Încep elevii, așadar o retrospectivă selectivă a clasicelor de gen ante-1990: Jungla din clasă (1955, SUA), Dlui. Profesor cu dragoste (1967, GB) și Liceenii (1987, RO). O intenționată paralelă „capitalism – socialism” și interesante concluzii cu avanataj… surpriză!
Jungla… (101min.), titlul spune mult și a fost un șoc în America: regia și scenariul lui Richard Brooks s-au bazat pe romanul omonim (1954) de Evan Hunter cu actorii Glenn Ford, Anne Francis, Louis Calhern, Margaret Hayes și Sidney Poitier: elev în a 12-a la 29 de ani! Metro-Goldwyn-Mayer a girat pelicula profund critică social, atipic politicii lor axate mai mult pe entertainment: musical-uri, Stan & Bran, seria Tarzan, Pe aripile vântului și Vrăjitorul din Oz / 1939, Un american la Paris și Quo Vadis / 1951. Muzică de primă calitate, „potențatoare” de succes cu Rock Around the Clock cu Bill Haley & The Hornets (1954) – loc I. în topuri: ora de naștere Rock & Roll! Cu un buget de 1,168,000$ e lansat în martie 1955 (New York) și va încasa de 6 ori: 8,144,000$. Filmul constituie revoluția R & R și un rol principal un actor de culoare (viitor câștigător Academy Award: Best Actor – Lilies of the Field (1963)). A fost selectat în Registrul Național de Film de Biblioteca Congresului ca „semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”. Hunter s-a bazat pe experiența sa ca profesor în Bronx (1950): deziluzionat, va renunța frustrat după două luni, însă mesajul filmic e pozitiv, deși doar la final, după un excelent climax: obsesiv și violent. Toți actorii (de notat G. Ford, Poitier, Anne Francis / Soția prof. Dadier, Vic Morrow maleficul elev Artie West) impresionează printr-un joc autentic și emoționant. Interesant de menționat că Jamie Farr elev Santini devine cunoscut în rolul caporal Maxwell în serialul M*A*S*H.
To Sir, with Love (105min.) se inspiră, nu întâmplător, aici. Regizor și scenarist, faimosul scriitor James Clavell a acordat rolul principal lui Sidney Poitier, leader-ul clasei din Jungla… recuperat pentru societate! După 12 ani, exemplu pozitiv ce poate ajunge un „negru”: acum profesor la o clasă rău famatul East London. Scenariul lui Clavell e și el bazat pe omonimul roman autobiografic de E. R. Braithwaite (1959). Roluri importante: Judy Geeson / eleva Pamela Dare, Suzy Kendall / profesoara Gillian Blanchard și (atenție influențează Liceenii!) cântăreața Lulu ca Barbara „Babs” Pegg cu realul grup The Mindbenders ca elevi ai clasei. To Sir with Love cântat de Lulu e pe primele locuri (Billboard Hot 100) și cel mai vândut single 1967. Nu „bruiez” plăcerea (re)vizionării cu detalii: inginerul (șomer) Mark Thackeray / S. Poitier acceptă interimar un post la a 12-a cu elevi-problemă respinși de alte școli, care oscilează între vandalism și farse deplasate. Orice încercări educativ-pedagogice dau greș și e exasperat până… îi tratează ca adulți și introduce sistemul „școala altfel” de azi, apropiindu-se de ei ca om și confident pentru ce-i așteaptă în viață. Și aici suntem martori la trei feluri de abordare profesorală: indiferența, „educația” prin violență sau „implicare & empatie”. Evoluția narativă e mai „lejeră”: un „soft Bronx”. Ca totdeauna, clasa are un inflexibil bad boss, însă… Lulu cântă To Sir with Love cu „colegii” la serbarea finală și vedem cine a „preluat” ideea…
Avem și o mo(n)stră cum studiourile își impun interese marketing: Columbia a fost reticentă, a dat onorarii mici și a cerut „un viol și o bătaie mare”, dar James Clavell n-a cedat. Jungla școlii e mai complex, mai dur-autentic plin de suspans până în ultima clipă – climax cu evoluție „joasă” și final nesigur până în ultima clipă, iar irlandezul Artie West se izolează, diovedind, ca în realitate, că unii nu pot fi „recuperați”! To Sir… cam idealizat, romantic, scriu criticii. A primit 89%, pe baza a 28 de recenzii la Rotten Tomatoes și a încasat 62,5 mil. $ (al 6-lea SUA) la 640mii producție. Filmul e un mare succes cu o lună înaintea altuia de gen („anihilându-l”), Up the Down Staircase (SUA), mai accentuat „hollywood”-ian.
James Clavell a fost în Malaezia contra japonezilor în al II-lea Război Mondial: rănit și capturat, e dus în un lagăr de prizonieri / insula Java, apoi la Changi / Singapore: baza celebrei serii King Rat (la noi Changi) / 1962, apoi Tai-Pan / 1966. Co-scenarist la Marea evadare (1963) îi consolidează reputația la Hollywood. Romanul Shogun / 1975 e cel mai popular (și în română), fiind ecranizat în 1980 ca serial tv cu Richard Chamberlain și Toshiro Mifune.
Seria Liceenilor e deschisă cu Declarație de dragoste (1985) de Nicolae Corjos, scenariul George Șovu, muzica Flrin Bogardo. Adrian Păduraru / Alexandru și Teodora Mareș / Ioana (debut, anul II la IATC) în idila romantică a doi elevi din a 12-a cu profesorii Ion Caramitru / Socrate și Tamara Buciuceanu / Isoscel. Drama e condiția socială și caracterele diferite: Ioana fiică onestă de muncitori, Alexandru: ambițios arogant cu părinți inginer / Const. Diplan și doctoriță / Adela Mărculescu. Povestea e cam schematică, dar farmecul și succesul imens sunt întorsăturile inerente vieții și tinereții și, mai ales, noutatea temei: primul mai real cu viața elevilor: întâlle iubiri, probleme acasă, pregătiri pentru doritul loc la facultate… Fiind „cap de serie” (nu credeau în așa succes: 5,3 mil. spectatori!), se observă unele „tatonări” și nesiguranțe cauzate și de gândul la „cenzură”, amortizată din start cu genericul la un șantier al tineretului, ședințele UTC aveau farmecul lor și erau chiar luate în serios. La final, Alexandru se „reculege” pe șantier fără ca filmul să devină unul de „propagandă”: dovadă succesul la tineri, altfel n-ar fi fost acceptat. „O adevărată revelație”, scrie criticul Călin Căliman, din „foamea” de pelicule destinate adolescenților și tinerilor, iar Alice Mănoiu: a picat ca „ploaia pe ogor însetat”. Prospețimii actorilor tineri se adaugă personajul inedit al Tamarei Buciuceanu, „un adevărat taifun comic”, și un Socrate apropiat de viața reală. Înseși autoritățile din educație, plăcut surprinse și sesizând impactul pozitiv, solicită continuarea! Criticii îi remarcă realismul care emoționează prin sinceritate, în ciuda simplificării menționate.
Însuși Nicolae Corjos (diplomă IATC 1956) a uimit prin această „bombă” după o lungă ingrată „carieră în așteptare” ca asistent regie : Bijuterii de familie (1957), Alo?… Ați greșit numărul! (1958), regizor secund: Vacanță la mare (1963), Străinul (1964), Doi băieți ca pîinea caldă (1965), Duminică la ora 6 (1966), Dacii (1967 – regizor echipa 2), Răpirea fecioarelor (1968), Răzbunarea haiducilor (1968), Baltagul (1969), Astă seară dansăm în familie (1972), Ciprian Porumbescu (1973), Nemuritorii (1974), serial Toate pînzele sus (1977). Abia în Contele Ory (1978) „iese la rampă” în colaborare cu Jacques Trehouta, apoi un prim succes cu Alo, aterizează străbunica! (1981) și „triada” care a stârnit multă invidie (așa e la români) printre colegii care i-au negat orice calitate: Declarație de dragoste (1985), Liceenii (1986), Extemporal la dirigenție (1988). Va continua cu Liceenii Rock’n’Roll (1991).
Liceenii (1986) e cel mai reușit din serie: scenariu excelent, un fir diegetic complex, mai multe personaje principale, ingenioase flash-back-uri, imagine originală, vise împletite cu realitatea, dialoguri excelente, ades pline de umor, qui-pro-quo-uri nostime și întorsături ale destinului! Florin Bogardo reușește un șlagăr nemuritor cu text emoționant, cântat cu plăcere atât de cei „vechi”, cât și de tinerii de azi: Ani de liceu cu Stela Enache Roluri principale: Ștefan Bănică Jr., Mihai Constantin, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Tudor Petruț, Tamara Buciuceanu și Ion Caramitru. Idila a doi elevi din a X-a (îndrăzneala „scăderii” vârstei): Mihai / Ștefan Bănică Jr.) și Dana / Oana Sârbu trece prin multe încercări. Punctăm din subiectele tipice vârstei: corijențe, colectiv unit, dar probleme și rezolvarea lor, cum se ajută ori nu colegii, invidii, stilul libertin al tinerilor și al profesorilor mai tineri, concentrarea pe învățat și viitoarea profesie. Nu ca azi: fițe, iubiți, unghii, coafuri și țoale de marcă, mobile și jocuri pc de la 12-13 ani! Dana (familie munictori) e prietena lui Șerban / G. Petruț (părinți medici), iar Mihai / Bănică Jr., o iubește, însă n-are curaj să o arate. Hâțrul Ionică îl ajută, cu anumite „consecințe”… În ciuda „basmelor” negative vehiculate de ignoranții istoriei și ai epociii, elevii învățau și eram cunoscuți prin școala eficientă de mare calitate (românii erau apreciați în Occident, indiferent de profesie) elevii săreau și două clase când ajungeau acolo!), erau mândri de uniforme cu emblema liceului, o emulație cine e mai bun, unde-s mai mulți olimpici… Un „amendament”: în film fetele au bentiță „la fix”, fuste lungi, în realitate se purta mini din anii ’70 și cochete „inserții” vestimentare etc. Cu excepții la țară ori mici orășele, trona libertatea Flower Power: discoteci multe, plete, nici un milițian n-avea curajul să se lege de noi, darmite profii, concerte cu formații autohtone ca-n Occident. Eram o generație privilegiată care nu se lăsa prostită și nu discuta cu „stăpânirea” – avem drepturi și viața noastră: basta! Influențele To Sir, with love la capitolul muzică cu balul de final – trupa clasei cu solista Geta / Cesonia Postelnicu. Excelentul film de gen arată cum învățământul nostru avea atât succes. Dovada că era așa sunt mii și mii de mărturisiri ale elevilor de atunci – câteva culese din comentariile actuale la film (youtube): „Prietenii adevărate, iubiri adevărate, am cunoscut soția în 1987, la liceu. Acum, în 2021, suntem îndrăgostiți ca la-nceput. Acest film e o realitate a tot ceea ce ni s-a întâmplat nouă în acei ani minunați. / Mă regăsesc 100%, am 53 ani și am trăit aceeași adolescență minunată! Fetele și băieții aveau o inocență și un bun gust extraordinar! / Vremuri care nu vor mai fi traite vreodată. (138 like-uri!) / Ce vremuri minunate erau pe vremea bunicilor mei! (scrie o nepoată) / Era mai greu în comunism, dar persoane așa frumoase nu doar fizic, dar și sufletește, nu o să mai existe niciodată! (100 like-uri!) / Așa a fost copilăria celor ca mine, am prins cei mai frumoși ani, am trăit adevăratele iubiri, am știut ce înseamnă cu adevărat cuvintele încredere, respect și rușine!” Răsplata sunt spectatorii de atunci și azi cu amintiri emoționante ori revelațiile „novicilor” contemporani: 5,3 milioane Declarație…, 5,5 Liceeni și 4,3 Extemporal = 15 milioane! Doar bilete vândute -dacă punem „blaturile”, e dublu!