Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Postul Mare – vremea performanțelor duhovnicești

Postul Mare – vremea performanțelor duhovnicești

Pe toate planurile, în mod obișnuit, este competiție. Vor oamenii să fie foarte buni în ce privește pregătirea profesională, vor ca firmele lor să fie competitive, vor sportivii să câștige competițiile. Sfântul Pavel, pentru a stimula spiritul competitiv pe tărâm duhovnicesc, face vorbire tocmai de competițiile sportive: „Nu știți voi că cei care aleargă în stadion, toți aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergați așa ca să-l luați” (I Corinteni 9,24).
Postul Mare este răstimpul în care ne antrenăm pentru a deveni competitivi din punct de vedere duhovnicesc. Mijloacele pe care le avem la îndemână sunt cele cunoscute: rugăciunea, postul, milostenia, spovedania, lecturarea scripturilor și participarea la sfintele slujbe.
Este elementar ca la postul nostru de bucate să adăugăm și postul de răutate. Postul de bucate, fără postul de răutate, nu-l primește Dumnezeu. În Evanghelia duminicii de lăsare a secului citim: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6, 14-15).
Că postul trebuie să fie integral aflăm și din celebrările liturgice: „Vremea Postului să o începem cu bucurie, supunându-ne pe noi nevoințelor celor duhovnicești. Să ne lămurim sufletul, să ne curățim trupul. Să postim precum de bucate, așa și de toată patima, desfătându-ne cu virtuțile Duhului. Întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toți a vedea preacinstită patima lui Hristos Dumnezeu, și Sfintele Paști, duhovnicește bucurându-ne”1.
Așa că trebuie să postim precum de bucate, așa și de toată răutatea. Proorocul Isaia, vorbindu-ne de postul cel adevărat, ne zice: „Voi postiți ca să vă certați și să vă sfădiți și să bateți furioși cu pumnul; nu postiți cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. […] Nu știți postul care îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine” (Isaia 58, 4-7).
Oportunitatea de a face aceste acte de caritate, din nefericire, ne este oferită de războiul din Ucraina. A-i primi pe emigranți, a-i adăposti, a le da pâinea cea de toate zilele, a avea grijă de copii și de bolnavi, constituie fapte ale milei trupești.
Revenind la post, observăm că mulți dintre contemporanii noștri își găsesc scuze ca să nu țină postul. Tito Colliander, un scriitor contemporan nouă, subliniază faptul că această argumentare ține de tendința noastră de a ne satisface voia proprie și dă modalități de compensare pentru cazurile obiective de nepostire, cum ar fi boala, vârsta sau o muncă prea istovitoare.
„Te mănâncă limba să pui o întrebare? N-o pune! Ți-e foarte poftă să bei două cești de cafea? Nu bea decât una. Ai chef să te uiți pe fereastră? Nu te uita. Ai dori să mergi într-o vizită? Rămâi acasă”2.
Adevărul este că cei bătrâni, și de multe ori cei bolnavi, țin postul și cei tineri și sănătoși îl neglijează. Multe din neîmplinirile noastre își au rădăcina în lipsa de rugăciune și de post. La un moment dat, ucenicii n-au putut tămădui un tânăr îndrăcit. L-a tămăduit Mântuitorul, iar ei, rușinați, L-au întrebat: „De ce noi n-am putut să-l scoatem? Pentru puțina voastră credință, […] dar acest neam de demoni nu iese numai cu rugăciune și cu post” (Matei 17, 19-21).
În vremea noastră I-am cere lui Dumnezeu, pe de-o parte, să înceteze războiul din Ucraina, iar pe de altă parte, să se retragă această pandemie de covid și dacă i-am cere-o cu credință, adăugând rugăciunea și postul, Dumnezeu ar avea milă de noi.
Citim și în cartea proorocului Iona că cetatea Ninivei era sorocită pieirii în patruzeci de zile. Regele a poruncit ca „oamenii și animalele, vitele mari și mici să nu mănânce nimic, să nu pască și nici să bea apă; Iar oamenii să se îmbrace cu sac și către Dumnezeu să strige din toată puterea și fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea și de la nedreptatea pe care o săvârșesc mâinile lui; Poate că Dumnezeu Se va întoarce și Se va milostivi și va ține în loc iuțimea mâniei Lui, ca să nu pierim! Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăință, că s-au întors din căile lor cele rele. Și I-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse și nu le-a împlinit” (Iona 3, 7-10).
Intrăm în Postul Mare și credem că postirea noastră de bucate, la care adăugăm postirea de răutate, vor fi eficiente. Și așa cum am consemnat în titlu dorim să obținem performanțe duhovnicești. Iar rugăciunea amvonului, din liturghia specifică perioadei, surprinde perfect această dorință: „lupta cea bună să o luptăm, calea postului să o săvârșim, credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm și fără de osândă să ajungem a ne închina și Sfintei Învieri”3.

 

 

Note
1 Triodul, E.I.B.M.B.O.R., București, 1986, p. 97.
2 Tito Colliander, Calea asceților, E.I.B.M.B.O.R., București, 1997, p. 15.
3 Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., București, 2012, p. 327.

 

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg