Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Renovarea educației franceze

Renovarea educației franceze

Anvergura educației franceze este prea cunoscută pentru a mai avea nevoie de sublinieri. Una din națiunile efectiv culturale și civilizate ale lumii și-a dat cu secole în urmă un sistem de educație care a rămas referință universală. Astăzi Franța contează printre națiunile cele mai creative și, desigur, mai puternice sub aspectul științei, tehnologiei, culturii pe care o transmite prin sistemul ei de educație. Atracția principalelor ei instituții de învățământ este dintre cele mai ridicate.
Și totuși, chiar această țară care se află printre puterile lumii cu statut global își propune renovarea sistemului de educație. Cel care avea să devină ulterior ministru al educației naționale la Paris, Jean-Michel Blanquer, o spune, într-o carte manifest (L’Ecole de demain. Propositions pour une Education nationale renovee, Odile Jacob, Paris, 2016), cât se poate de direct: “în fața provocărilor secolului al XXI-lea, societatea franceză se află la încrucișarea drumurilor. Ea dispune în fapt de atuuri majore pentru a înfrunta viitorul, mai ales grație moștenirii gândirii cartesiene și creativității sale. Dar modelul francez trebuie astăzi să facă față la puneri în cauză multiple, legate de neliniștea în fața progresului tehnologic, riscurilor de declin economic și de implozie a societății, pericolului de reacție fundamentalistă în fața modernității, fără a uita blocajele inerente societății însăși, care se exprimă cu claritate în sânul sistemului școlar” (p.7).
Iar dacă Franța își pune atât de lucid și energic chestiunea renovării, ce ar trebui să facă țările care nu numai că nu dau decât foarte rar vreun ton, dar care astăzi nu au idee cum să-și scoată la liman educația?
Destul de radicala abordare din volumul L’Ecole de demain justifică opțiuni noi și deschizătoare de orizont. Ele dau substanță renovării educației, în condițiile în care poate că de termenul “reformă” s-a abuzat prea mult ca să mai intereseze. La un moment dat, Jean-Michel Blanquer folosește termenul de “revoluție” pentru a desemna schimbările pe care le preconizează, dar nu face caz de el.
Oricum, renovarea începe, în aceasă abordare franceză cu siguranță reprezentativă a zilelor noastre, nu cu diversele impresii și considerente empirice, pe care oricine la poate formula, la care rămâne fatal discuția din unele țări. Ea începe cu lămurirea părții pretențioase, care este filosofia educației. Jean-Michel Blanquer spune că țara sa nevoie de “un proiect educativ ce se bazează pe o filosofie clară și o metodologie de acțiune” (p.7), care, la rândul lor, nu sunt posibile fără “o viziune privind viitorul Franței și răspunsurile practice ale școlii” (p.7).
Renovarea educației franceze presupune apoi privirea în jur, la sistemele de referință ale educației din lumea de azi. Jean-Michel Blanquer are în vedere, pe de o parte, Statele Unite ale Americii și țările nordice din Europa, în care educația se axează pe dezvoltarea (epanouissement) copilului și modernitatea pedagogică, și, pe de altă parte, China, Japonia și Coreea, în care accentul cade pe rigoarea pedagogică. El propune plasarea Franței “la confluența acestor două modele de reușită, față de care există tendința de a le opune, dar care ajung să se articuleze”. Nu este vorba de a rămâne la confuență, ci de mai mult, de “articularea unui model educativ echilibrat, amestec reușit al tradiției și modernității, al dezvoltării și rigorii, al efortului și libertății” (p.9).
Mai departe, este vorba de circumscrierea a ceea ce trebuie părăsit. Autorul L’Ecole de demain are în vedere experiențele anilor 1970 și pripa însușirii unor experiențe ulterioare sub presiunea globalizării, care au generat veritabile “catastrofe pedagogice”, din care s-a revenit abia odată cu valorificarea “redescoperirii elevului” (Maria Montessori) în condițiile ultimelor decenii.
În sfârșit, este vorba de a așeza la baza renovării o idee coagulantă și de a-i stabili pilonii. Ideea conducătoare vine din “geniul propriu” și este “cheia Republicii Franceze” – ea este “libertatea”, dar “nu o concepție consumeristă și avillissante a libertății, ci mai curând o libertate care elevează, adică o libertate fondată pe cunoaștere, pe o autonomie mereu mai mare a copilului devenind adolescent și adult” (p.8).
Pilonii renovării sunt trei. Primul este considerarea exigentă și onestă a propriei experiențe. Al doilea este compararea internațională, inclusiv a tendințelor în creștere de “măsurare a performanței educative”, fără a o rupe însă de evoluția propriei țări (p.11). Al treilea îl reprezintă științele rezultate din revoluția digitală, din revoluția neuroștiințelor, a științelor cognitive. Jean-Michel Blanquer atrage atenția asupra nevoii de “a conștientiza că științele cognitive nu sunt busola absolută a tot ceea ce trebuie făcut în materie de educație” (p.11).
În sfârșit, renovarea educației francize de azi pleacă de la o evaluare proprie a importanței educației în societate, la distanță explicită de globalismul ideologic de astăzi. Una dintre tezele cheie ale lui Jean-Michel Blanquer este că “voința de a fi o națiune, una dincolo de diferențele existente, își are sursa în școală” (p.13), iar școala își asumă construcția lumii în jurul idealului unei națiuni avansate.
Cu această din urmă premisă – școala ca loc al emergenței voinței unei națiuni – Jean-Michel Blanquer delimitează nivele formării școlare – “grădinița (sau școala maternală)”, “școala elementară”, “colegiul”, “liceul” – și noduri decisive ale acestei formări – “cariera profesorilor”, “organizarea sistemului educativ”. În cazul fiecărui nivel el decantează ceea ce învață experiența proprie, ceea ce învață experiența internațională, ceea ce învață științele, ceea ce trebuie făcut în consecință și măsurile de luat imediat. Autorul LEcole de demain dă astfel poate cel mai documentat și riguros program de schimbare a educației în acești ani.
Nu este vorba de a rezuma aici acest program. Aș pune în relief, însă, deciziile de bază pe care programul le propune și reprezintă repere noi demne de luat în seamă.
Merită amintită din capul locului arhitectura sistemului educational, obiectivele ce se stabilesc pentru fiecare nivel și opțiunile ce fac diferența. Pe toate le enunță direct Jean-Michel Blanquer. El are în vedere “o educație preșcolară (maternelle) care să fie școală a limbajului pentru a pregăti achiziția cunoșințelor fundamentale; un elev care iese din școala elementară știind să citească, să scrie, să socotească și să-I respecte pe alții; un colegiu care consolidează soclul comun al cunoștințelor, competențelor și culturii pentru toți copii Franței personalizând parcursul lor; un liceu care pregătește pentru viața viitoare, orientată nemijlocit fie spre inserția profesională, fie spre studii superioare” (p.139). Acest sistem include învățământul public și învățământul privat, ultimul și grație “capacității proprii de a experimenta și de a acompania marile mize sociale și societale ale timpului nostru” (p.131).
Sistemul de educație conceput de Jean-Michel Blanquer are în centru figura dascălului. Acesta vine consolidat în funcționarea școlii printr-o „nouă politică a resurselor umane”, inclusiv în rolul de a iniția și a acționa pentru renovare (p.139). Pregătirea cadrelor didactice preia sistemul de pregătire a medicilor, cu „rezidențiat” în forme adecvate (p.117). Cadrele didactice care vor opera la primul nivel vor trece în prealabil printr-o pregătire specifică obiectivul de formare linguală a copiilor, care este „o prioritate politică națională” (p.29). Prezența normală a cadrului didactic într-o unitate de învățământ se stabilește la cinci ani, iar responsabilul instituției este cel care ia decizia privind cadrele didactice cu care își aplică angajamentul contractual (p.118). Sistemul are la bază instituția „contractului”, cu responsabili stabiliți pe cinci ani, cu mandat ce se poate reînnoi o dată și cu evaluare a dascălilor de către responsabili. Sistemul cultivă „experimentarea” și diversificarea abordărilor, reconciliază „direcțiunile și inspecția” (p.121) și apropie cât mai mult posibil „funcțiile administrative și cele pedagogice” (p.129). Sistemul conține „o organizare teritorială nouă” (p.140) și permite controlul deschis. Schimbările organizaționale se pun în serviciul obiectivelor pedagogice (p.41).
Programul lui Jean-Michel Blanquer prevede „cel puțin 26 de ore efective de clasă pe săptămână pentru toți copii”, din care cel puțin 20 se alocă dobândirii cunoștințelor fundamentale (p.48), limba franceză și matematica având prioritate. Acolo unde se asumă sarcini de primă importanță se apelează la cei mai experimentați dascăli (p.49).
La fiecare nivel se asumă opțiuni noi. La nivelul grădiniței (l’ecole maternelle) este vorba de “a întări prezența artelor în serviciul dezvoltării sensibilității și al expresiei orale” (p.29). La nivelul școlii elementare, pe fondul preocupării pentru a învăța elevul să citească, să scrie, să socotească, chestiunea este de “a începe personalizarea învățării, pentru a ține seama de nevoile fiecărui copil” (p.31). Însușirea de cunoștințe de către elev, fie și “prin repetiție, exerciții, recitare, dobîndirea de automatisme”, așadar și prin memorizare, trece înaintea “oricărei multiplicări a obiectivelor educației” (p.40). La nivelul colegiului se organizează o scurtă introducere, inclusiv a părinților, în cunoașterea obiectivelor colegiului, apoi două ore pe zi de studiu îndrumat de către profesor după orele de clasă (p.73). La nivelul liceului se organizează două filiere – una “științifică” și cealaltă “literar-economică” – sub o orientare spre “economia viitorului, mai ales spre numeric, antreprenoriat și artizanat” (p.87). Liceele se deschid spre formele de studiu universiar și se organizează în rețele, inclusiv cu cooperarea unor universități. “Liceul general și tehnologic se organizează după un principiu modular pentru a răspunde ambițiilor specific fiecărui elev” (p.88). Bacalaureatul conține patru discipline de examen final, alte discipline fiind examinate pe parcurs.
Ar merita o comparație a ceea ce s-a angajat în România în reforma comprehensivă a educației, din 1997-2000, cu ceea ce propune rigurosul și cultivatul autor al cărții L’Ecole de demain. Pot fi folosite documente precise (vezi în acest sens Andrei Marga, Anii reformei 1997-2000, EFES, Cluj-Napoca, 2006, 580 pag., care reunește documentele și deciziile majore ale reformei din România acelor ani).
Ideea conducătoare a reformei comprehensive a fost aceea “a creării de oportunități persoanei” într-o țară cu prea multe limitări. Renovarea franceză este călăuzită de ideea “libertății” din tradiția constituțională a țării.
În 1997 s-a prevăzut profilarea educației preșcolare și s-a introdus “clasa o” în țara noastră. Fructificând mai ales experiența sud-coreană, Jean Michel Blanquer tematizează pe larg rolul “grădiniței (l’ecole maternelle)” în sistemul educativ.
În reforma educației din România anilor 1997-2000 s-a introdus curriculum-ul cu o parte la dispoziția școlii pentru a permite personalizarea rutelor de pregătire ale elevilor. În proiectul francez personalizarea deține un loc central.
Evaluarea organizată a fost instituționalizată în România în 1998 ca parte a reformei cuprinzătoare. Renovarea franceză dă importanța cuvenită evaluării, în consecința altor schimbări, și vrea, pe bună dreptate, evaluări nu la modă, ci concludente.
În deciziile privind bacalaureatul, la noi s-a mers pe trei discipline și s-a preconizat trecerea la examinarea pe traseul anilor școlari anteriori a altor discipline. Actualul proiect francez prevede patru discipline și soluția examinării altora pe parcurs.
La noi s-a trecut, în 1997-2000, la descentralizarea sistemului de învățământ și la crearea autonomiei instituționale nu numai la universități, ci și la licee și alte unități, în funcție de capacitatea lor de performanță. Jean-Michel Blanquer duce decentralizarea până în punctul cheie – al revederii rolului responsabilului de unitate și al regândirii prezenței profesorului în aceeași unitate.
Peste toate, “reforma acum”, aplicată în 1997-2000 era concepută ca una cuprinzătoare. Jean-Michel Blanquer este nutrit de convingerea că numai o abordare cu toate chestiunile deschise poate reașeza durabil educația franceză la nivelul la care, istoricește, ea s-a aflat de multe ori.
Reforma comprehensivă a educației din anii 1997-2000, din România, ale cărei documente sunt reținute în volume și poate fi oricând examinată, de oricine, a avut soarta cunoscută. Reforma a fost în bună măsură amputată, iar dificultățile și neajunsurile se înmulțesc de fapt zi de zi. În țara noastră prea des se distruge și apoi se ia totul de la capăt. Nepriceperea unor decidenți ulteriori, interesele politice care au intervenit când partidele și-au dat seama de relevanța electorală a educației, elementarismul concepțiilor ce s-au cultivat și atracția unui modernism fals, care smulge bucăți din modernitate, fără a o înțelege, au făcut ca piesele viabile ale acelei reforme să fie unele folosite în cadre organizatorice nepotrivite, altele șubrezite sau anulate.
Faptul că acele piese revin în originala și solida abordare din partea unor responsabili francez de ponderea lui Jean-Michel Blanquer este în favoarea acelor piese. Se observă din nou că oamenii care gândesc interese publice cu o cultură temeinică și rigoare civică ajung în dreptul unor opțiuni măcar apropriate.
Se mai poate spune, fie și anticipând evoluția, că nu este soluție la problemele educației din România fără a reasuma reforma comprehensivă din 1997-2000 și a o continua în liniile ei majore. Atunci s-a lucrat pe un proiect bine lămurit din capul locului și anunțat public, bine ancorat în nevoile României, în tradițiile țării și receptiv la experiențele de cunoaștere și societale ale timpului. Un proiect capabil să dea instituții durabile și fecunde în rezultate dorite!

(Din volumul Andrei Marga, Educația responsabilă, în curs de apariție)

 

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg