Scriind de fiecare dată la vârstă jubiliară câte un amplu articol de investigație istorică, de comentarii analitice nu mai puțin, despre „Convorbiri literare” („O sută patruzeci de ani de Convorbiri literare”; „O sută cincizeci de ani de Convorbiri literare”; „Convorbiri literare la zece ani din actuale serie” etc.), Cassian Maria Spiridon a avut în vedere, tot timpul, realizarea unei veritabile istorii a acestei reviste fanion, cum se zice acum, al literaturii române, prin reunirea într-un volum de ample dimensiuni a tuturor acestor intervenții care au, totuși, un pronunțat caracter publicistic, ceea ce face ca întreprinderea actualului director al publicației să nu aibă aerul searbăd al studiilor prea docte elaborate de cercetătorii de… profesie. Cartea lui Cassian Maria Spiridon – Convorbiri literare. Povestea unei reviste (Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2019) – se citește ca un veritabil roman, avându-i ca eroi pe toți membrii „Junimii” și pe cei mai importanți colaboratori al „Convorbirilor…”, cu medalioare (polemice adesea) pentru toți cei care au condus revista, de la înființarea ei, din martie 1867 și până la zi. Incursiunea are o turnură cronologică astfel încât autorul acesteia realizând o istoricitate a evenimentelor evoluției revistei, văzute în conjunctura momentelor generale ale epocii, dă seama, într-un fel particular, asupra evoluției întregii noastre literaturi pe durata existenței publicației ieșene, mutată de la un moment dat la București și cu o întrerupere în perioada războiului (mai exact a anilor de imediat de după război) pentru a fi reluată în anii ‚60 într-o nouă dimensionalitate (nu doar grafică) și dezvoltată pe orizonturi mult mai largi de cuprindere literară și culturală după evenimentele din 1989, în ceea ce numește Cassian Maria Spiridon, Noua serie. Este utilizat din plin documentarul oferit de sumarul numerelor (tematica, orientarea, colaboratorii), dar și memorialistica membrilor Junimii, alături de comentariile terților privitoare la revistă și la cei care i-au populat paginile, evident având el însuși comentarii aplicate, opinii și aprecieri critice adecvate.
Totul pleacă, se-nțelege, de la momentul în care Junimiștii simt nevoia realizării unei reviste menită a ilustra preocupările culturale ale membrilor societății și nu numai. „Societatea Junimea – punctează Cassian Maria Spiridon – a fost privită totdeauna ca un grup animat de o strategie comună, dar în care s-au manifestat voci și discursuri ce susțineau programe diferite, sigur, fără a fi contrare scopului constitutiv. Creatori ai marilor genuri moderne în literatură, dar și în științele umane, junimiștii, prin corifeul Societății, vor reuși a separa, în cultură, literatura de politică, prin apel la autonomia kantiană a esteticului: autonomie ce va favoriza nașterea literaturii și artei moderne în spațiul național”. Și, mai apoi: „Importanța Societății Junimea în nașterea și consolidarea culturii naționale moderne este una ce niciodată nu va fi suficient afirmată și recunoscută. Junimea a fost/este mai întâi o stare de spirit, una care a reușit să traverseze secoli și milenii. O stare de spirit care și-a aflat materializarea în revista pe care a publicat-o la nici patru ani de la naștere. E admirabilă și aproape incredibilă puterea de transmitere a acestei stări peste vremi și epoci, nu totdeauna favorabile”. Acest spirit și acest crez este urmărit în toată „povestea” revistei, detaliată în factologiile care au ilustrat-o, până în actualitatea momentului nostru, când, se mărturisește actualul ei director, „ne-am silit să onorăm intențiile prezentate în articolul program, publicat în primul număr al noii serii, din ianuarie 1996”, formulate după modelul programului inițial al revistei, din 1867, evident cu alte imbolduri și capacități de acțiune. Apoi, adăugă: „Ne vom strădui – este vorba de începutul seriei ce debuta în 2002 – să continuăm «direcția nouă» cultivată de revista junimistă în prima ei serie, direcție asupra căreia Maiorescu atenționa, în 1872, că «în deosebire de cea veche și căzută, se caracterizează prin simțământ natural, prin adevăr, prin înțelegerea ideilor, ce omenirea întreagă le datorește civilizației apusene și totodată prin păstrarea și chiar accentuarea elementului național»”.
Amplul studiu, recapitulativ, asupra biografiei revistei „Convorbiri literare”, din parspectivă istorică, pe care îl realizează Cassian Maria Spiridon, este, cu bună credință, și o mărturisire a programului de activitate al seriei actuale a revistei, continuatoare declarată a programului maiorescian, căruia a știut și a fost în măsură să-i calibreze direcțiile în contextul noilor desfășurări strategice ale momentului (social, politic, spiritual) al zilei. Astfel, studiul se afirmă ca unul fundamental pentru o perspectivă istorică asupra întregii noastre istorii literare, cu un trecut atât de zbuciumat dar și de bogat, ce se ilustrează cu prisosință în paginile elegantei reviste ieșene.