Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

România și oamenii săi din lume (XXX)

România și oamenii săi din lume (XXX)

Am întâlnit în acest „periplu” al meu prin lume, căutând români care au rămas în strânsă legătură cu țara și cultura în care s-au născut, oameni cu adevărat dedicați în a promova România și tradițiile noastre ancestrale, oameni care, prin eforturile lor din fiecare zi, se tranformă în adevărați ambasadori ai acestei țări în străinătate, cu excelente rezultate atât în plan cultural cât și turistic. Recunosc, însă, că o așa disponibilitate, o dorință, o pasiune de o asemenea anvergură în a promova tradițiile românești, cum am văzut la partenera mea de dialog din rândurile care urmează, rar am mai găsit.

 

„Am avut noroculsă mă nasc în România și să copilăresc în opinci și în costumul popular”

Alina Schreglmann
Germania

 

 

Înainte de a dezvălui și această poveste, am să vă invit, așa cum am făcut cu fiecare dintre intervievații mei, să vă schițați o scurtă prezentare.

 

 

Numele meu este Alina Schreglmann și locuiesc în Germania, la Nürnberg, împreună cu soțul meu, care este de origine germană, și cele două fiice ale noastre. În prezent lucrez pentru o companie de asigurări din Nürnberg și sunt foarte implicată în activități de voluntariat în cadrul Malteser Nürnberg – departamentul pentru integrare; politic, la nivelul administrației locale, prin organizația SPD Nürnberg – în scopul integrării românilor în viața civică, dar mai ales în activitatea asociației pe care am fondat-o în anul 2017, Deutsch Rumänisches Forum Nosa Nürnberg e.V, cu scopul de a promova România și valorile ei, dar și de a-i ajuta pe conaționalii mei care vin în Germania în căutarea unui loc de muncă, a unei vieți mai bune pentru ei și familiile lor, până la urmă.

 

 

Vom ajunge să vorbim pe larg despre activitatea dumneavoastră în cadrul Asociației, dar înainte de toate vă rog să-mi povestiți puțin despre viața dumneavoastră din România, de dinainte de emigrare. Unde v-ați născut și care a fost parcursul dumneavoastră, social și profesional, înainte de a lua decizia de a pleca din țară?

 

 

M-am născut în inima Ardealului, în frumoasa Bistriță a Năsăudului și am fost crescută de doi părinți minunați. Tata, contabil de meserie și fiu de moșieri, proveniți din Șieu-Măgheruș și Săsarm, a fost cel care mi-a croit drumul cu precizie și perfecțiune. M-a pregătit pentru lumea cifrelor, pentru o carieră de succes în domeniul marketingului, dar destinul a hotărât altfel pentru mine… Mama, dăscăliță cu suflet și pasiune pentru profesia ei, provine dintr-o familie de țărani harnici, cu rădăcini în Șintereag și Salva, iubitori de tradiție și folclor, valori pe care mi le-a insuflat și mie încă de la o vârstă fragedă. Copil fiind, păduri cutreieram (ca să-l parafrazez pe marele nostru poet) și abia așteptam vacanțele, pentru a evada în lumea de basm a bunicilor. Am avut parte de o copilărie cu „de tăte“ – cum se spune în zona noastră. Un copil răsfățat de bunici, iubit în sat și cu amintiri de neuitat din primii 20 de ani de viață. Încă de pe băncile Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Bistrița, acolo unde, „copil de cadru didactic“ fiind, cu toate consecințele, de cele mai multe ori neplăcute, pe care le implică un asemenea statut, un elev model așadar, m-am simțit atrasă de tainele literaturii române, de limba pe care o vorbesc cu mândrie și o voi respecta tot restul vieții. Această dragoste a dus, cum era și firesc, spre o carieră didactică, urmând exemplul mamei mele și, astfel, tata și-a văzut visele spulberate…

 

 

Ați început, așadar, o carieră în învățământ, după o copilărie și o adolescență lipsite de griji, după cum mărturisiți. În aceste condiții, de ce ați mai dorit să emigrați? Ce anume vă lipsea?

