Ca student la Filologie, cunoşteam foarte bine cărțile lui Paul Cornea, fiindcă acestea intrau în bibliografia noastră obligatorie, iar autorul era „cel mai mare istoric literar român în viațã“, cum scria Mihai Zamfir, puternic legat de spiritualitatea clujeanã şi de cei care o reprezintã.
L-am întâlnit prima oară la Bucureşti, în 1997, când i-am dat un telefon (în numele lui Marian Papahagi), rugându-l să accepte să facă parte din comisia mea de doctorat, dedicată vieții şi activității marelui dascăl al lui Eminescu, de la Cernăuți, Aron Pumnul. Ne-am întâlnit într-o sală a Facultății de Litere din Bucureşti, unde i-am expus planul lucrării mele de doctorat, finalizat în cea mai mare parte. S-a lăsat convins, astfel că, în noiembrie 1997, a făcut parte din comisia mea de doctorat.
Ne-am mai întâlnit şi cu alte prilejuri, domnia sa sprijinindu-mă, cu referatele de rigoare, la promovarea pe postul de conferențiar, apoi de profesor. De fapt, cred că una din trăsăturile fundamentale ale profesorului Paul Cornea a fost generozitatea, încrederea cu care îi sprijinea pe cei tineri, dornici să se afirme în spațiul culturii. Nu-i de mirare că, la fiecare jubileu (iar cel de 90 este cea mai elocventă dovadă), foştii „învățacei” şi-au adus aminte de marele lor îndrumător. Asta în condițiile în care, îmi dau seama adesea, ingratitudinea şi uitarea se insinuează tot mai mult în mentalitatea noastră națională.
În recenta sa carte, Timp retrăit (Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2022), Alex Ştefănescu publică textul De ce mi-a dat Paul Cornea zece la examen, în care arată că, deşi Securitatea făcuse presiuni asupra profesorilor de la Filologie ai lui Alex Ştefănescu, să îi dea acestuia note cât mai mici, profesorul nu s-a lăsat intimidat şi i-a acordat nota maximă, ceea ce dovedeşte curajul şi verticalitatea lui Paul Cornea.

 

1. „Îmi dau seama de entuziasmul, curajul şi îndârjirea de care ai avut nevoie”

 

Bucureşti, 24 mai 1997

Stimate domnule Rad,

Am primit cele două plicuri trimise.
Te felicit pentru jubileul de 5 ani al revistei Excelsior1. Îmi dau seama de entuziasmul, curajul şi îndârjirea de care ai avut nevoie, spre a tipări zece numere în condiții atât de vitrege pentru cultură, când, fără subvenție, nicio publicație nu poate dispune de siguranța zilei de mâine.
Broşura de prezentare a facultății de Ştiințe Politice, Administrație Publică şi Jurnalistică2 vă face cinste. Am s-o arăt colegilor de la Departamentul de Comunicare şi Relații Publice al Facultătii de Litere, spre a încerca să-i emulez. Nu cred să am succes. La noi se trăieşte din renta reputației, iar învestirea personală nu atinge, din păcate, sfera activității obşteşti.
Rândurile d-tale mi-au făcut placere şi mi-au confirmat intuiția de a-ți face credit şi de a accepta să fac parte din juriul d-tale de teză3.
Îți aştept cu interes lucrarea şi mă bucur de dialogul pe care l-am deschis cu d-ta.
Cordial,
Paul Cornea

Note şi comentarii
1. În 1997, am marcat 5 ani de existență a revistei Excelsior, pe care am întemeiat-o, în 1992, în condiții total neprielnice pentru cultură. Revista Vatra din Tg. Mureş, de exemplu, publica, pe prima pagină, în chenar de doliu, cuvintele „Moartea culturii române”.
2. În 1997, am publicat prima broşură a celei de-a 16-a facultăți a Universității „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Ştiințe Politice, Administrație Publică şi Jurnalistică (aceasta era atunci denumirea facultății), cu o copertă făcută de artista Maria Sârbu.
3. În 1997, mi-am susținut teza de doctorat, dedicată vieții şi operei lui Aron Pumnul, din comisie făcând parte: dr. Eugen Beltechi, directorul Institutului de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj-Napoca – preşedinte, prof. univ. dr. Mircea Popa – conducătorul tezei, membri fiind prof. univ. dr. Paul Cornea (Universitatea din Bucureşti), prof. univ. dr. Mihai Iacobescu (Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava) şi prof. univ. dr. V. Fanache (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca).

 

2. „Am rămas cu o foarte bună impresie despre susținerea d-tale”

 

Bucureşti, 11 decembrie 1997

Dragă Domnule Rad,

Scrisoarea d-tale, cu interviul transcris, mi-a ajuns într-un moment neprielnic – trebuia să plec în ziua următoare la Paris, pentru 7 zile, şi eram absorbit de preparative. Am apucat doar s-o rog pe Monica Spiridon să-ți trimită formulare, pentru înscrierea în Asoc. [de Literatură] Comparată1. A făcut-o?
Reîntors aseară din scurta mea călătorie într-un Paris cam zgribulit de frig, cu cerul posomorât, cu străzile deşertate de turişti, dar cu zarva obişnuită a traficului şi a bistrourilor, mă grăbesc să-ți răspund.
În locul d-tale, n-aş publica fragmentul de interviu2. Deşi i-am corijat câteva oralități, cred că nu spune mare lucru şi, în orice caz, nu mă reprezintă. Îți las totuşi dreptul de a decide, din prietenie şi cu încredere: poate că d-ta îi găseşti vreun interes.
CV-ul e sec şi nu accentuează esențialul. Dar nu conține erori. Am îndreptat unele inadvertențe şi am eliminat data naşterii: am cochetăria (inocentă? ridiculă?) de a nu-i pregăti pe oameni să mă judece potrivit stereotipului vârstei, ci de a-i lăsa să-şi facă o părere în funcție de aceea ce prestez efectiv.
În interviul pe care urmează să-l întreprinzi altă dată, aş voi să începem „da capo”, să nu mai încălzim supa, câtă a rămas, care oricum nu înseamnă mare lucru…
Am rămas cu o foarte bună impresie despre susținerea d-tale. Mă tem însă că exagerezi, afirmând că mai ai încă 1-2 ani de lucru la teză. Cred că ar fi profitabil să pui la punct, într-un termen mult mai scurt, materialul existent, să faci eforturi spre a-ți publica lucrarea şi… să te ocupi de altceva3. Poți apuca nenumărate drumuri atrăgătoare, n-are niciun rost să te imobilizezi într-un demers care, d-aci înainte, nu mai are cum fi foarte productiv.
Îți mulțumesc pentru bunele gânduri şi te asigur de întreaga mea simpatie. Sărbători fericite pentru d-ta şi întreaga familie!
Paul Cornea

Note şi comentarii
1. Paul Cornea era atunci preşedintele Asociației de Literatură Comparată din România, al cărei membru eram şi eu atunci.
2. În noiembrie 1997, după susținerea tezei, i-am luat profesoului Paul Cornea un interviu, pe care nu l-am mai publicat, la dorința profesorului.
3. Teza mea de doctorat a apărut în 2002: Ilie Rad, Aron Pumnul (1818-1866). Prefață de V. Fanache, Editura Centrului de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2002.

 

 

3. „Revista e vioaie, programul întocmit de d-ta îmi pare oportun”

 

Bucureşti, 14 mai 1998

Dragă domnule Rad,

Sânt extrem de înghesuit de treburi, pe deasupra mă confrunt şi cu probleme domestice (înrăutățirea dramatică a sănătății mamei). Îți scriu, de aceea, în grabă, sperând că rândurile mele îți vor parveni înainte de reuniunea noastră de la Bucureşti, unde, de altfel, m-aş bucura să te revăd şi să te ascult1.
Vreau să-ți mulțumesc, cu o întârziere de care mă simt jenat, pentru binevoitoarele rânduri pe care le-ai scris în anticiparea aniversării mele din toamnă2. (Întrucât mă priveşte, ți-o spun sincer, aş prefera s-o fac uitată!)
În al doilea rând, pe alt plan, îți mulțumesc pentru trimiterea primului număr al Reporter-ului3 şi țin să te felicit pentru osteneala pe care ți-ai dat-o, încununată, şi de data aceasta, de succes. Revista e vioaie, programul întocmit de d-ta îmi pare oportun, participarea studenților e promițătoare şi se situează, în general, la un bun nivel, interviul d-tale cu Balotă e interesant, scrisorile lui Bogza (atât de uitat azi!) constituie o mică revelație, în scurt, publicația căreia i-ai dat viață e o plăcută surpriză.
Îți doresc perseverență şi şanse de a o duce mai departe4.
Cu prietenie,
Paul Cornea

Note şi comentarii
1. E vorba de Colocviul „Literatura comparată la sfîrşit de mileniu”, organizat de Asociația de Literatură Comparată din România şi Colegiul Noua Europă, Bucureşti, 21-22 mai 1999, la care eu nu am participat.
2. La 3 nov. 1998, profesorul Paul Cornea împlinea 75 de ani.
3. Reporter. Revistă editată de Secția de Jurnalistică a Facultății de Ştiințe Politice şi Administrative din Cluj-Napoca, anul 1, nr. 1, 1999.
4. Dion păcate, revista Reporter s-a oprit la nr. 2, 2000.

 

 

4. „Ai astăzi în spatele d-tale o operă și numeroase realizări eminente”

 

 

[Bucureşti], 31 ianuarie 2017

Dragă domnule Rad,

Țin să-ți mulțumesc pentru trimiterea ultimului număr al Revistei române de istorie a presei1. Ca și cele pe care le-am văzut anul trecut, și numărul acesta se prezintă într-o ținută grafică impecabilă și are un sumar variat, interesându-i nu doar pe specialiști, ci și pe oamenii de cultură în genere. Eu, cel puțin, m-am bucurat îndeosebi de conferința lui Octavian Paler, inclusiv de extrem de interesantele lui răspunsuri la întrebări, pe care ai avut excelenta idee de a le oferi in extenso. Am citit cu mare plăcere și recenzia2 lui Adrian Papahagi la cartea lui Baconschi despre Facebook3. M-am oprit în popasuri rapide, pe ici, pe colo, în diverse alte locuri, găsind multe informații prețioase și teme de reflecție.
À propos de impresia ,,lucrului bine făcut”, pe care mi-a lăsat-o numărul recent al revistei pe care ai inițiat-o și o conduci, îmi aduc aminte de momentul în care, îndărăt cu ani, mi-ai solicitat o recomandare pentru concursul de profesor4. Deși te apreciam sincer, nu se poate să nu fi remarcat atunci la mine o mică ezitare. Erai încă foarte tânăr, cu doctoratul de-abia trecut și cu o bibliografie proprie destul de precară, iar eu nu obișnuiam să fac concesii în materie de promovări. Dar în aceeași fracțiune de secundă mi-au venit în minte calitățile d-tale: hărnicia, integritatea morală, dragostea de cultură, responsabilitatea față de serviciul public și mi-am dat seama că, de vreme ce s-a ivit o oportunitate, era bine să profiți de ea. Ți-am acordat recomandarea cerută, cu deplina încredere că o vei face curând hiper-plauzibilă. Ceea ce s-a și întâmplat, cu vârf și îndesat. Ai astăzi în spatele d-tale o operă și numeroase realizări eminente. Te situezi, mă bucur să ți-o spun, în buna tradiție a vredniciei transilvane, ilustrată, de la Școala Ardeleană până în zilele noastre, de o pleiadă de cărturari de seamă.
O caldă strângere de mână și cele mai bune urări,
Paul Cornea

 

 

Note şi comentarii
1. I-am trimis profesorului Paul Cornea nr. 1 din 2013 al Revistei române de istorie a presei, pe care o editam atunci.
2. Îl rugasem pe Adrian Papahagi, care prezentase cartea lui Teodor Baconschi la Departamnetul de Jurnalism al Facultății de Ştiințe Politice, Administrative şi ale Comunicării, să publice textul în revista ARIP.
3. Teordor Baconschi, Facebook. Fabrica de narcisism, Humanitas, Bucureşti, 2015.
4. Profesorul Paul Cornea mi-a făcut o recomandare atât pentru conscursul de conferențiar, cât şi pentru cel de profesor.

Episodul următor: Scrisori de la prof. univ. dr. Paul Schveiger (Israel)