1919 Misiune Regală la Paris, un spectacol de și cu Liana Ceterchi1, pune în lumină aspecte mai puțin cunoscute despre contribuția esențială pe care Regina Maria a avut-o în perioada de intensă activitate diplomatică ce a urmat Primului Război Mondial, pentru recunoașterea internațională a României întregite și face parte dintr-un efort mai amplu de restituire către public a adevărurilor relevante și dense, acelea de substanță și nu neapărat de anecdotică, referitoare la Regina Maria.
Pornind de la locul comun, acela că neștiindu-ne adevărurile trecutului nu vom putea înainta și nici nu vom fi scutiți de repetarea unor greșeli, incursiunea în istoria monarhiei românești este un act de-a dreptul esențial și obligatoriu. Să ne gândim doar la faptul că generații întregi (face parte dintre acestea și generația mea!) au tot citit cărți care presupuneau eludări uriașe, printre care trecerea sub tăcere a unor episoade de istorie, de diplomație, de monarhie.
Ceea ce face Liana Ceterchi, mai exact restituirea unor figuri feminine prin spectacole concentrate și nu de puține ori minimaliste, adaptate la săli mici și condiții specifice, este un fapt excelent de artă, de teatru, de istorie și atitudine civică.
Am avut emoții însă atunci când am adus acest spectacol în fața unui eșantion de public israelian, chiar dacă știam că parte din cei prezenți au sorginte românească. De ce ?
Simplu. Pentru că persistă ideea că publicul israelian, incluzând aici și publicul ce are rădăcini românești, ar fi sensibil și interesat exclusiv de teme și motive cu tangență evreiască. E o idee care circulă în managementul artistic și pe care eu, personal, nu o împărtășesc.
Aprioric, asta ar fi însemnat că un spectacol care aruncă un fascicol luminos asupra unei figuri istorice feminine de o asemenea complexitate dar și asupra complicatului aspect al epocii în care a trăit, ar fi fost mai greu să se impună atenției. Ei bine, nu. Pe de o parte el a fost o sursă de informație binevenită, pe de alta, o trăire artistică de intensitate datorată forței și inteligenței monologului dramatic creat de Liana Ceterchi care a cucerit publicul adunat în sala refăcută a fostului cinema mitic Alhambra din vechiul Yaffo.
Pornind de la paginile de destăinuiri ale reginei, Liana Ceterchi coroborează fapte, amintiri, notații, îmbinându-le întru puzzle care este al ei, propriu, și care are meritul de a crea o veritabilă destăinuire a „Personajului Regina Maria”. Sunt acolo momentele de entuziasm, de asumare a greului din vremea războiului, apoi a marilor responsabilități din perioada complexă care a urmat anului 1918: cea a discuțiilor, a pertractărilor, pot să zic chiar a „marilor tocmeli” dintre marile puteri, cele care au premers tratatelor și conferințelor și în care acea femeie bravă s-a implicat fără șovăire.
S-a implicat fără rezerve și fără complexe, uzând de tot, de inteligență, de cultură, de cunoașterea limbilor străine și de farmecul personal care făcuse din ea „o față a României”, un fel de brand de țară cum am zice azi în limbajul de lemn al acestei noi epoci.
Liana Ceterchi știe când să inspire atitudinea proprie unui cap încoronat și când să mărturisească durerea pe care regina o resimte fiind îndepărtată, exilată, marginalizată, minimalizată de propriul fiu ingrat (Carol al II-lea), când evocă amintirea unor momente de-a dreptul glorioase (încoronarea alături de soțul ei Ferdinand, marile întâlniri ale istoriei, acel face à face cu „Tigrul” Clemenceau de pildă), dar și amintirile profund tulburătoare legate de propria familie, de destinul ei ca femeie, pe care și l-a asumat cu toate durerile și toate nedreptățile: „Noi suntem naturi total diferite, nu putem înțelege anumite lucruri pentru că mintea noastră lucrează complet altfel. În tinerețea noastră ne făceam unul pe altul să suferim, eram ca doi cai rău împerecheați, deși erau întotdeauna probleme asupra cărora cădeam de acord”, scria regina în însemnările zilnice.
Scenariul este unul al aducerii aminte, al rememorării, după ce evenimentele memorabile, istorice, adeseori mărețe se vor fi consumat (însemnările reginei fiind reunite într-o carte alcătuită de Diana Mandache), deci al unui filtru al maturității depline, iară după părerea mea nu al senectuții, cum poate bastonul de care se slujește personajul o poate sugera. Regina Maria a trăit puțin. Dar atât de intens.
Acesta este poate primul merit al reprezentației: forța, capacitatea de a pune în evidență dăruirea reginei față de cauza României întregite. Această regină, nepoată a Reginei Victoria, cu sânge nobil rusesc și care, ajunsă într-un spațiu românesc devine atât de româncă, de patrioată, încât își pune viața în slujba idealului României Mari.
În fața publicului israelian, profund emoționat de mesaj, Liana Ceterchi a marcat cu profesionalism și patimă artistică un adevărat moment de grație.

 

 

Notă
1 Prezentat la Tel Aviv Yaffo de ICR Tel Aviv (cu supratitrare în limba engleză); video/sunet: Teodora Toader; producător: Asociația femeilor din teatru IF… / DACĂ…

Tel Aviv, martie 2020