Personalitate complexă, ilustru critic de artă, poet şi scriitor strălucit, Raphaël Monticelli s-a născut în 1948, la Nisa. Între 1979-1994 a condus două galerii de artă, în cadrul cărora care a cultivat intens interferenţa diverselor arte: literatura, pictura, poezia şi muzica. A publicat, singur sau în colaborare, numeroase cărţi bibliofile, splendide albume de artă, volume dintre care amintim doar pe cele editate la Nisa în ultimii doi ani (2017-2019): Dans le vacarme des couleurs (în colaborare cu Fernanda Fedi), Amphisbène et autres chimères (în colaborare cu Eric Massholder), Ballade rythmique (în colaborare cu Rico Roberto), Surge (în colaborare cu Remo Giatti),Vallées et montagnes (în colaborare cu Fumika Sato), Entre deux feuilles d’eau (în colaborare cu Sabrina d’Agliano), Continuons la route ensemble, mon ami (în colaborare cu Marc Monticelli), Les voix de l’ange (în colaborare cu Muriel Désembrois), Et la mémoire rêve d’en rêver (în colaborare cu Martin Miguel), Le poiseau Parisi (în colaborare cu Salvatore Parisi).
Sunt cărţi ce dovedesc nu doar o vocaţie de umanist modern, ci şi o solară vocaţie a prieteniei. Şi-a exersat cu egală pricepere calităţile de dascăl între 1994-1998, în departamentul Alpes-Maritimes şi Var, experimentând noi căi în domeniul educaţiei artistice şi culturale. Nu în ultimul rând personalitatea polivalentă a lui Raphaël Monticelli e dublată de cea a unui poet original în expresie, cu o senibilitate modernă şi rafinată

 

 

Prin porțile Sfaxului

 

Pentru Hassairi Abdelaziz

Când ne-am întâlnit
a fost
a fost la Nisa în timpul unui frumos noiembrie
(deoarece aerul uneori ştie să fie blând în timpul iernii)
a fost
o întâlnire franco-tunisiană am fost
suspendat între Tunis şi Cartagina
(Îmi revenea în minte imaginea unei fumoase punice în zadar urmărită de timp)
între Hamamet şi Djerba
Am văzut din nou Kairouan, Chott el Djerid
şi zidurile din
Sfax.
Mi-ai spus că eşti
din Sfax
Şi m-am trezit pe străzile oraşului
trecând prin faţa tarabelor gălăgioase
în mirosurile de ardei iute şi de măsline
Sunt pictor, ai spus
eu, de asemenea, desenez
şi eu visez la linii la vopsele eu
întindeam mâna în zadar
cum cum o faci cum e să fii pictor
arată-mi
Cerul Sfaxului a primit un alt gust pe limba mea
Aromele Sfaxului se rostogolesc altfel în gâtlej
Un prieten ieri încă necunoscut de acolo îl ştii
un prieten cu degetele de cerneală şi de ulei
mi-a fost dăruit acolo
sub cerul din Sfax şi şi eu
nu o ştiam încă acum o clipă ştii
la capătul degetelor sale explodează
energia cernelii
a culorii şi a
formei
Ştiţi că este
o lume a apei şi a pulberii
strălucire şi umbră
unde doar trupurile sunt măsura
trupurilor
ce ritmează şi dansează ce
dă câmpului timpul
şi forma lucrurilor
(Femei veniţi veniţi
veniţi trecători necunoscuţi şi voi pe care i-am iubit
femei
era în amintirea zorilor
ce fac
lungi procesiuni viaţa te asteaptă
încetineşte ritmul paşilor tăi şi respiraţia
celor ce aduc apă pâine miere smochine
viaţa
încărcată cu amintiri
timpul ne apasă vino)
Este strălucirea unei feţe, a unui ochi
ce ne pune
la îndemână
în gestul neaşteptat
culoarea
sau linia
este o pleoapă o gură
umbra unei dorinţe
acest lucru este
cum ar respinge pensulă sau stilou pe pânza pe hârtie albul mut al lucrurilor
apariţia aproape întâmplătoare
a unui dezgust
unei sfâşieri
unui abandon
a uimirii de a te vedea un lucru printre lucrurile din această lume
(veniţi îndoieli speranţe spaime iubiri şi uri ale mele
veniţi lumile mele în locurile mele încă necunoscute
sub cerul din Sfax
veniţi)
Te văd pictor din Sfax
tu ţii o mână încă nehotărâtă în partea de sus a foii
tu
laşi să urce încărcătura mişcarea lumilor
laşi să respire
cerneala
tu
îţi apeşi pana acolo acolo unde hârtia pare sa vibreze cel mai mult sub privire si
doar notezi impactul şi
în jurul punctului de impact
toată energia ce se împrăşţie între trupul tău şi hârtie
Te văd pictor din Sfax
pensulă seismograf
luptător gata ca să dărâme
pânza
este o mare ascunsă în care vei plonja
nisip mişcător în care corpul tău dezordonat se agită
şi ştii că alte trupuri sunt îngropate acolo se luptă
le cauţi şi vă întindeţi mâna
plonjaţi cădeţi te pierzi te îneci
ne laşi sub ochi formele pe care le-ai zărit în timpul căderii tale

Văd din nou
turma de magazine greoaie, trecătorii indiferenţi, frumoşi, care se ştiu priviţi
străzile încărcate cu trupuri
cerul Sfaxului a primit un alt gust pe limba mea
păşesc altfel printre miresmele din Sfax
Un prieten, ieri, încă necunoscut, te cunoaşte
un prieten cu degetele de cereneală şi de ulei
a venit să dea lumii o altă savoare

 

 

Acest text face parte din colecţia Inner Sea, nepublicată.
A servit ca prezentare la o expoziţie de lucrări a lui Hassairi Abdelaziz, la Sfax, în aprilie 2000.
De asemenea, face parte din antologia
Voci ale Mediteranei (Lodève, 2011)

 

 

Găuri

 

Să scrii culorile lumii Priveşte-ţi mâinile viața depinde de ele tremură
Toate respirațiile se întorc în albastru vocea ta se înfundă în gâtlej mângâierea aerului scoate un strigăt A dilua spațiul tulbură strigătul îţi traversează corpul
A torpila timpul a zgâlţâi fundamentele lumii implozia lor produce muzici profunde te ţintuieşte Nu ştii niciodată dacă vorbești sau dacă într-o curgere bruscă
bântuieşti prin propria moarte te întorci la apa originilor Te naşti din
transformarea mâinilor tale cuvintele plouă îngheaţă Va trebui ca într-o zi să ne spui ce te înspăimântă iată că lumea se deschide sub mâinile tale le uneşti Dar ai putea s-o faci dacă ele n-ar avea cer în palme şi degetele împreunate Spaima ta sufocă cuvintele le strângi în tine despicând-o şi acidul fără-ncetare reînnoieşte lama Zgomot al morţii cuvintele zumzăie la vârful degetelor ascuţitul şi tăcutul Toate culorile lumii lacrimile şi prăbuşirea vocilor bâzâie la capătul degetelor noastre reci şi murdare Ai adunat sângele și cenuşa Perforând limbile noastre din constelaţii Basculând zborul mâinilor tale fărâmiţează strigătul De ce trebuie să scrii atât de ezitanta frontieră între a trăi şi a muri

 

Prag

 

În apele plutitoare ale particulelor colorate ceva se opreşte
aici
Asta nu a avut niciodată un început
Pe marginea unui infinit negru şi gri este un fir de linii de ardere
îmi iau semnele mele
Ceea ce începe aici nu va avea niciodată sfârşit
Culoarea devine mai densă în aer
ca şi cum ar fi fost ceva
îngropat în lancea luminii
un soi de infinit
o simpla urmă până la limita aurului
Aici
Niciodată până acum acest loc nu a existat
locul tuturor capetelor în culorile pe care le aerul când se întăreşte
Spaţiul se naşte din umbre
arata ca o imensitate albastră
pe margini
se reflectă în urme roşii şi galbene
un du-te vino al luminii
Acest loc va fi acum ca şi cum ar fi fost întotdeauna
iluzia tuturor începuturilor în plutirea colorată a aerului originar
Dincolo de jocurile de lumină
infinit încă
un reflex
o linie simplă de neant
Spaţiul şi-a luat corpul de culoare unde limba capătă trup
Şi în tremurul în care se amestecă principiile tuturor vieţilor scriem despre
reversul timpului
matrice a oricărui cuvânt

 

Orizonturi

 

Scurgerile
Se topesc în tuşele uniforme ale zilei
Fug dispar fără-ncetare
în claritatea sa
Prăbuşiri
La înălţimea pământurilor se adaugă cea a privirilor
Se desfăşoară de-a lungul liniilor ezitante
Ardori
Lumea se inversează
apele de deasupra amestecate cu cele de jos
cele din interior cu cele de dinafară
Liniştire
În gelurile moi alunecă sunetul unei vieţi derizorii
Izbucniri
Vise tâşnesc
ei iau în zborul lor muzical tot aerul greu al ţărilor noastre
Violenţă
urletele neîncetate ale celor nevinovaţi au adormit până la sensibilitatea
celor drepţi
Suferinţa lor în indiferenţa obosită
spargere
În câmpiile străpunse de gheţari milenari, o lentă foşgăială se agită
sub aceste suprafeţe pe care le credeam senine
orbiri
Blocat într-un univers cu pretenţiile infinitului
o mulţime grăbită
nedesluşit
un terci de umanitate.

 

Orizonturi dezordonat

 

În aval
râsetele pământului
umiditatea sărata a gurii
şi migdala proaspătă a cuvintelor
Pe pisc
izvorul ochiului
Se întoarce spre înălţime
în ameţeala sorilor
orbire a lunilor
picioarele înfipte în cristalele sonore
între marginile şi falii
braţele ridicate deasupra capului
deschise spre toate splendorile vidului
Un cer impecabil a aterizat în această sfâşiere a respiraţiei
şi-a croit drum în craniul tău
l-a umplut de incertitudini
împodobit cu ţăndări de lumini
Ploile au curăţat praful aştrilor morţi
Făina e minerale ce rătăcesc prin spaţiu
au făcut această pastă
din care germinează necunoscuţi licheni
şi spornici muşchi
Şi se mişcă acolo
nu ştii dacă e cerul prost ajustat
frecare de aripa limbii
cuvinte scârţâind
cântec de dragoste strigăt
aer absorbit
şoapte călduţe
Se mişcă
La marginea spaţiului,
Lumina-şi întinde arcurile capcanele urmele
Dă semnale
Trebuie să mergem
Fiu al lui Danaos
nu vei putea umple niciodată acest puţ
nu va rămâne nimic din ceea ce verşi acolo
decât această urmă incertă
pe copia acestui murdar orizont

 

Prezentare şi traducere de
Ion Cristofor