Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Pescăruși

Pescăruși

Carlos d’Ors (San Sebastián, 1951) este doctor în istoria artei, pictor, ilustrator, prozator, poet, critic de artă și film. Interesat de artele plastice, pictură și desen în primul rând, este foarte pasionat și de cinematografia europeană, în principal de cea franceză.În ultimii ani creativitatea sa artistică s-a concentrat în în domeniul plasticii, ilustrației, desenului, fotografiei, și în domeniul literarii, în creația poetică, cuplete și haiku, precum și în scrierea personală a anecdotelor cu scriitori, pictori și muzicieni.

 

 

Pescăruși

 

 

Eșarfe albe jucăuşe
care desenați
parabole, spirale, alternanțe…

Transformări de ușoare “V”-uri trompete
rupând brida sărată….

Spuneți-mi:
care este secretul artei voastre
şi magia ambianței voastre?

Dinamici desenatori albi
în vântul mării peste valuri…

 

 

Văduvelor

 

 

Văduvelor, care lăsați peste mare
dureoasele voastre vestigii,
desfăşurând pânze de steag cu accente triste,
agitați îndoliatele voastre furtuni
peste orizonturi negre,
scuturând spumele voastre
în pietrele naufragiate,
ca şi cum ați cere farului ajutorul.
Văduvelor, dați foc corăbiilor voastre!

 

 

Casa râvnită

 

 

Am ajuns, după multă alergătură, până în prag.
Nu cunosc încuietorile acestei case.
Obloanele bine trase la uşi.
Nu reuşesc să pătrund
secretul cheii universale.

După multă agitație, cu înfrigurare
dau de cuiele potrivite.
Se deschid greoaiele porți crăpate
și dau să intru în camerele nelocuite.

Pătrund în casă emoționat,
căldura focului căznit mă înflăcărează.
Și, ah! minunăția casei mă aștepta…

 

 

Dor necurmat

 

 

Oh, cum crește în mine
neîncetatul dor
ce invocă prezența ta
în aerul după amiezii
și se înalță ca o mare furioasă
certitudinea dorinței
în frenezia apusului.

Ție-ți dăruiesc
toată ființa mea cuprinzătoare
să iubești cu impuls orb
prea-plinul ființei mele
și să aluneci în abisul unirii noastre
în infinitul fără somn al nopții…

 

 

Un poem în trei absențe

 

 

Prima absență
Cum aș putea să te evoc,
dacă ai dispărea din peisaj
ca mișcarea unui astru îndepărtat
ce-și dorea să se înalțe.
Urcasem în fericire
și coborâsem în tristețe
și recunosc în constatarea mea
o dezamăgire, un eșec…

A doua absență
Te-am căutat dar nu erai acolo.
Ți-am făcut semne, dar nu m-ai luat în seamă.
Ți-am urmărit surâsul, dar m-a rănit sărutul tău fără ziua de mâine.
Am așteptat fericirea de a ne iubi, dar ai fost în nori, fără cerul tău.
Am intrat în barca ta, dar lipseai de pe plaja nemărgininită…

A treia absență
Nu plânge tu pe cea care o iubeam.
Ceea ce nu mai este, nu a fost niciodată.
Lasă uitării durerea ta sumbră,
o umbră nu poate plânge o altă umbră.
Nu mai plânge. Nu a fost, nu a putut fi.
O umbră nu poate plânge altă umbră.

 

 

Traducerea
Eugen Barz şi Mihaela Vechiu

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg