Velo
Velo che vela, che svela,
velo che copre, che scopre,,.
Velo di tela, di sasso,
fitto che nulla traspare,
velo di sposa che sposa,
velo di sangue che uccide,
specchio che tutto traspare,
velo che tutto nasconde,
velo che offende.
Ah, gli occhi, fuori dal velo,
di rabbia, di fuoco, di ghiaccio,
e capelli neri, ondulati,
nascosti dal velo
e piccoli poveri uomini
presi da nero terrore
che una donna si mostri.

Velo che vela, che svela,
velo di sangue, che uccide.

 

Văl
Văl ce învăluie, care dezvăluie
văl ce acoperă, care descoperă…
Văl de pânză, de piatră,
îndesat, nestrăveziu,
văl de soție care unește,
văl de sânge care ucide,
oglindă ce totul arată,
văl ce totul ascunde,
văl care jignește.
Ah, ochi de sub văl,
de mânie, aprinși, ochi de gheață,
și negrul păr, ondulat,
de sub văl,
și bieții oameni, mărunți,
prinși de o frică de moarte
că se va arăta o femeie.

Văl ce învăluie, care dezvăluie,
văl de sânge, care ucide.

 

Dolore
Tu, al dolore, parlaci, non farlo parlare!
Non per un pianto o per un grido,
raccontagli di quand’eri felice;
si ammansirà, come fiera ferita,
resterà in ascolto per ore.
Tu giocalo, non farti giocare,
insultalo, se vuoi, sbeffeggialo,
non crederlo del tutto impassibile.
Non porti in ascolto, in attesa,
anticipane le mosse, schivalo.

Tu, il tuo dolore, ignoralo,
come fa chi non ti patisce;
al suo comparire scompari
e al suo comparire riassettati,
di nuovo pronto alla sfida.
Ma con mosse di sbieco,
mosse astute per finta
fino a sfiancarlo per modo
che pensi di avere di fronte
uno più forte, che se non molla
finisce davvero sconfitto.

Affidati alla corrente,
lascia che tutto avvenga
come per incanto,
nuota contro le onde,
non puoi affogare.

 

Durere
Tu, la durere, vorbește-ne, nu o lăsa să vorbească!
Vorbește-i de când erai fericit
nu pentru un plânset ori pentru un strigăt;
se va îmblânzi ca o fiară rănită,
va sta să te-asculte ceasuri întregi.
Joacă-te cu ea, nu o lăsa să te joace,
jignește-o, de vrei, ia-o în râs,
și nu o crede nepăsătoare de tot.
Nu o asculta, n-o aștepta,
bănuiește-i mișcările, ocolește-o.

Tu nu lua seama la propria durere
ca acela care nu te suportă;
când ea apare, dispari
și când apare, revină-ți,
gata iarăși de provocare.
Dar cu mișcări zig-zagate,
mișcări șmecherești, prefăcute
până când ai s-o obosești,
gândindu-te că ai înainte
una mai tare, care, dacă nu renunță,
va fi într-adevăr învinsă.

Încredințează-te curentului,
lasă să se întâmple totul
ca într-un miracol,
înoată contra valurilor,
nu poți să te îneci.

 

Presenza
Voce spezzettata, balbettio dolce, felice,
voce come eco,
eco che dice e non dice
[ma replica un rumore,
una felicità, un dolore
di roccia in roccia,
di colle in colle,
di stelo in stelo],

presenza di chi ancora vive,
velo d’altri che prima erano voce
ed ora sono traccia,
memoria di chi è rimasto
o di chi inconsapevole li sostituisce,

trasalimento dei primi suoni,
stupore, vezzeggiamento, candori,
vagito, sussurro o grido,
nido che immarcescibile cova
il pulcino e la rosa.

A fil di fumo o a fil di voce,
di gioia in gioia, di croce in croce,
finalmente vicina al tutto del suo manifestarsi,
per toni, colori e suoni
e nell’ignoto disperdersi

l’infinito degli esseri,
il mondo finito.

 

Prezență
Glas în bucăți, dulce bâlbâială, fericită,
glas ca un ecou,
ecou care zice, nu zice,
[dar răspunde unei gălăgii,
unei bucurii, și dureri
din stâncă în stâncă,
din pisc în pisc,
din tulpină-n tulpină],
prezență a celui ce încă trăiește,
văl al altora, care altcândva erau glasuri
și-acum sunt urme,
amintire a celui rămas
sau a celui care inconștient îi înlocuiește,

tresărire a primelor sunete,
uluire, răsfățare, candori,
scâncet, murmur sau țipăt,
cuib care neputrezit face să iasă
puișorul și trandafirul.

Cu un fir de fum sau un fir de glas,
de la o bucurie la alta, de la o cruce la alta,
în sfârșit aproape să se manifeste
prin tonuri, culori și sunete
și să se piardă în necunoscut

infinitul celor care viețuiesc,
lumea finită.

 

L’io
L’io s’è fatto un viaggio di piacere
dentro questo tunnel buio e vuoto
e racconta a chi non se ne fosse accorto
che l’orchestra suona indifferente
anche se gli spettatori son fuggiti via;
è quell’io l’io che non sono io,
mentre il mondo, ficcatosi là sotto,
non se ne vuole uscire.

 

Eul
Eul a făcut o călătorie de plăcere
în acest tunel întunecos și gol
și le spune celor ce nu-și dau seama
că orchestra cântă indiferentă
chiar dacă spectatorii au fugit;
e acel eu, eul ce nu sunt eu,
în timp ce lumea, ascunsă acolo jos,
nu vrea să iasă.

 

 

În românește de Ștefan Damian