La începutul lunii aprilie 2018, a fost deschisă la Galeria Pygmalion din Timișoara expoziția lui Sandro Bracchitta, artist italian cu o activitate remarcabilă în domeniul gravurii și, totodată, profesor la Academia de Arte Frumoase din Palermo. Cariera sa este marcată de numeroase participări la bienale și trienale de desen și gravură din întreaga lume. Printre realizările sale importante se numără câștigarea Marelui Premiu al Bienalei Internaționale de Mini Print organizată de Muzeul de Artă din Lahti (Finlanda) în 1998, a Marelui Premiu la Trienala Ural din Rusia în 2007, a Marelui Premiu la Trienala de Desen si Gravură din Thailanda în 2009, participarea la cea de-a 54-a ediție a Bienalei de Artă Contemporană de la Veneția sau includerea, în 2017, în colecția permanentă a Cabinetului de Desene și Stampe de la Muzeul Uffizi din Florența.
În ceea ce privește colaborările lui Sandro Bracchitta cu mediul artistic românesc, lucrările sale au mai fost prezentate în expoziția Tribuna Graphic de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (2013), în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului Diplomatic Art de la Timișoara (2015) și în foarte recenta expoziție Alter Ego, deschisă în perioada 7-28 aprilie la Biblioteca Statale Stelio Crise din Trieste, iar în perioada 27 iunie-15 iulie și la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
Intitulată Casa e trasloco (Casă și strămutare), expoziția personală a lui Sandro Bracchitta de la Galeria Pygmalion din Timișoara a făcut parte din cea de-a treia ediție a proiectului Diplomatic Art. Acest proiect, inițiat în 2014 de graficianul Ciprian Chirileanu, și-a propus prezentarea publicului din România a unor importanți artiști internaționali, prin colaborarea cu consulatele străine de la Timișoara. Amploarea acestui eveniment este evidentă având în vedere că primele două ediții au reunit, în 13 evenimente expoziționale, un număr de 86 de artiști din 24 de țări.
În ceea ce privește ediția prezentă, aceasta a venit cu o abordare nouă, orientată înspre interdisciplinaritate și a avut doar doi invitați, antropologul Francesco Marano și artistul Sandro Bracchitta. În luna iulie 2017, cei doi au realizat o călătorie de cercetarea în Banat, parcurgând o parte a traseului descris de Francesco Griselini în cartea sa Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei, descoperind astfel urmele coloniștilor italieni din secolul al XVIII-lea. Cele două rezidențe oferite de Consulatul Onorific al Italiei la Timișoara, la propunerea Asociației Diplomatic Art, au fost prilejuite de aniversarea a 300 de ani de la nașterea lui Francesco Griselini, primul cartograf al Banatului. Conceptul curatorial general a fost elaborat astfel încât să-i provoace pe cei doi invitați la o meditație asupra noțiunilor de casă și acasă în raport cu cele de mișcare și translocare.
Lucrările expuse de Sandro Bracchitta la Timișoara au avut ca numitor comun sugestii vizuale care pun în relație ideea de acasă cu cea de viață. Pentru Sandro Bracchitta laitmotivul casei este unul central, fiind folosit în mod recurent, atât în lucrări parietale, cât și sub formă de obiect sau instalație. Fără deschideri spre exterior, casa este etalată de artist ca structură ermetică, a cărei funcționalitate clasică este anulată de încărcătura sa simbolică. Spații destinate refugiului și protecției, martore tacite ale experiențelor de viață banale sau ale emoțiilor intime, casele lui Bracchitta apar ca repere stabile pe fundalurile amorfe ale gravurilor sale. Puse în relație cu alte elemente simbolice – cupa, ramura, frunza, apa – acestea își relevă semnificația profundă legată de esența vieții, de aspectele fundamentale cu care omul își nutrește existența spirituală. Astfel că, dincolo de a fi ancorat în lumea materială, conceptul de acasă transcede reperele tangibilului, pentru a se defini ca stare de spirit, ca viețuire a omului în perfectă concordanță cu tot ceea ce îl înconjoară.
Prin urmare, arta lui Sandro Bracchitta este profund simbolică, într-atât încât inclusiv tehnicile și materialele pe care le utilizează sunt subordonate mesajelor complexe pe care încearcă să le transmită. Astfel, nu este întâmplător faptul că folosește ca material pentru plăcile sale de gravură carborundum, un mineral care în stare naturală se găsește doar în meteoriți. Un alt material învestit cu semnificații puternice este foița de aur. Pentru artist, cel mai direct mod de a transmite ideea de prețiozitate și măreție a vieții este prin folosirea aurului.
Dincolo de simbolistica sa, principala caracteristică a gravurii lui Sandro Bracchitta este culoarea. Format ca pictor la începutul anilor ’90, la Academia de Arte Frumoase din Florența, Bracchitta și-a păstrat de-a lungul carierei de gravor interesul pentru cromatică. Lucrările sale, realizate în tehnica puntasecca, adesea de dimensiuni mari, au un aspect pictural, cu fundaluri vibrante pe care se detașează obiecte redate în tonuri puternice și contrastante.
Selecția de lucrări, datorată temei generale a celei de-a treia ediții a proiectului Diplomatic Art, a avut în vedere reflectarea unor aspecte particulare ale relației dintre casă, ca entitate materială, și acasă ca stare mentală, metafizică. Când ajunge un loc total străin să capete semnificația de acasă? Ce cumul de experiențe și trăiri transformă un spațiu neutru într-unul purtător de semnificații și memorie? Cum se întâmplă aceste lucruri în contemporaneitate și cum sunt ele reflectate de trecutul istoric?
Răspunsul lui Bracchitta la această provocare este foarte bine sintetizat de instalația pe care a realizat-o special pentru expoziția de la Pygmalion. Este vorba despre o intervenție artistică de tip site-specific, un șir de căsuțe îmbrăcate în foiță de aur, dispuse pe zidul galeriei pentru a sugera un exod, o mișcare de populații care începe jos, se înalță și ajunge tot jos. Semnificația acestui angrenaj de obiecte este aceea a călătoriei pentru aflarea mai binelui și face trimitere la istoria omenirii ca istorie a migrațiilor, dar și la recentele situații ale migrației dinspre Orientul Apropiat spre Europa. Așa cum ne-o prezintă artistul, călătoria spre o nouă casă se poate sfârși, însă, cu dezamăgire, la fel cum se poate sfârși cu împlinire. Asta pentru că acasă nu reprezintă un loc exterior, ci ține mai degrabă de interioritatea fiecăruia, de filtrul personal prin care sunt trecute experiențele viețuirii și conviețuirii. Alături de acest arc simbolic al caselor aurite, artistul a dispus o ladă de lemn, care la rândul ei conține o căsuță tapetată cu foiță de aur. Această carcasa solidă este chiar cea care a servit transportului unei părți din expoziție de la Ragusa la Timișoara. Artistul i-a montat roți, transformând-o într-un obiect mobil care să poată fi plimbat prin spațiul galeriei, pentru a conserva în mod simbolic ideea de transfer și de mișcare. Cutia reprezintă exteriorul, ceea ce ne este străin, în timp ce casa din interiorul ei reprezintă esența spiritului uman. Obiectul funcțional își depășește, astfel, menirea inițială și se transformă în obiect conceptual.