 

 

Am profesat doar un an școlar. Mi-au fost dragi elevii mei, care m-au emoționat cu dorința lor de a învăța, ei au fost pentru mine „baza democrației în formare“ într-o țară subjugată de dictatură atâția ani. M-am implicat pentru a da un alt sens vieții și carierei lor. Dar „lipsurile” și „neajunsurile” tinereții (dacă așa se pot numi o geacă de piele, o pereche de blugi, o pereche de cizme) au adus o întorsătură în visul tinerei care eram atunci. Am făcut primii pași pe „drumul modernismului” în 1994. Un drum lung, sec, trist, dar promițător. Îmi doream o viață cu mult sclipici, ca să spun așa, cu un standard ridicat și posibilitatea de a călători prin lume.

 

 

Înțeleg că ați experimentat și dumneavoastră visul emigrantului dintotdeauna. Și, tânără fiind, presupun că nu v-a lipsit curajul. Cum ați reușit să plecați, totuși, și cum au primit părinții decizia dumneavoastră? De ce ați ales Germania ca țară de destinație?

 

 

M-am întrebat mereu: Ce o fi dincolo de granițe, dincolo de gard? Cum trăiesc acești oameni și ce ne diferențiază pe noi de ei?
Am avut parte patru ani de gustul democrației, dar parcă lipseau condimentele. Nu era ceea ce am învățat eu, sau ceea ce am citit despre democrație. Îmi doream o viață fără lipsuri, fără greutăți, fără cenzură. Visam să ating cerul pentru a respira căldura soarelui… Eram naivă și visătoare. Am crezut în deschiderea porților democrației pentru a trăi așa cum vedeam pe ecrane. Și, în același timp, eram mereu copleșită de curiozitate. Bunicul meu spunea: „se poate trai și altfel“ – erau momentele lui când își exprima fericirea de după ‚89. Eu nu vedeam vreo schimbare, nu simțeam o diferență a traiului cotidian. Nimic înspre bine. Eram invadați de străini, dar nu erau acei străini pe care-i știam eu din cărți.
Am primit o invitație verbală de la o prietenă care venise în concediu acasă, după mulți ani. Trăia împreună cu familia ei în Germania. Țara de care se agățau toate informațiile mele despre „străinătate“. În perioada aceea eram convinsă că vestul începe în Germania. Încercam să-mi imaginez această țară prin prisma a patru unghiuri, patru direcții, dacă le pot spune așa, pe care le identificam eu din ceea ce citisem sau auzisem despre Germania: o glorioasă istorie militară; calitatea de excepție a produselor; egalitatea de șanse între toți cetățenii țării și libera circulație în lume. Toate acestea cuprind imaginea generală a ceea ce m-a impresionat întotdeauna la acest popor. Despre cultura germană am învățat în școală și, ulterior, am citit mai mult, ceea ce a contribuit hotărâtor la decizia mea de a accepta imediat, fără să clipesc măcar, acea invitație. Eram hotărâtă să merg să descopăr o lume în care exista cu adevărat democrație. Aveam curaj și o poftă, chiar, de a înfrunta vestul cel mult lăudat și perfect. Am plecat în 1994, în plină tinerețe, după cel de-al doilea deceniu al existenței mele, un moment pe care-l consideram cel mai potrivit pentru o asemenea aventură.
Părinții au fost atunci destul de relaxați la primirea veștii. Eram fiica cea mare și independentă. Și-apoi era vorba doar de o vacanță-excursie, prilej de aventură-experiență-cercetare. Nu mi-a trebuit mai mult de o săptămână în care să-mi hotărăsc singură viitorul. Aici, în Germania. Unde grădinarul câștiga într-o zi dublu cât mine, dăscălița din România, pe toată luna. Foarte bine calculat și, pentru mine, repede gândit. Și mai exista, pentru părinți, argumentul conform căruia: am ajuns la vârsta maturității, pot decide pentru o altfel de viață, în ceea ce mă privește, ceea ce va fi în avantajul tuturor, până la urmă, pentru că voi prelua cârma familiei spre a avea toți un trai mai bun.
Când au înțeles că nu e vorba doar de o scurtă aventură, că alesesem să rămân în Germania și să-mi schimb viața, părinții mei mi-au acceptat greu decizia, dar mi-au respectat-o. Speranța că voi renunța cândva și că mă voi întoarce acasă persistă și în prezent.

 

 

Cum a fost primul an în Germania?

 

 

Trist. Singurătate. Muncă foarte multă, dar bine plătită. Aveam ochii mereu inundați de lacrimi când spuneam: „Sunt născută în România“. Era momentul în care regretam mereu decizia de a pleca din țară. Doar șase luni de străinătate și mi-am dat seama că „o geacă de piele, o pereche de blugi și o pereche de cizme“ nu reprezintă fericirea. Lacrimile îmi curgeau pe obraji și eram foarte sensibila la tot ceea ce însemna românesc.

 

 

Ce v-a determinat să nu abandonați și să vă întoarceți în țară? Cum ați reușit să depășiți momentele acestea dificile în care vă era dor de acasă?

 

 

Am avut puțini sfătuitori în jurul meu. Deciziile am fost nevoită să le iau singură. Dar îmi aminteam mereu de cuvintele lui Henry Ford: „Dacă crezi că poți sau dacă crezi că nu poți, ai dreptate!“ Au fost multe momente în care mi-am pregătit valiza de întoarcere. Eram copleșită mereu de singurătate… mereu tristă și neîmplinită. Îmi dispăruse zâmbetul, dar și roșeața din obraji. Nu mă mai identificam cu nimic. Trebuia să fac ceva pentru a umple golul din suflet. Așa că recitam poezii, cântam, citeam proză românească. Aveam nevoie să simt și să gândesc românește. Mă sufoca dorul de tot ce înseamnă România. Tânjeam după țara mea. Îi percepeam acut lipsa, prin toate organele de simț.
Am avut prima „înfruptare” din toate acestea în primul concediu în țară, atunci când am fost primită în familie cu urarea „bine ai venit, de acasă, acasă!“. Era ciudat și neobișnuit. Am vizitat Bistrița mea la pas, salutând fiecare vecin și jucându-mă cu câinii vagabonzi. Îmi lipsise totul! Aveam doar o singură dorință, să duc cu mine câteva lucrușoare care să-mi fie de alinare în momentele de cumpănă. Așa că am deschis „lada de zestre“, în care se adunaseră, de mai multe generații, cămăși și „pânzături”, lucrate cu mândrie și îndemânare de bunica și de străbunica mea. De la început m-am gândit la costumul popular, așa că am luat cu mine unul care data din 1978, primul costum pe care l-am primit în dar de la bunica mea sălăuancă. Fiecare cusutură reprezintă o poveste de viață și fiecare mărgică este simbolul bucuriei sărbătorilor tradiționale. Un cufăr plin cu amintiri, lacrimi, mândrie și istorie, plus douăzeci de ani de experiență românească au constituit zestrea luată cu mine printre străini. Un fundament solid pentru a rezista provocărilor și greutăților vieții în străinătate, pe care mi-am clădit următorii douăzeci și șase de ani, așa cum am fost educată în familie, și știu acum că bunicii mei ar fi mândri de mine.

 

 

Pentru că ați adus vorba de costumul popular, de tradiții, știu că sunteți o neobosită promotoare a tot ceea ce înseamnă autentic și tradițional românesc. V-am văzut în fotografii, la diferite evenimente publice în Germania, îmbrăcată în straie populare românești. Cum privesc străinii aceste apariții? În ce măsură considerați că poate contribui acest gen de promovare la schimbarea unor prejudecăți despre România în străinătate?

 

 

Am moștenit magia costumului popular de la bunica mea, Saveta, care s-a născut în Salva, Țara Năsăudului – vatră de cultură românească și patrie a costumului popular. L-am îmbrăcat aici cu aceeași mândrie cu care-l îmbrăcam duminica-n sat la biserică. Eram admirată de fiecare dată de către toți cei cu care mă întâlneam, indiferent de proveniența lor etnică și națională. Germanii regăseau coronița cu flori de la Dirndl-ul bavarez, iar imigranții comparau fiecare cusutură sau floare cu elemente din portul lor tradițional. Era o adevărată veselie colorată atunci când apăream îmbrăcați în costumul popular românesc, atât eu cât și fetele și soțul meu. Când îmbraci costumul popular, te simți cea mai frumoasă! – le spuneam mereu fetelor mele, pentru a le motiva. Era o dezmierdare a noastră vrednică de universalizat. Alături de noi am mobilizat prieteni și colegi, oameni care s-au identificat cu istoria și tradiția românească. „Oriunde în lume te vei afla, prezintă-te românește! Fii mândru de originea ta!“ – am spus mereu fiecărui roman întâlnit răzleț prin lume.
Florile și motivele de pe costumul popular au fost preluate și cusute manual pe ținutele Business, pentru a putea fi purtate și prezentate cu orice ocazie și în orice zi a săptămânii, nu doar în zi de sărbătoare. Acest proiect a fost inițiat pentru toți românii iubitori de tradiție, și realizat ca o reinterpretare a valorilor tradiționale, încă din anul 2011. Proiectul și Colecția „100% RO” au fost realizate în colaborare cu echipa artistului popular Virginia Linul – doctor în istorie și etnografie. Ținutele Business înflorate au continuat să prindă viață și culoare prin următorul proiect LinIA Tradițională a Meșterului și artistului popular Virginia Linul. Sunt parte a acestui proiect și îl susțin și promovez cu orice ocazie, în lumea întreagă.

 

 

Ați înființat și conduceți o asociație non-profit româno-germană la Nürnberg. Cu ce ocupă, mai exact, această asociație? Ce activități mai importante ați desfășurat în cadrul ei până acum și care sunt obiectivele la care vă gândiți pentru viitor?

 

 

În anul 2017 am înființat, împreună cu români iubitori de tradiții și cultură româneasca, Forumul româno-german NOSA, cu sediul la Nürnberg. Nosa este primul nume dat orașului meu natal, care menționează așezarea, legată de invazia mongolă din anul 1241. Așezarea era înregistrată sub numele de Nosa, figurând în șirul localităților importante (opido [târg] Nosa), care au avut de suportat pierderi majore.
Activitățile forumului sunt bazate pe promovarea artei, culturii, tradițiilor, sportului, turismului, folclorului, precum și a identității și valorilor naționale. În acești ani, de când existăm, am organizat mai multe activități și evenimente, cum ar fi: „Diaspora poarta IA“; „Ziua Costumului Popular“; „Șezătoare de Mărțișor“; „Prezentare și degustare de produse românești“; „Zilele Culturii române“; „Festivalul de Film românesc“; Prezentări de filme românești în cinematografe din Germania; Expoziții de artă plastică; „Lecția de istorie“ – serie de prezentări și conferințe pe tema istoriei naționale; Organizarea secțiilor de votare pentru românii din Germania; Consiliere pentru cetățeni români în materie de dreptul muncii și dreptul civic în Germania; diferite proiecte pentru integrarea românilor în comunitatea germană. Toate acestea au fost posibile și datorită asociațiilor partenere: Produs în Bistrița Năsăud și Turist în Bistrița Năsăud – ambele din România, precum și Asociația Culturală Română Mihai Purdi, din Pusztattlaka-Ungaria; dar și a colaborării permanente cu Consulatul General al României la München, ICR Berlin și a unor Asociații românești de pe teritoriul Germaniei. De asemenea, trebuie să menționez implicarea forumului nostru în organizarea evenimentelor internaționale: „Festivalul Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula” și a Târgului de Turism din Berlin.
Dincolo de toate acestea, noi susținem și promovăm micii producători din România, iar produsele lor, 100% românești, sunt prezentate, prin implicarea noastră, la târgurile de profil din Germania. Membrii forumului nostru sunt internaționali, nu doar români, și împreună dorim să fim vocea României, ambasadorii ei în lume, promovând ceea ce are țara noastră mai important de arătat. Și sunt destule motive care să justifice acest lobby al nostru.

 

 

Ați cunoscut mulți români care se confruntă cu problemele emigrării. La Nürnberg, orașul în care locuiți, există o comunitate mare de români. Cum sunt ei, în comparație cu alte etnii conlocuitoare? Mă refer la comportamentul lor ca minoritate. Sunt sau nu uniți românii atunci când se află printre străini? Din interviurile pe care le-am realizat până acum, în prea puține cazuri mi s-a vorbit despre solidaritatea conaționalilor noștri atunci când se întâlnesc prin lume.

 

 

Eu cred că românul s-a născut iubitor și respectuos, cu inima și ușa mereu deschise pentru semeni și cu multă credință în Dumnezeu. Este premisa de la care pornesc atunci când mă raportez la conaționalii mei. Educația noastră ancestrală se bazează pe aceste valori, care ne sunt de real ajutor aici, în procesul de integrare. Așteptarea de a întâlni vecini comunicativi, răbdători și empatici, dispuși oricând să stea de vorbă, precum sunt cei de acasă, este aici de prisos. Viața printre străini se rezumă, în cea mai mare parte, la muncă. Ziua românului din diaspora începe cu o cafea amară cu dor de casă și continuă cu cel puțin opt ore de muncă. Motivul pentru care românii se supun unui regim de viață atât de dur îl constituie, în primul rând, locul de muncă bine plătit, de pe urma căruia viața lor și a familiilor lor se poate îmbunătăți. Și vorbim aici de cel puțin două-trei familii întreținute din acești bani, familia emigrantă și familiile rămase în țară.
Timpul liber în occident se rezumă la weekend-urile petrecute împreună, în comunitățile etnice, constituite tocmai pentru a alina dorul de țară, de familiile și prietenii care au rămas acolo. Dincolo de acest aspect însă, rolul asociațiilor româno-germane vizează, în special, sprijinirea oricărui român, care le solicită ajutorul, în identificarea și rezolvarea problemelor care țin de integrarea în societatea germană. Aceste asociații sunt dezvoltate fiecare pe un anumit tip de activitate, dând astfel posibilitatea fiecăruia dintre noi de a ne găsi un refugiu în momentele de cumpăna. Suntem uniți prin activitățile desfășurate împreună, suntem uniți prin suferința dorului de casă, a tot ceea ce înseamnă România. Sloganul asociației pe care o conduc eu este: „Tradiția ne unește!“. Încercăm să consolidăm unitatea comunității prin ceea ce ne reprezintă pe toți: costumul popular și tradiția românească. Am reușit să mobilizăm sute de oameni, să-i aducem împreună, să-i facem solidari și cooperanți în sânul organizației noastre. Feedback-ul a fost întotdeauna pozitiv și asta ne dă curaj pentru viitor. Înainte să ceri solidaritate trebuie să o oferi. Să ai înțelegere, voință și răbdare pentru fiecare poveste.

 

 

Sunteți căsătorită cu un german autentic, născut în Germania. Aveți două fiice pe care le creșteți și le educați în Germania. Pe de altă parte, aveți părinții în România și legătura dumneavoastră permanentă cu românii și tot ceea ce este autentic-românesc. În aceste condiții, unde considerați că este pentru dumneavoastră acum, cu adevărat, acasă?

 

 

Am avut norocul să mă nasc în România și să copilăresc în opinci și în costumul popular. Aceste momente m-au marcat și mi-au dat o identitate. Sunt românca mândră și bogată în suflet! Am trăit pe dealurile bogate ale strămoșilor mei, am învățat în școala care purta urmele trecerii lui George Coșbuc și am crescut cu „pită de casă“ și „coleșa cu lapte acru“ a lui Liviu Rebreanu. Acolo mi-am câștigat statutul de OM.
Viața și destinul mi s-au schimbat în țara de adopție. Împreună cu soțul meu de origine germană am reușit, prin multă muncă, să avem o casă în zona de Nord a orașului Nürnberg. Aici mi-am crescut cele două fete minunate, care au copilărit românește în mijlocul societății germane. Am transformat casa noastră într-un mic muzeu tradițional românesc. Pereții sunt îmbrăcați cu lucrări ale artiștilor români (unii dintre ei îmi sunt prieteni): Marcel Lupșe, Ion Dumitriu, Miron Duca, Mihai Perca, Stefan Pelmuș, Mirela Trăistaru, Victoria Taroi, Maxim Dumitraș, Alex Lupșe, Ioana Moronca și, desigur, Virginia Linul, ale cărei tablouri tradiționale cusute cu mărgele îmi ostoiesc dorul de România. Am în păstrare o colecție de 170 de piese ale costumului popular, cusute cu măiestrie de echipa aceleași minunate artiste, Virginia Linul. Avem în permanență în casă, pentru nevoile familiei dar și pentru cei care ne trec pragul, produse agroalimentare provenite de la producătorii locali din Bistrița Năsăud, însoțite de vinuri românești, de obicei provenind de la Crama Jelna. Și nu în ultimul rând, în gradina noastră cresc flori aduse din satul bunicilor mei.
Toate aceste frânturi de România echilibrează balanța existenței noastre cotidiene aici, în Germania. Și este foarte important, atât pentru mine cât și pentru soțul meu și fetele mele, să trăim îmbinând în permanență cele două moșteniri etnice și culturale. Astfel, putem spune că suntem, peste tot, acasă! Dar dorul, de părinți și de prietenii din țară, rămâne…

 

 

Nürnberg, 12 noiembrie 2020

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg