Pavel Marian este medic stomatolog. Are în jur de patruzeci de ani și e singur, fără familie. E un bărbat prezentabil, înalt, cu siluetă, cărunt ușor la tîmple. Se îmbracă întotdeauna cu deosebită grijă, însă fără ostentație.
Are o nemărginită răbdare cu clienții. Le vorbește frumos și blînd, reușind deseori să le distragă atenția de la zgomotul și durerile pricinuite de fioroasa freză. Își exercită cu multă pricepere meseria, executînd lucrări trainice. Toate aceste calități au concurat la creșterea reputației sale, iar el se străduiește să nu refuze pe nici unul din numeroșii pacienți.
Pavel Marian nu bea și nu fumează. Are o singură mare pasiune, pe lîngă meseria sa, și anume muzica. În special, muzica simfonică, dar și cea de cameră ori de jazz clasic.
Camera în care locuiește, în gazdă, este ticsită cu discuri.
După ore întregi de scormonit prin gura clienților, Pavel Marian se închide în camera lui și ascultă muzică pînă noaptea tîrziu. Unii colegi și cunoștințe se mai întreabă, nu fără indignare, de ce un bărbat ca el, cu o poziție atît de solidă, nu e în stare ori nu vrea să-și cumpere măcar o garsonieră. Mereu se mută de la o gazdă la altă, dintr-un cartier într-altul, cărînd după el geamantane cu discuri, cărți și nu prea multe haine. Unele colege nemăritate ar fi chiar dispuse să împartă cu el și greutățile și bucuriile, dar Pavel Marian se comportă cu ele la fel cum se comportă cu toată lumea: amabil și atent. Nimic mai mult.
În ajun de Anul Nou, Pavel Marian a făcut o plimbare prin oraș, așa cum îi era obiceiul în fiecare ultimă zi a anului. I-ar fi plăcut, de data asta, să fie mai multă zăpadă, care să-i amintească de anii copilăriei sale petrecute la bunici, într-un sat de munte, să-l ningă cu fulgi mari și pufoși.
A privit vitrinele, a urmărit perechile grăbite să facă ultimele cumpărături, a văzut cîteva femei frumoase ieșind de la coafor. S-a oprit un timp în orășelul copiilor. La ora aceea era pustiu, încremenit sub un strat subțire și înghețat de zăpadă. S-a mai plimbat pe străzi fără vreo țintă anume, pînă cînd a simțit că-i înghețaseră obrajii. Apoi a intrat într-un supermarket care se pregătea de închidere și și-a cumpărat o sticlă de vin spumos făcut după metoda Champagne. Fără grabă, a pornit-o spre adresa unde locuia în gazdă ca să-și petreacă revelionul în camera sa, ascultînd muzică pînă în zori, cum făcea de fiecare dată în noaptea dintre ani. Atunci cînd renasc speranțele iar optimismul primește o nouă strălucire.
Dimineața, în prima zi a noului an, camera era plină cu cioburi. Pavel Marian își spărsese toate discurile, cu un ciocănel de argint moștenit de la bunica sa, meticulos, fără grabă și fără nervi, toată noaptea, sorbind din cînd în cînd din sticla cu vin spumos făcut după metoda Champagne.