LELLA DE MARCHI
S-a născut la Pesaro, în 1970, este poetă, scriitoare, performer. A publicat volumele de poezie: La spugna (Raffaelli, 2010), Stati d’Amnesia (LietoColle, 2013) și cartea de povestiri Tutte le cose sono uno (Prospettiva Ed., 2015). Este colaboratoare a revistei de poezie Versante Ripido.

 

 

a treia mamă
(din Stati d’Amnesia, LietoColle, 2013)

 

sunt tot fetița despre care nu mi-au
spus, o presupunere la naștere, luată ca adevărată,
neverificată (lumina zilei
nu ne cuprinde în întregime)
am tot patru ani sau poate șase, timpul
aleargă foarte repede încadrând goluri,
adesea înlăuntrul memoriei
învățătoarea a întins literele în jurul
clasei, așa cum se întind pe un fir
rufele, să se usuce (învățătoarea este ca
o a doua mamă)
– nu știi niciodată care
dintre cele două te-a învățat
alfabetul, pășești călcând
peste limbile duble
ale mamelor –
– limba tatălui este un lucru
de care să-ți fie teamă, nu o poți
urmări, nu trebuie să-ți
aparțină –
sunt tot fetița despre care nu mi-au
spus (a treia mamă
pentru mine însămi), deasupra acelor rufe întinse
pe-un fir, la uscat, mi-am construit altarul
de cuvinte
– ca, nevăzută, să ies
din clasa aceea, să caut
fetița care n-a trăit niciodată –
sunt tot fetița despre care mi-au
spus, mă poți vedea sau nu, lumina
zilei nu ne învăluie în întregime.

 

 

LAURA TURCI
S-a născut și locuiește la Meldola (Forli’). Scrie în dialectul din Meldola. A publicat culegerea Al carvaj(Le crepe) (Il Ponte Vecchio, Cesena 2006, prima ediție) și a doua ediție al aceluiași volum în 2012, adăugând noi poezii.

 

 

Martie
(poezie care a fost scrisă în dialectul din Romagna, zonă din Italia, tradusă în italiană de autoare)

 

 

Totul se naște mic,
o spun și chinezii.
Teiul, la început
este doar un parfum,
zăpada ce va acoperi
toate lucrurile
este un fior al apei,
apa este pofta cerului
a gustului pământului,
o casă este un gol de aer
plin de lumină, lumina
este foamea copacilor,
dragostea este scânteia
unei pietre împotriva altei pietre,
și eu
fără tată, nici mamă,
fără fii, prieteni, frați,
fără dorințe, nici frici
aș fi doar un ceva
care vrea să devină…

Am nevoie de două lucruri:
dați-mi să beau,
dați-mi să mănânc.

 

 

PINA PICCOLO
Este scriitoare, traducătoare și promotoare culturală calabrezo-californiană, „mașinista-mamă” a la macchina sognante și a the dreaming machine, ambele reviste online. S-a apropiat de literatură stimulată de urgența vremurilor, de necesitatea de a înfrunta complexitatea lumii.

 

 

(din I canti dell’Interregno, Lebeg Edizioni, 2018)

 

Primele semne ale potopului
n-au fost decât picături luminoase ca perlele
ce se repezeau inofensive pe firele de iarbă însetate
ce-au băut și-au băut până să explodeze
Pământul uscat, crăpat și umflat
nu reușea să țină
acel belșug neașteptat
și binecuvântat

Nici păsările
nu mai știau unde să se adăpostească
deși se veseleau în bunăstarea bucuriei
de viermii care împotmoliți
scoteau capetele din pământ
lăsându-se ciuguliți, mirați
de aerul care acum picura
licăriri ascuțite ca niște cuțite

Își dăduse seama până și lăcusta
că ceva nu era în regulă
După țipetele în gura mare la căldură

În ADN păstra memoria
prevăzutului declin treptat
și apoi blânda adormire fără trezire
acum în schimb, în arca unei carapace
stropii împroșcați
le deranjau visul

Nu a putut să nu observe
bondarul cu un zumzăit
acum mai surd și mai suculent
șiroindu-i din aripi
și până și puricele se chinuia
să rămână agățat de mantie

Și s-au bucurat vânzătorii bengalezi de umbrele
care se întâlneau prin gări
gleznele obosite de la prea mult umblat
odihnite ca pe vremuri
în orezăriile de pe pământul lor
acum cu alifia dezintegrării
unei epoci și a unei specii devotată
conducerii.

 

DANIELE BARBIERI
Studiază semiotica și teoria comunicării, este proiectant multimedia, profesor la Academia de Belle Arti din Bologna, unde predă Metodologia proiectării Comunicării Vizuale, Fenomenologia Imaginii și Istoria benzilor desenate. La Universitatea din San Marino predă Semiotica artefactelor.

acum, în ora orei, deodată mă uit în jurul meu,
și nu-i nimeni în mulțime, care să-mi fie cineva,
și totuși sunt cineva cu toții, eu sunt nimeni,
în acumul acumului nimeni și cineva se scurg
nimeni nu vede pe cineva.

 

ALESSANDRO BRUSA
S-a născut la Imola, în1972 și locuiește la Bologna. Poet, scriitor și traducător din engleză a debutat cu romanul Il cobra e la Farfalla (Pendragon, 2004). În poezie debutează cu La Raccolta del Sale (Perrone, 2013), după care urmează In Tagli Ripidi (în corpul pe care-l locuim pe vârfurile degetelor de la picioare) (Perrone, 2017).

 

 

 

 

Nu-ți voi ierta niciodată furtul
acea iubire sosită prea în grabă                          și care prea încet a plecat
lăsând hoții și ucigașii să roadă oasele                       ca șoarecii în templu

și astfel nu-ți voi ierta niciodată acea sustragere      pietrele furate de sub pernă
și strecurate în buzunare
ca să le duci la râu și să faci cu ele un stăvilar
care să țină un val ce pe sine s-a stins.

și dacă nu putem să căutăm o altă viață
voi căuta măcar o nouă intimitate
trebuie să-mi imaginez un suflu care ușor să se ridice  precum al meu.