilor științifice internaționale. Se consideră că globalistica a parcurs trei etape. Prima a fost în anul 1960, când comunitatea mondială a inaugurat, în mod serios, studiul consecințelor pe care le poate provoca globalizarea. Cea de-a doua etapă a continuat din anii 1970 până în anii 1980, iar globalistica s-a dezvoltat atât în Occident, cât și-n Uniunea Sovietică. A treia etapă cuprinde cei douăzeci de ani care s-a scurs după colapsul Uniunii Sovietice, când au apărut domenii mult mai complexe în cadrul globalisticii5. Pe de altă parte, constată etnologii, dezvoltarea globalizării și a regionalizării se concretizează și datorită proceselor de integrare și dezintegrare a factorilor interetnici6. Importanța geoetnopoliticii în actualitate este arătată în analiza aspectelor geostrategice ale relațiilor internaționale, pe care le-a formulat Z. Brzezinski. Anume în abordările sale geoetnopolitice ilustrul politolog american explică apariția dominației globale a Statelor Unite ale Americii și de ce aceasta trebuie să posede și să utilizeze studiile de geografie politică și de etnologie7.Marxismul, o resursă a antiglobalismuluiÎn anul 1848, Karl Marx și Friedrich Engels au publicat Manifestul Partidului Comunist. Autorii au supus criticii întreaga istorie a omenirii, excluzând epoca de piatră, acuzând-o că a instituit o divizare între clasele sociale și a inaugurat lupta de clasă. Capitalismul contemporan a fost desemnat de ei ca fiind ultima societate a claselor, care va fi nimicită de groparul său, proletariatul. Omenirea va fi salvată de proletariat, se va dezbăra de unele fenomene depășite ale societății antagoniste, cum sunt religia, statul, proprietatea privată, familia, și va intra într-o nouă stare, cea a comunismului, în care va exista o regulă: „De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”. Majoritatea organizațiilor antiglobaliste, de extremă dreapta sau de extremă stângă, se alimentează ideologic și doctrinar din marxism. Spre exemplu, Alianța internațională revoluționară globală care se opune globalizării, ca și Alianța internațională eurasiatică, îl au ca fondator și ideolog pe geopoliticianul rus Alexandr Dughin și se inspiră mult din marxism8.Antiglobaliștii consideră că există un nucleu decizional global care își extinde forța dincolo de orice frontieră și în orice stat, că lumea e constituită pe niște oligopoli dominanți care se află la discreția unei „forțe nevăzute” și care exprimă interesele de dominație globală a familiei anglo-saxone. Rolul puterii autentice, conceptuale a devenit unul discret în panorama comunității umane și ascuns sub o cortină secretă, împotriva căreia s-a pronunțat J.F. Kennedy, iar predecesorul său, D. Eisenhower, avertiza de asemenea, când părăsea funcția de președinte, că există o astfel de amenințare, pe care a formulat-o ca fiind cea a transferului puterii, care intră în mânile complexului industrial-militar9. Considerând că astăzi lumea este coordonată de oligarhia mondială, o seamă de istorici recurg la explicarea unor evenimente de factură națională și globală insistând pe un paralelism și o analogie care ar fi decis asupra umanității și procesului istoriei. Oligocrația globală este reclamată de politologii și istoricii ruși ca fiind cea care a determinat însuși parcursul istoric al Rusiei comuniste. Politologii Vladimir Pavlenko și Vladimir Ștoli consideră că „răspândirea unui astfel de model (oligocratic) în întreaga lume a fost descurajată de revoluția din octombrie din anul 1917 din Rusia, în special atunci când oligarhia globală a încercat să-l plaseze în fruntea acestui eveniment istoric pe Troțki. După ce Iosif Stalin a ajuns la putere în URSS, a fost acceptată concepția construcției socialismului într-o singură țară, astfel încât proiectul oligarhiei globale s-a ciocnit de o serie de provocări și de probleme serioase. Cea mai mare, conform viziunii noastre, era renașterea Rusiei prin intermediul reclădirii în țara noastră a unui nou «imperiu roșu»”10, a unui stat impunător, de sine stătător, care avea o «lungă» planificare pe orizontală și, în principal, poseda o viziune alternativă asupra perspectivelor istorice”.

 

Note
1 Joseph S. Nye Jr., Descifrarea conflictelor internaționale, Ed. Antet, 2005, p. 2342 Vasile Boari, Criza politicii actuale. Studii politice, vol.II (ed.: Vasile Boari, Sergiu Gherghina, Cosmin Marian, Natalia Vlas), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007, p. 363 Владимир Павленко & Владимир Штоль, Проект «глобализация»: роль и место во всемирно-историческом процессе, Обозреватель-Observer, 4/2013, c. 10 //Vladimir Pavlenko & Vladimir Ștoli, Proiectul „globalizarea”: rolul și locul în procesul mondial-istoric, Observatorul-Observer, 4/2013, pag. 104 idem5 А. Н. Чумаков, О предмете и границах глобалистики, Век глобализации, 1/2008, c. 7-16 6 А. Н. Асаул, М. А. Джаман, П. В. Шуканов, Этногеографические факторы глобализации и регионализации мира под ред. д-ра экон. наук, профессора А. Н. Асаула. – СПб.:АНО «ИПЭВ», 2010, c. 1207 idem8 Глобальный Революционный Альянс (Alianța revoluționară globală): http://granews.info/content/globalnyy-revolyucionnyy-alyans și www.evrazia.org9 Владимир Павленко & Владимир Штоль, Проект «Глобализация»: роль и место во всемирно-историческом процессе, Обозреватель-Observer, 5/2013, c. 25-2610 Idem, p. 26