Pușa Roth
Aventurile lui Unu
Editura Leviathan, București, 2022

 

 

Aceasta este cea de-a 18-a carte care apare sub semnătura scriitoarei și realizatoarei Radio Pușa Roth, începând cu anul 2001, când a debutat editorial cu Convorbiri comode. Activitatea ei are în vedere, preponderent, teatrul și convorbirile cu personalități ale literaturii și artei teatrale românești (și nu numai), între care se remarcă Prezentul absent. Pușa Roth în dialog cu Dumitru Radu Popescu (2013), dar și Carles Miralles, Anotimpurile Barcelonei (2011), precum și volumele de teatru Șambelan la viezuri (2002) și Roman de București (2005), sau volumul de exegeză teatrală Clasicii dramaturgiei universale (vol. I, în colaborare cu criticul literar Costin Tuchilă) etc. Să amintesc că face parte și din redacția apreciatei reviste culturale Leviathan (Director fondator, poetul și graficianul Rudy Roth). De data aceasta, pentru a doua oară, editorial, Pușa Roth se apropie de universul inefabilului, al gingășiei și candorii, acela al copilăriei, scriind Aventurile lui Unu – cu o concepție grafică de excepție – pentru nepoțelul Albert Frederik, care, la șapte ani, este și autor al ilustrațiilor (zicala cu așchia și trunchiul se confirmă, încă o dată).
În preambulul aventurilor aflăm că „Povestea cifrelor a început atunci când oamenii au avut nevoie să facă ordine în viața lor”, ceea ce ne duce cu gândul la acel sens al activizării conștiinței de sine, integrat mai apoi, nu-i așa, într-o perspectivă general- umană evolutivă. Dar să nu ne dăm aere de adulți cu spoială de cunoștințe, ci să observăm, dintru-nceput, acea delicatețe și suavitate a personificării cifrelor, în care „UNU, după cum îi spune și numele, este unic în lume și el știe asta”, „o frumusețe de băiat, blonduț, cu ochi ageri”, „cifra fără de care nimeni nu poate merge mai departe”. Aflăm că la marginea parcului, pe o bancă, stă chiar băiețelul căruia îi este dedicată povestea cifrelor, care le urmărește, fascinat de faptul că acestea vorbesc și chiar le desenează, spre a-i fi de folos la școală. „Mândrul” Unu află apoi, de la „fratele” Zero, cât sunt ei de importanți dacă stau alături, altfel oamenii n-ar fi știut câte degete au la mâini. Cei doi prieteni îl cunosc apoi pe Doi – care se juca lângă o floare, cu doi melci – dar și pe Trei, stând cocoțat într-o salcie, de unde le și spune „ce frumoasă e lumea, privită de sus”. Mândrul Unu și rotunjorul Zero – secondați de băiețelul cu ochii ca boabele de cafea căruia îi este dedicată cartea – îi cunosc apoi pe Patru, D-l Scăunel, aflat pe malul lacului, „cam visător, dar băiat bun” și pe Cinci, care, având formă de secere, tocmai tăia iarba, „cel mai vrednic dintre noi, mereu pus pe treabă”. „Ieșeai din copilărie Unule, dacă Zero nu avea curajul să te ia cu el și să ne cunoști. Eu am dat idei oamenilor să-și ușureze munca – le explică Cinci”. Ei bine, iubite Cetitor, uite-așa, citind aventurile lui Unu, mi-am amintit (pe cuvântul meu de recenzent) de minunata carte (ca și asta, a Doamnei Pușa, de fapt), Micul prinț, a lui nenea celebru aviator și scriitor Antoine de Saint Exupery; cel care crease – la scară mai mare, desigur – acea lume magică, a copilăriei împodobite cu eflorescențe mirifice, care-și trăiește bucuria fără seamăn a cunoașterii (reale și imaginare) fără limite.
Revenind la Aventurile lui Unu, cei doi prieteni (Unu și Zero) îi cunosc, în continuare, pe „balonașul” Șase „cel care se crede nota La de pe portativ și face vocalize” și pe Șapte, care, vai, „trebuie să stea pe post de cuier”. La bufet îl găsesc și pe Opt, „cel ce încerca să se creadă covrigel cu susan”, dar care, la orizontală, semăna cu semnul Infinitului, „un semn mai mare decât cel mai mare semn la care te poți gândi”. Wow! – îmi vine să exclam, de când scriu despre cărți în minunata revistă Tribuna, n-am auzit despre ceva mai uimitor! Știu ce spun. Băiatul cu ochi de cafea, Unu și Zero, îl cunosc apoi și pe „fratele” Nouă, „pregătit să-și ia zborul cu niște baloane colorate”, dar renunță și se duc apoi cu toții, ca să-i cunoască, pe fiecare, copiii. După care, Unu zice, în aplauzele și admirația tuturor: „Pentru că fratele Zero m-a ajutat, cu el voi face cifra dublă: ZECE”. Dar… Zero îl întreabă pe Unu: „Noi suntem cifrele copilăriei, dar dacă am fi Unsprezece, am ieși din copilărie?” „Nu, zice Unu; atunci, copiii ne folosesc să descopere alte mistere din lumea infinită a cifrelor”. Eheee… trebuie să știm, iubite Cetitor, că cifrele l-au adus în zbor, la școală, și pe băiețelul căruia îi este dedicată cartea, pe numele lui mic- mititel ALBERT/ Albertel.
… „Ca la un semn, cifrele s-au aliniat în fața băiețelului cu ochii ca două boabe de cafea și, împreună, au pornit în aventura cunoașterii”. Este ultima frază din această minunată cărticică, a copilăriei, cu toate întrebările și căutările, dar și cu răspunsurile ei miraculoase.