Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Rețeaua de socializare

Rețeaua de socializare

Femeie. 39 ani. Don’t show my location. Don’t show my pictures. Stă cu picioarele sprijinite de mașina de spălat. Face des cafea pentru că îi plac doar primele două înghițituri, fierbinți, iar cât timp cana e pe masă pare să fie ceea ce nu este. La fel cum alții par cu audi sau ochelari cu ramă groasă neagră, ea pare cu cana de cafea. Se ferește să adăuge contextul, restul, umplutura de până la marginea bucătăriei. În jur, se străduie să îngrămădească mult aproape nimic minimalist. Astfel, lângă cană nu sunt nici cărți, nici pixuri, nici resturi de pizza. E preocupată de ștererea urmelor, a probelor. O irită să-și vadă picioarele, sau cutiile goale de electrocasnice de pe dulap care lasă o dâră de clarobscur pe blatul niciodată perfect lustruit. Membrele, umbrele și firimiturile de biscuiți sunt probe. Poate fi prinsă cu ele, îndesată în plasa relațiilor sociale sau chiar într-o cultură organizațională. Și în viața reală, și în tinder, fb, instagram acționează la fel. Acolo, folosește pe post de cană de cafea propria-i față, o evidență confuză. Altfel, riscă uneori să par veselă, copilăroasă, genul ”ai fi bună de o excursie la munte”. Ar vrea ca avatarul ei să fie suma unor părăsiri antiseptice. Să semene cu un instrument vechi de chirurgie într-o expoziție. Un fierăstrău sau un forceps cu patina timpului, atât de îndepărtat încăt să poată fi pus pe o poliță în bucătărie, sau chiar utilizat la tăierea pâinii într-un mod vintage și totuși modern, funny. Pentru că nu poate folosi cu aceeași îndemânare mâna stângă face scroll și slide to left cu dreapta, ceea ce duce la a nu bea cafeaua la timp, duce la a pierde gurile fierbinți. Prin urmare, întodeauna o stare de ușoară iritare se produce de cîte ori lasă jos telefonul pentru a nu pierde gurile fierbinți, sau de cîte ori, inevitabil, le pierde, fiind prinsă în banda rulantă a alunecării spre stînga, mecanic, ca în ronțăitul de pringels până la ultima bucată sau ca în scoaterea sâmburilor de cireșe, spargerea nucilor, pisarea castanelor.
Duminicile încercă să le facă să semene cu un program. Cel mai mult i-ar plăcea să poată reconstrui ziua unui pensionat care a dus o viață foarte ordonată. Orele de trezit, culcat, lucrurile puse în același loc, problemele de amplasare strategică în ierarhie provocate de apariția unei fotografii cu un nou nepot, păstrarea în aceeași ordine a lanțului de îngerași din vitrină, așezarea staniolurilor într-o cutie de condimente. Ideală ar fi rutina unui pensionat japonez, dar pare o întreprindere dificilă având în vedere că nu poate nicicum scăpa de unele improvizații cum ar fi un rest de material atârnat pe geamul de la bucătărie, un colț de vană dezaxat, lipsa mobilierului pe hol, șalurile îndesate în niște cutii sau cărțile pe care oricum le mută mai prezintă ceva dintr-o bibliotecă locuită, uneori prin vreo carte aruncată pe pat, alteori prin simpla prezență monolitică a unui perete colorat. Totul este, desigur, în contrast cu spațiul mic, un accesoriu lipsă, spre exemplu, la un pensionar din zona Denenchofu. Pentru a masca totul, tensiunea dintre peretele colorat de cotoare și lipsa spațiului, două fotolii pară în culori țipătoare sunt mereu gata de acțiune. Pot fi luate de gît și mutate, zdrobite de oricâte ori sub propria greutate. Aplanarea tensiunii este vitală pentru evitarea oricărei forme de decentrare, gen formă-fond, corp-trup, corp-minte, minte-minte, piele-piei, trup-minte de stinge, phantastiq-phanatique, ce-cum, cum-cec, bcr-brd, rds-rcs etc-samd. Într-o grea opacitate funcțională singurul element de decor licit este o epuizare rar afișată. Fotoliile, însă, rămân piesa de rezistență pentru o mai bună fluidizare a lipsei în care chiar și un simplu sărut pe umăr devine o declarație de război. Nici nu se pune problema ca două persoane să traversese simultan peronul dintre blat și masa din bucătărie.
Dinspre neoanele vineţii de după geam fluidizarea dă năvală sub forma unor panouri publicitare înfăţişând mobilă din lemn, mobilă din trup (Artis) sau, mai simplu, mesaje care după o anumită vârstă nu mai pot fi pe deplin aduse la conştiinţă: „cel mai tare meci, chiar la tine în sufragerie” sau ”cele mai tari meciuri, chiar la tine în sufragerie”, însoțite de un cap de cățel cu bască. Nu poate ține minte ce este la singular sau la plural, iar această calitate și-a dobândit-o după un lung exercițiu duhovnicesc și confesional, în care fiecare mărturisire a adus-o mai aproape de unirea cu pata de apă pe care vrea să o șteargă dar nu-și mai aduce aminte unde a cazut, e deja uscată. Este, probabil, piesa de rezistență a fluidizării pe care înceră să o răspândească între peretele bibliotecii și fotoliile pară.
Cana Big Boss din care bea cafeaua are în loc de toartă un braț de culturist care lasă să-i alunece pe bicepși perfect două degete. Nici mai mult, nici mai puțin. Este un element disonant în măsura în care s-ar putea să fi fost folosit într-un decor de film gen anii 80, Top Gun, Coctail sau O viață ca-n filme. Degetele strecurate printre mușchii de ceramică s-ar fi încadrat într-o listă de mici obscenități acceptate cultural, datorită demascării lor în culegeri de media literacy și convingerii la modă pe alocuri în acele vremuri bântuite de Mendebil, că două degete în orificiul îngăduit de mușchi trimit la altceva, de obicei, o tensiune între actorii sociali prinși în cronologia obstacol-dorință sau în varii forme de percepție greu digerabile, o viață în suburbii sau în centru, rujuri roșii aprins demodate, pantofi cu toc otter colecționate sub pătuțul copilului, lumina lacrimilor filmată dintr-un anume unghi conectat la cea mai bună dintre lumile posibile. În general, artiștii care pătrund la ea nu observă acest mic cilindru de disonanță, ci îl preiau în filosofia eco și cronologia orizontală dorință-dorință. Mușchii sunt mușchi. Degetele în gaură sunt degete în gaură. Oterii sunt o colecție de bluze negre și albe, cu tentă androgină și o listă cu lucruri de făcut în timpul curei de slăbire. Participarea la anumite lansări de carte și conferințe. Câteva scopuri ascunse, obținerea iluminării și păstrarea proprietăților necontaminate.
Întâlnirea. Don’t show my location. Don’t show my pictures.Bărbat. 39 ani. 1,83. Ochi verzi. Portar. Pe stucatură stă prinsă lampa cu prețul rămas lipit. ”40 LEI” pe o etichetă portocaliu fosforescentă face lumină între becuri. În apartament nu mai este curent, caloriferele au fost vândute, chiuveta de la baie e spartă, butelia terminată. Tricoul cu bufniță stă pe pat. Cărțile stau pe pat. Așa-da-așa-nu-stă pe pat. Fierul de călcat stă pe pat. Pijamaua fostei prietene stă pe pat. Pijamaua ei stă pe pat. Lumânările stau pe pat. Rigla și degetele stau pe pat. Două capace de ciuc stau pe pat. Ei stau pe pat. Prosoapele stau pe pat. Coapsele stau pe pat. Paharele de cafea și o halbă stau pe pat. Ridică-te puțin că mă sufoci stă pe pat. Pastilele antițănțari stau pe pat. Genunghii stau pe pat. Telefoanele stau pe pat. O cruce făcută din scoici stă pe pat. Te-aș strânge de gât stă pe pat. Un stol de monede de 10 bani stă pe pat. O tigaie nouă nouță stă pe pat. Trei piersici stau pe pat. Grădinița din fața blocului unde vor planta roșii stă pe pat. Magazinul ABC și vecinele între ele stau pe pat. Pompele funebre non stop stau pe pat. Fostul criminalist actualmente penticostal stă pe pat. Cuțitele stau pe pat. Steaua și gigi stau pe pat. Bolurile de budincă stau pe pat. Avem valoare stă pe pat. Cateringul nunți și o bucată moale de pâine stau pe pat. Dacă ne ridicăm am încurcat-o stă pe pat. Să nu trăim în trecut stă pe pat. Pentru că trecutul e tot timpul. S-ar putea să fie tot timpul. Practic, trecutul se ține scai de trecut. Așa că n-ai nicio șansă, spune el. Dedică-te sau nu. Dedică-te. Dedică-te. Ca o muscă între geamri proaspăt spălate. Dedică-te. În fond de ce nu te-ai dedica? Ce-ți pasă? Dedică-te.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg