În 17 martie s-au împlinit deja unsprezece ani de la trecerea în nefiinţă a muzicologului şi profesorului Francisc Laszlo. A lăsat comunităţii muzicale şi intelectuale, artistice şi ştiinţifice, dar şi publicului larg o moştenire de nepreţuit ‒ valoroase monografii şi studii despre Bela Bartok, despre interculturalitatea maghiară-română (Bartok, Enescu, Kodaly), precum şi despre muzica Barocului european, o bibliotecă muzicală cu valoare de tezaur cultural, o instituţie pe care a fundat-o ‒ Societatea Română Mozart, dar şi o tradiţie culturală instituită de el însuşi şi deja datând de peste un deceniu ‒ Festivalul Mozart.
Şi ca o cheie de boltă, a lăsat în urma lui o comunitate de oameni în a căror biografie a reuşit să ocupe un loc doar al lui ca un indisputabil Maestru, adunându-i pe toţi în jurul lui întru studiul şi cunoaşterea muzicii. Fie că era vorba despre studiul muzicii de cameră, fie că era vorba despre implicarea pur muzicologică în dezvoltarea unor teme de cercetare, prezenţa Maestrului a fost decisivă. Cu alte cuvinte şi dincolo de oricare catedralisme şi ierarhii administrative, a fondat, până la urmă, o Şcoală.

Scrierea acestui text a fost prilejuit de o ocazie unică, atunci când sunt obligat să adopt un ton elogios în accepţia lui tare şi fiind motivat de un sentiment real de admiraţie. Şi asta deoarece o asemenea manieră de evocare o reclamă chiar dimensiunea personalităţii celui evocat. Ştim cu toţii că suntem contemporani cu oameni celebri, personalităţi marcante, oameni care decid cursul istoriei, dar şi noile sensuri ale culturii şi civilizaţiei.
Însă câţi dintre noi ne dăm seama că asemenea oameni chiar există în preajma noastră? Oameni care prin propria lor condiţie umană şi implicaţie profesională sunt în stare să redefinească, elevând-o, chiar valoarea spaţiului comunitar pe care îl habitează împreună cu noi toţi, adică restul. Şi s-ar fi putut întâmpla ca asemenea oameni realmente să fi trecut pe lângă noi. Au stat cu noi împreună aşteptând verdele semaforului sau într-o librărie pe un fotoliu vecin răsfoind o carte.
Pentru mine un asemenea om a fost domnul Francisc Laszlo (1937-2010). Şi fără a exagera câtuşi de puţin, pot să afirm că pentru mine a fost şi este în continuare printre puţinii oameni pe care îi consider cu adevărat valori de referinţă. Şi oricât de banal ar putea să sune, însă îmi asum platitudinea afirmaţiei, acest om a fost pentru mine atât măsura valorii umane, cât şi măsura valorii profesionale. O personalitate cu ale cărei unităţi de măsură îmi evaluam propria mea valoare. Cu atât mai mult că atât în Transilvania, cât şi în întreaga Românie a fost un muzicolog dintre foarte puţinii de un real calibru internaţional. Aşa rămâne şi în prezent.
A fost un om a cărui prezenţă ar onora oricare instituţie şi-ar fi putut permite sarcina dificilă de a suporta greutatea şi dimensiunea unei asemenea personalităţi. Însă cu toţii ştim bine cum rezolvă învăţământul şi cultura română în general problema valorii. De aici şi concluzia: nu a predat niciodată muzicologie, deşi era, cred, singurul chemat s-o facă, însă anume de la el am avut privilegiul să învăţ atâta cât să-mi menţin vie determinarea de a-mi servi cauza în continuare. Şi în egală măsură să-mi păstrez credinţa că odată cândva, într-un viitor, Catedra de Muzicologie de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj îi va purta, totuşi, numele.
De curând a apărut la Editura Muzicală din Bucureşti volumul care poartă titlul Şcoala muzicologică Francisc Laszlo: lecţii perene şi mărturii. Iar în faţa memoriei Maestrului nu mai au importanţă, cred, decât numele celor care îi datorează nu doar respect, ci un binemeritat elogiu şi veneraţie: Ursula Philippi, Elena Maria Şorban, Laura Manolache, Bianca Ţiplea-Temeş, Dora Cojocaru, Laura Vasiliu, Valentina Sandu-Dediu, Melinda Béres, Ioana Baalbaki, Dorina Mangra, Zsolt Lászlόffy, Franz Metz, Jόszef Zs. Katona, Alexis Hauser, Johannes Killyen, Liviuz Deac, Albert Sassman, Constantin Tufan-Stan, Valentin Trifescu ş.a.
Şi atunci m-aţi putea întreba: care Şcoală muzicologică din moment ce domnul Laszlo nu a predat niciodată muzicologie? Însă. Este un titlu în egală măsură recuperativ şi reinstaurativ, deoarece prin practicarea muzicologiei reale profesorul Francisc Laszlo a reuşit să organizeze în jurul lui o adevărată comunitate de oameni implicaţi în practica reală a muzicii și datorând Domnului profesor simple și puternice sentimente de respect și recunoștință. O comunitate care a avut un Maestru. Deci, o Şcoală. Şi pentru mine nu este deloc paradoxal că adevărata catedră de muzicologie s-a aflat întotdeauna acolo, pe strada Voltaire, acolo unde a locuit chiar el, fondatorul Societăţii Române Mozart şi primul director al Festivalului Mozart.
Câţi dintre noi au ştiut sau auzit ceva despre personalitatea care a fost Francisc Laszlo? Şi care a trăit aici, printre noi. Câţi dintre noi au auzit sau ştiu ceva despre doamna profesoară Elena Maria Şorban, una dintre ultimile, cred, persoane (din spaţiul cultural transilvănean) practicante ale muzicologiei în sensul ei tare şi pur, neprefăcut şi nealterat, al cuvântului? Deoarece chiar ea este coordonatoarea volumului şi chiar ea a refuzat să-şi pună numele pe copertă, lăsându-i astfel întreg spaţiul de frontispiciu domnului Francisc Laszlo.
Am scris aceste rânduri punând în fiecare cuvânt recunoştinţa vie pe care am avut-o şi o am pentru ambii. Oameni. Profesionişti. Personalităţi. Câţi dintre noi realizează pe lângă câţi alţi oameni valoroşi şi astfel neobişnuiţi trecem în fiecare zi fără a şti, fără a înţelege, fără a observa ?

 

 

P.S. Graţie privilegiului pe care mi l-a acordat doamna profesoară Elena Maria Şorban, coordonatoarea volumului, printre multe alte şi valoroase rememorări au intrat şi amintirile mele despre întâlnirile cu Maestrul. Era să uit chiar de un alt privilegiu, unul acordat chiar de el însuşi, şi anume – scrierea “la patru mâini” a textului unui interviu, iar din răspunsurile Domniei sale învăţ până şi astăzi.

 

 

P.S.2. Iar dacă ar fi să invocăm inexistenta în prezent “Şcoală muzicologică de la Cluj”, eu cred că domnul profesor Francisc Laszlo a întrupat-o cu de la sine putere şi dincolo de orice comentariu polemic. Drept dovadă pentru “Şcoala muzicologică Francisc Laszlo de la Cluj” stă întreaga lui creaţie şi comunitatea de oameni care l-au cunoscut şi au învăţat de Domnia sa. Ideile şi scrierile lui au fost şi rămân un adevărat dar adus comunităţii noastre, dar şi un titlu de nobleţe pe care încă trebuie să demonstrăm că îl merităm.