Consiliul
Județean Cluj
Poezie de borangic – pictura Mihaelei Ganța

„Olteancă pripășită în Maramureș” (incitantă sinteză!), după cum îi place să se prezinte, Mihaela Ganța trăiește și pictează la Baia Mare, după ce, cu ani în urmă, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția desen, iar mai apoi, urmându-și soțul de asemenea artist, la repartiția de la absolvirea facultății a ajuns să predea în nord-vestul țării. Continuându-și studiile artistice, a obținut o a doua specializare, de data aceasta în pictură, la Universitatea de Nord din Baia Mare. Toate aceste eforturi au fost încununate cu un doctorat la Universitatea de Vest din Timișoara, cu teza intitulată „Portretul în pictura de șevalet: persoană, personaj, personalitate”. Este membră a Uniunii artiștilor plastici din România, în perioada 2005-2008 făcând parte chiar din Consiliul de administrație al filialei Baia Mare.
De-a lungul timpului, Mihaela Ganța a expus, personal sau alături de colegi în expoziții de grup, în multe orașe din România, printre care, firește, Baia Mare, dar și București, Constanța, Ploiești, Brașov, Sighetu Marmației, Iași, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Arad etc. A avut expoziții personale și în străinătate, în Franța (Belfort, 1994 și Salon de Provence, 1996), precum și participări la expoziții colective în Franța și Ungaria. A pictat alături de colegii săi artiști în numeroase tabere de creație și s-a implicat, de asemenea, în proiecte culturale, unele cu participare internațională (de pildă proiectul finanțat de British Council, „Sapă unde stai”, desfășurat în anii 2005-2006).
Pe lângă pictura de șevalet, Mihaela Ganța a practicat și pictura monumentală (Biserica Greco-Catolică din Baia Sprie este o dovadă în acest sens, a lucrat acolo pictură murală în perioada 2002-2004), precum și ilustrația de carte. O serie de volume, printre care și manuale școlare, au fost ilustrate de Mihaela Ganța, artista fiind interesată și de scris. Astfel, în 2023, a publicat volumul Tăcerea dintre cuvinte (la Editura Tracus Arte din București), pentru care a primit, în același an, Premiul pentru memorialistică al Revistei „Nord Literar”.
Opera artistică a pictoriței poate fi clasificată în etape de creație, lucrările selectate spre a ilustra prezenta ediție a Tribunei făcând parte dintr-un ciclu în care fascinația pentru drapajele și transparențele borangicului (multe lucrări au în titlul lor acest cuvânt și ilustrează, în diferite compoziții, prețioasa țesătură) se împletește cu preferința pentru o cromatică vie, vegetală, alteori dramatică, îndeosebi în ceea ce privește portretele. Acestei serii (în care tehnica este cu predilecție ulei, sau culori acrilice pe pânză) i se adaugă alte câteva portrete, lucrate în acuarelă pe un suport neconvențional, anume hârtie fotografică, create pentru cercetarea și, ulterior, expoziția doctorală.
Compozițiile cu borangic ale Mihaelei Ganța sunt, înainte de toate, bine echilibrate cromatic, oferind o repartiție justă a tonurilor estompate și a celor argintate. Artista introduce tușe de alb, roz pal, griuri luminoase etc. în draperii, fețe de masă, care concentrează luminozitatea și permit contraste cu tonurile mai întunecate, scoțând astfel întregul ansamblu în evidență. Culorile predominante sunt mai cu seamă cele calde, de pământ (brunuri, tușe neutre de gri, pete de verde sau albastru), care nu estompează strălucirea tonurilor argintate, ba din contră, conferindu-le o mai mare intensitate, creează o atmosfera ușoară, diafană, poetică aș spune, imaginea putând fi percepută ca unduiri reale mătăsoase. Cercetând aceste naturi moarte și trecând peste obiectele în sine, ne adâncim în misterul luminilor și umbrelor, în climatul tablourilor descoperim o altă lume, al cărei ecou vetust (străchini și ulcioare de lut, țesături vechi) conferă compozițiilor un aer de poveste.
În cazul portretelor din aceeași etapă creativă, îndeosebi a celor feminine, paleta artistei devine mai sprintenă, nuanțată cu tente opalescente, acorduri ușoare de roz-pal, albastru, verde sau gri, accentuate (în cazul portretelor masculine) de nuanțe mai tari (ocru-ruginiu, gri-oțel sau albastru-petrol) și de o teatralitate a gesticii aproape hieratică. În aceste din urmă situații, pictorița recurge la tușe mai groase, expresive, în tonuri închise până la negru (a se vedea aici lucrarea intitulată „Gestica”), alături de care, prin efect contrastant, petele de culoare (rozul pielii și accentele de roșu dramatic) par de o extremă delicatețe. Înțelegerea artistei pentru tot ceea ce se poate observa, dar și pentru ceea ce se situează dincolo de aparențe, îi permite acesteia să depășească banala redare a subiectului și să surprindă pe pânză stări, emoții, sentimente; altfel spus – natura umană. În dorința sa pentru fidelitatea redării plastice și analiză, pictorița nu ezită să introducă în tablouri cât mai multe elemente ale realității (obiecte de mobilier, vase, flori sau alte vegetale) și să compună montaje credibile. Lucrările Mihaelei Ganța marchează, în fapt, o întoarcere voită la datele realului. Un real care, exprimat prin aparența lui sensibilă și emoția pe care o provoacă, are o existență intrinsecă, atât timp cât pentru reprezentarea lui artista face prospectări în trecut și prezent (prezentul creației), cu instrumentele rațiunii, ale ochiului (are o privire care iubește obiectele), mai puțin ale visului și închipuirii. Modalitatea de exprimare pe care pictorița alege să o folosească este aceea de a lăsa fiecărei forme (fie că vorbim de obiecte sau ființe) o reprezentare recognoscibilă, în loc să o reducă la o sistematizare schematică. În acest fel arta sa nu contenește să se îmbogățească din emoția resimțită de privitori.
De un lirism aparte sunt și compozițiile cu flori. Aici liniile se conturează în baia voluptoasă a vibrațiilor cromatice, o broderie de tonuri fericit împletite care devin mult mai vii, decât în cazul naturilor moarte de pildă, și îmbracă subiectul într-o poezie încântătoare. O lume picturală în care toate elementele sunt definite cu precizie și dragoste, redate în culori prețioase scăldate de fundaluri albastre. În aceste lucrări, mai mult decât oriunde, artista, care posedă un simț foarte subtil al raporturilor tonale, pare a se ghida după credința conform căreia pictura este, în fapt, o reprezentare în formă și culori a unor senzații și emoții vizuale.
Complet diferite de restul lucrărilor, portretele în acuarelă pe hârtie fotografică fascizează prin diluările liniilor, ale trăsăturilor care, cu toate acestea, rămân extrem de expresive. Poate chiar mai expresive decât în cazul portretelor clasice. Fermitatea desenului se pierde în contrastul dintre puritatea chipurilor și apele adânci ale fundalurilor, precum o oglindă vrăjită ce aduce la suprafață figuri de pe un alt tărâm. Pare că o dramă, desfășurată pe două planuri, se petrece cu aceste închipuiri. O dată o dramă în sens figurativ, dar și o dramă a esențelor plastice, a culorilor prin contraste, a formelor ce se compun din asimetrii, în pofida vizibilelor eforturi de a păstra simetria.
Mihaela Ganța face parte din categoria artiștilor care caută să reprezinte în pictură adevărul relativ, însă nu unul în totalitate frust ci îmbogățit cu propriile sentimente și trăiri, cu propria inteligență și cunoaștere. A artiștilor care știu să viseze în fața pânzei. Un vis care pornește de la realitatea umană, dar care nu va fi niciodată limitat de aceasta. Mihaela Ganța este un artist pentru care căutarea unor noi modalități de exprimare plastică rămâne mereu o preocupare și o prioritate, în drumul său de la o etapă a creației spre alta.