În bogata și luxurianta lume a artiștilor plastici contemporani, numele lui Ștefan Pelmuș se evidențiază distinct, grație originalității universului său pictural, a unui limbaj plastic propriu găsit timpuriu (o șansă extraordinară de care puțini colegi de breaslă s-au putut bucura), păstrat cu succes până astăzi.
Absolvent al Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (secția pictură, promoția 1972), Ștefan Pelmuș este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România încă din anul 1980. De-a lungul timpului a fost prezent în numeroase expoziții personale sau de grup, atât în România cât și în străinătate, în țări precum: Ungaria, Austria, Germania, Franța, Belgia, Anglia, Italia, Turcia, Canada, etc. A fost distins cu premii prestigioase, printre care Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Pictură, București, 1995; Premiul Bienalei de Artă Fundația „Soleil de L’Est”, Tours, Franța, 2002 sau Premiul Muzeului de Arta Chișinău, „Saloanele Moldovei”, 2003. Lucrările sale se află în colecții particulare din Romania, Franța, Germania, Elveția, Israel, S.U.A., Canada, Austria, Chile, Brazilia, Regatul Unit, Belgia, etc.
Ajuns în fața unui tablou semnat de Ștefan Pelmuș, privitorul este fascinat, în primul rând, de o cromatică luminoasă, vie, care transmite o stare de bucurie exuberantă (după cum s-au exprimat și alți comentatori ai operei artistului). Suprafețele plane, de fond, ale lucrărilor, în forme pătrate, dreptunghiulare, sau chiar triunghiulare, sunt colorate în nuanțe de roșu, galben, albastru, verde, chiar alb (foarte rar negru, sau culori întunecate), peste care pictorul așază un univers miniatural, compus din numeroase forme care creează o puzderie de scene, legate însă într-un discurs plastic ce are nevoie de toată atenția și comprehensiunea spectatorului. Fascinația constă așadar și în dezlegarea misterelor care învăluie fiecare lucrare în parte. Iar această înțelegere este facilitată de „dialogul” simbolurilor în care abundă pictura lui Ștefan Pelmuș. Pocalul, crucea, piroanele, peștele sunt indicii incontestabile pentru interpretarea lucrărilor în cheie spirituală, creștină. La care se adaugă titlurile alese de pictor: „Înălțare”; „Iconostas”; „Prapor”; „Heruvim”; „Pomul vieții”; „Grădina Raiului”; etc.
Chiar dacă doar una dintre lucrările care ilustrează acest număr al Tribunei poartă numele de „Iconostas”, toate tablourile fac trimitere la ideea de catapeteasmă. Este evident că artistul nu practică o pictură figurativă, însă nu trebuie uitat faptul că o icoană nu este legată de arta portretului, fiind, înainte de toate, o reprezentare a realității transcendente și suport al meditației, aflată la limita dintre lumea senzorială și cea spirituală.
Unul dintre simbolurile repetitive în lucrările lui Ștefan Pelmuș este pocalul, cupa mai mult de jumătate plină. În contextul mesajului promovat de artist, este cât se poate de clară referirea la cupa euharistică (a împărtășaniei), care conține „Trupul și Sângele lui Hristos” („Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică…”, Ioan, 6.54). Sau la „paharul” ca destin al omului hărăzit de Dumnezeu („Părintele Meu, de este cu putință, treacă pe-alături de Mine paharul acesta!”, Matei, 26.39).
Imaginea crucii este de asemenea frecventă. Artistul, în spiritul tradiției creștine, condensează în acest simbol patimile Mântuitorului și speranța omului religios la mântuire. Acolo unde este crucea este și Cel Răstignit, acolo unde tronează imaginea suferinței există și speranța.
Câteva lucrări poartă numele „Totem”, iar altele sunt intitulate „Heruvim”. Interpretarea poate fi aceeași, pentru ambele serii. Heruvimii, în ierarhia cerească, sunt așezați în imediata apropiere a lui Dumnezeu, ceea ce sugerează posibilitatea de a-L „cunoaște” pe Dumnezeu; iar una dintre semnificațiile cuvântului totem este aceea de înger păzitor sau de putere tutelară. În strânsă consonanță cu aceste lucrări vine un alt tablou, denumit „Bolta”. Realizat pe o bază pătrată, peste care, tăind colțurile pătratului inițial se suprapune altă formă pătrată, apoi o alta, în mijloc conținând o succesiune de cercuri, ca un drum labirintic, duce cu gândul la cupolele marilor catedrale, sugerând, prin cromatică, linii și simboluri, legătura cerului cu pământul.
„Omul din timpul Renașterii căuta în pictură valoarea ei figurativă, omul zilelor noastre cere picturii expresivități morale” – spunea în epocă, într-unul dintre eseurile sale, cunoscutul colecționar și critic de artă K. H. Zambaccian. Cu siguranță însă, în oricare dintre perioadele istoriei sale, arta plastică, în speță pictura, s-a adresat direct, vizual consumatorului său, care s-a oprit și i-a apreciat pe acei creatori în opera cărora s-a regăsit cu propriul său mod de raportare la lume. În arta lui Ștefan Pelmuș se poate regăsi atât spectatorul care caută un univers pictural debordant de simboluri provocatoare pentru ochi și minte, generator de ambiguități neașteptate care promit descoperirea unor semnificații ascunse; cât și acela care, pentru a se bucura de senzații și emoții vizuale în fața unui tablou, are nevoie de o cromatică spectaculoasă. Pentru că pictorul este, în acest caz, un maestru al subtilităților inefabile care provoacă prin „manuscrisul” plastic original (lucrările chiar pot fi citite ca un pergament vechi cu simboluri) un fluid spiritual și o stare de beatitudine în lăuntrul privitorului. O calitate rară care ar trebui să ne amintească faptul că, cel mai adesea, nu-i judecăm pe artiștii contemporani la justa lor valoare.