Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

“Război și pace” – confruntarea artistică Rusia-America

“Război și pace” – confruntarea artistică Rusia-America

Am ales acest subiect deoarece se potrivește perfect la actualitate… Trebuie afirmat, de la început, că războaiele trebuie interzise. Cum nu e posibil, spiritul Olimpiadelor moderne adus de fondatorul Pierre de Coubertin a reintrodus umanul obicei al vechilor greci de a nu implica sportul și cultura în conflictele armate! Din păcate, tocmai asta se încalcă, prima dată, în epoca noastră: întreaga cultură, reprezentanții ei și sportivii ruși sunt interziși, anulați în întreaga lume: celebrul dirijor Valeri Gherghiev, balet, filme, teatru, Dostoievski, Cehov, Tolstoi etc. pe lista neagră exact ca-n bolșevism și nazism!! Nu e permis așa ceva, doar confruntări artistice. De aceea, o paralelă între două renumite ecranizări din zonele de putere ale secolului XX: regizor King Vidor, Audrey Hepburn / Natașa Rostova, Henry Fonda / Pierre Bezuhov, Mel Ferrer / Andrei Bolkonsky – 3h20min., USA, 1956, și regia Serghei Bondarciuk (și scenariu cu Vasili Soloviov), S. Bondarciuk / Pierre / Ludmila Savelieva / Natasha, Viaceslav Tihonov / Andrei, 6h46min., URSS, 1966/1967. Varianta rusă s-a dorit o replică și le-a reușit: văzusem (cinematecă), pelicula americană și m-a impresionat mult, dar când am văzut ecranizarea rusă, am exclamat, ca toată lumea: O capodoperă! Să vedem de ce și să decantăm specificul celor două cinematografii, fără să „facem caz” de fidelitatea adaptării…
King Vidor a realizat filmul la vârful Epocii de aur Hollywood (Cleopatra, Vikingii) și, în ciuda talentului său, a rămas tributar „stilului” și intruziunii comerciale a boșilor marilor studiouri. Și genericul trădează acest aspect: începe o muzică pompoasă (Nino Rota) și, pe fundal cu tablouri similare, ne „agresează” vizual numele actorilor principali, mari cât ecranul – noi am zice: cultul personalității! This is marketing: idolatrizarea actorilor, nu subiectul e important și totul dă un sentiment de placativ, artificial: ca dovadă, se începe cu fascinația paradei militare moscovite. Se sugerează euforia militarismului și doar Natașa gândește că mulți se duc la moarte. Au lucrat opt scenariști: e vizibil în inegalitățile de stil. Accentul se pune pe culori și impresionare prin „tablouri filmice”, mai puțin pe autenticitatea subiectului, a costumelor, muzicii… Urmează scena „bairamului” ofițerilor, unde ne uimesc nereale costume țipătoare, ofițeri care dansează numere acrobatice (balerini!), alții jonglează cu sticle de șampanie, scena cu băutul unei sticle de rom pe cantul ferestrei (profesioniști de circ)! Se cântă „ceva” rusesc, mai mult o adaptare Broadway de atmosferă. Prezentarea bătăliei de la Austerlitz urmărește mai mult anecdoticul și pitorescul. Oricum, e ciudat că se vorbește engleza, doar un cor de popi îngaimă ceva fals pe rusește, plimbarea cu sănii, pe zăpadă, oferă un cântec „rusesc” demn de Broadway! Pierre / Henry Fonda și Helene / Anita Eckberg (cunoscută pentru „rotunjimi” apetisante, nu interpetare: femeile sunt catwalk-models!) ajung la Volga, alte cântece „alibi”, costumele și pălăriile ca-n Sudul Statelor Unite, anii 1880, uneori 1920. La Tolstoi, Pierre e rotofei, nu prezentabil: încă o dovadă că Hollywood vrea fani care idolatrizează actori frumoși! Fonda, Audrey Hepburn / Natașa și Mel Ferrer / Andrei joacă foarte bine, dar sunt limitați de viziunea hollywood-iană și nu îți dai seama decât când vezi varianta rusă. Nu e doar vina lor: femeile sunt prea fardate, Natașa la primul ei bal arată groaznic cu ochii „încărcați” de culori închise. Nu întâmplător, Natașa Ludmilei Savelyeva a impresionat așa mult că, deși Război Rece, a primit Premiul pentru interpretare al prestigioasei American Academy! Deși propusă la Oscar la numeroase categorii, pelicula americană n-a primit, pe bună dreptate, nici unul.
Când un scenarist a fost lăsat să scrie, avem și câteva scene antologice. Înainte de vânătoare și plecare pe front, Pierre și Andrei sunt singurii care filosofează despre viață și epoca lor, cei doi fiind „reprezentanții” romanești ai lui Tolstoi: Am lăsat soția dragă și iubirea pentru glorie! Nu intru în trama bine-cunoscută (recomand să le (re)vedeți), ci punctez diferențele spre a cristaliza o rezumativă diferență a celor două stiluri. Astfel, când Moscova e în flăcări, auzim o melodie în care un bariton cântă (în engleză!) o arie de operetă englezească, apoi Pierre face cunoștința unui înțelept țăran rus și pentru ca spectatorul să vadă „diferența”, acesta vorbește dialect cockney – rizibil! Reușit e mareșalul Kutuzov / Oskar Homolka, care e prezentat uman cu îndoiala și frica de a pierde tot. Finalul e hollywood-ian, cu happy-end-ul placativ „sigilat” cu un sărut Pierre-Natașa ieșind din palatul ruinat și ars, spre grădina verde a speranței…
Cu totul altfel e ecranizarea rusă! Titanul Lev Tolstoi s-a documentat (idem Bondarciuk) intensiv: a văzut câmpurile de luptă, a studiat războaiele napoleoniene și s-a bazat pe evenimente reale spre a crea „una vie” între 1865-1869. Multe nume ușor modificate de la reale: Bolkonsky e ca mama scriitorului, Volkonsky, fermecătoarea sa cumnată, Tanya, l-a inspirat pentru Natașa, iar experiența directă, la 26 de ani, în războiul din Crimeea, a relatat-o publicistic între 1855-56. În eseul din 1954, S. Maugham îl consideră printre cele mai bune zece romane din lume! Filmul lui Bondarciuk are patru părți: I. Andrei Bolkonski, II. Natașa Rostova, III. Anul 1812 și IV. Pierre Bezuhov. Există multiple personaje (peste 550), ca o cronică a trei familii din înalta nobilime: Bolkonski, Bezuhov, Rostov. Tolstoi s-a „proiectat” în Andrei, un iluminist, dar și în Pierre, pe filiera J.J. Rousseau. Natașa e unul din cele mai reușite personaje feminine din literatura universală și reprezintă idealul feminin tolstoian: spontană și onestă, delicată și romantică, își iubește familia și ține cu mujicii năpăstuiți.
De la început e antologic cu viziunea „acționist-filosofică”: pe o melodie neo-clasică ce devine futuristă spre final, dintr-un mic punct verde vedem cum crește o celulă, apoi, ca mașina timpului, un întreg colț de natură. Camera se îndepărtează de Pământ și zboară printre nori, sugerând inspirația divină a acestei opere artistice și ajungem la o soirée din înalta societate a St. Petersburg-ului. Pierre pledează pentru spiritul eliberator și înnoitor al lui Napoleon, spre mirarea neplăcută a bărbaților care așteaptă războiul, femeile se miră De ce bărbații nu pot trăi fără război?! Cineva remarcă înțelept: Pacea eternă ar fi posibilă dacă nu ar interveni politicul! Ce diferență esențială de profunzime și stil la ruși… Abia acum începe genericul, adică: Istoria are importanță, nu vedetele! Camera (genială, permanent, și imaginea!) se plimbă, curioasă – când repede, când lent – din toate unghiurile orizontale și spațiale, inclusiv vue-avec și vue-sans printre cei prezenți. Personajele, acțiunea, costumele sunt autentice, fiecare scenă primește un sens adânc al vieții și un mesaj pe măsură, nu constituie o „în-scenare” somptuoasă, ci o „intermediere” a Vieții și sensurilor ei! Austerlitz e real: soldații, cântecele lor, sediul cazon al lui Kutuzov și anturajul său… Austriecii și prusacii vorbesc germana, francezii franceza, țăranii rusa populară! Și sunetul e autentic, de parcă s-ar fi înregistrat la locul acțiunii, la americani totul e post-sincronizat în studio: plat, egal și direct în microfon. La Bondarciuk avem deseori gândurile lor intersectate cu dialogul real, imagini combinate mai ales în acțiunile de luptă, care sunt cele mai reușite (în partea a 3-a 30 minute!) din istoria cinematografului! Nu reprezintă dinamica oarbă a „acționismului” luptelor, ci au epica lor, contra-puncte cu momente liric-filosofice, dar bine încastrate: la rănirea gravă a lui Andrei, camera devine vue-avec cu sufletul său care se desprinde de corp planând tot mai departe peste pădurile și colinele stepei ruse, încă neștiind dacă să se ducă dincolo sau să se întoarcă la trupul întins pe câmpul de luptă – muzica e sublim-discretă. Camera e „personaj”, fiind chiar când unul când altul și deseori preia, vizual, partea naratorului!
Numeroase scene sunt seara și noaptea, altă mare diferență în avantaj rusesc: autentic plin de lumânări, oferă realizatorilor o interesantă abordare de „film-noir” în sumbre culori închise. La „hollywood”-ieni e studio: multă lumină dând senzația de contra-făcut. Și e bine cu acest mult „întuneric”, simbolizând estetic epoca aceea sumbră… Moartea soției lui Andrei îl „trezește” și vocea ei îi reproșează fantomatic, stilistic memorabil, de dincolo, de ce nu a trăit și pentru ea! Bunul prieten al lui Andrei, Pierre, filosofează herderian: Suntem parte în tot! Andrei: Important e să iubești și să fii cu cel drag! Camera îi părăsește „personaj”, zboară peste taigaua plină de seva vieții cu păduri, lacuri, coline, la fel când Natașei, e noapte cu lună plină, îi vine să zboare, la bal n-o invită nimeni: imaginea se estompează ca ochii ei în lacrimi sau Pierre, prizonier fără speranță la francezii care se retrag prin nemiloasa stepă înfrigurată, privește cerul, vede Carul Mare și e iluminat: Cine poate ține prizonier sufletul meu liber?!
Bătălia de la Borodino, cu experiența profund-unică a lui Pierre, ocuparea Moscovei, retragerea francezilor, flash-back-urile amintirilor („plonjonul” în subconștient când moare Andrei!) ori ubicuum-ului temporal, gândurile prezentate plastic în imagini etc., toate acestea fac din opera filmică a lui Serghei Bondarciuk o capodoperă de o rară măreție și sensibilitate, ce aproape „egalează” Viața însăși! Cum să nu fie, când îl vezi pe durul mareșal Kutuzov plângând la vestea că francezii se retrag din Moscova!? Cele aproape șapte ore trec, ca în vis, cu noi martori prin înlănțuiri de scene antologice la o epocă ce rămâne atât de vie… Realizăm că nimic nu s-a schimbat pe Pământ – înțelegem că trebuie să o facem noi sau piere umanitatea! Cum să interzici o atare capodoperă, cum să refuzi marea cultură rusă, pe reprezentanții ei sau ai sportului care n-au nimic cu politica nemernică a sferelor de putere și războaiele duse în acest scop? Tocmai cultura, sportul și reprezentanții lor sunt șansa de a învinge „morbul distrugerii”!

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg