Cu un bogat palmares artistic realizat în decenii: numeroase expoziții în țară și străinătate, premii și distincții obținute, participări la saloane și tabere de creație, călătorii pentru studii, lucrări aflate în colecții publice și private, atât în România cât și în afara ei; la care se adaugă activitatea de muzeograf și tezaurizator al artei populare din zona Galați (a se vedea albumul realizat împreună cu soțul său, regretatul Eugen Holban, „Arta populară din județul Galați”, 1974), Angela Tomaselli este un nume arhicunoscut în mediile artistice de la noi și nu numai. Chiar prezența în Tribuna este o revenire, acum în preajma aniversării unei vârste încununate de minunate realizări dar și de o vitalitate creativă cu adevărat de admirat. „Nu mă încearcă niciun fel de spaimă că timpul trece” – spunea domnia sa într-un interviu acordat în urmă cu patru ani (Formula AS, nr. 1385/2019), iar această privire optimistă asupra vieții se reflectă cu prisosință în lucrările sale, în solaritatea cromaticii dar, lucru tare plăcut de observat, și pe chipul pictoriței.
Lucrările selectate spre a ilustra numărul de față al Tribunei au meritul, înainte de toate, de a alcătui un colaj al celor mai reprezentative cicluri în care și-a coagulat artista creațiile: „Fabule”, „Amintiri suprapuse”, „Arhitecturi suprapuse”, „Muzicieni”, sau cele inspirate de „Muntele magic”, cum îi spune pictorița Vârfului Țurțudanu din Brezoi. Un fel de „Sfinx” al zonei, cum îl mai numește aceasta, care a stimulat fantezia copilei de altădată și care susține acum, precum un imens ecran, proiecțiile imaginației artistei, fiind vizibil, după cum de asemenea mărturisește, de la toate ferestrele casei sale din acest oraș. Reîntoarsă pe plaiurile copilăriei (autoritățile locale, în semn de apreciere, i-au conferit cu această ocazie titlul de Cetățean de onoare al urbei), Angela Tomaselli se folosește de prezența muntelui pentru a-și construi propriile „Mitologii subiective” (titlul unui alt ciclu de lucrări) sau pur și simplu pentru a-și imagina un personaj misterios, protector și stabil în viața de fiecare zi. „Iubesc așa mult Țurțudanul acesta al meu – declara artista în interviul mai sus amintit -, încât în fiecare dimineață, de cum mă trezesc, încep să-l caut cu privirea. De parcă aștept mereu să-mi spună ceva stânca aia ascuțită și înaltă, să-mi dea vreun sfat ori vreun îndemn”.
În pictura Angelei Tomaselli dualismul desen-culoare funcționează cum nu se poate mai bine pentru a ilustra discursul plastic, cu un caracter atât de epic încât privitorul are senzația că se află chemat să decripteze un jurnal din imagini și simboluri. Pânzele artistei sunt pline din abundență, fără spații goale, ceea ce obligă la o concentrare a privirii, stimulând spiritul de observație în descoperirea tuturor detaliilor care oferă, în final, cheia interpretării întregului. Desenul, care dă impresia de simplitate și nu tinde la finețe și suplețe, dar tocmai de aceea frapant prin claritate și precizie a mesajului (am în vedere îndeosebi ciclul „Fabule”), așezat peste masa de culoare, adică invers decât procedura obișnuită, accentuează caracterul narativ al lucrării. Compoziția cu figuri reclamă o structură formală clădită peste spații deschise cromatic, o soliditate a formelor pe care artista nu o sacrifică predilecțiilor și intensităților de colorit, dar nici nu le afectează importanța acestora în economia tabloului. Și pentru că tocmai am amintit despre „Fabule”, trebuie spus că lucrările din acest ciclu sunt provocatoare, inspirate din evenimente și întâmplări cotidiene, „relatate” cu mult umor și „aciditate”, uneori, ceea ce le conferă și un caracter moralizator. „Politi-chiens”, prima lucrare intitulată astfel din această serie, a fost distinsă cu un premiu în 2001, la Salonul Internațional de Artă Quissac (Franța).
În „Arhitecturi suprapuse”, una dintre seriile mult îndrăgite de public (dacă ar fi să mă gândesc fie și doar la expozițiile cu acest titlu din 2018, în care artista a apărut însoțită de doamne și domnișoare purtând creații vestimentare cu imprimeuri inspirate din lucrările sale), sau în „Amintiri suprapuse”, impresia de conglomerat, de construcții supraetajate, domină spațiul lucrărilor. Compoziția astfel segmentată este îmbogățită cu detalii, formele și arhitecturile fiind scoase în evidență de contraste și raporturi tonale. Pentru fiecare tablou, procesul de elaborare se trădează a fi meticulos, deoarece artista nu se mulțumește să surprindă un aspect fugar al realității. Este evidentă intenția sa de a pătrunde cât mai adânc o stare, o semnificație, o idee cu o forță de generalizare cât mai mare, lucrările Angelei Tomaselli fiind, îndeosebi, meditații asupra vieții și a contextului socio-cultural în care se manifestă creația. Realismul artei sale, situat în permanență între liric și fantastic, reprezintă un mod de a simți, de a privi și de a gândi lumea, semnificând însă nu o manieră ci un limbaj propriu. Folosindu-se ingenios de cele două facultăți, cerebrală pentru desen și văz, fenomen de retină, pentru culoare, artista își găsește propriul drum în pictură, conturându-și de-a lungul timpului un stil inconfundabil, stadiu greu de atins de către un artist. Un stil care amintește, într-o oarecare măsură, de iconografia bizantină.
Am făcut mereu trimitere în acest text la cromatica luminoasă pe care Angela Tomaselli o folosește cu predilecție în lucrările sale. Aceasta concurează, cu siguranță, la recognoscibilitatea semnăturii artistei, care ocolește motivele sumbre, fiind mereu atrasă de culori înviorătoare, solare. Într-o intervenție filmată, pictorița mărturisea că în pandemie, în starea de izolare, și-a împodobit pereții locuinței cu desene reprezentând copaci, realizându-și astfel propria pădure în casă, dar și că atunci a început un nou ciclu de lucrări, ilustrând locuințe suprapuse cu locatarii lor obligați să rămână în ele, ciclu pe care însă nu l-a mai finalizat, considerându-l prea întunecat, prea trist, atitudine care confirmă încă o dată preferința artistei pentru subiectele optimiste, pentru viață până la urmă. O alegere influențată, cu certitudine, și de credința în Dumnezeu, despre care frumos mărturisește artista în același interviu la care am mai făcut anterior referire. Întrebată (de realizatorul Valentin Iacob) cum reușește să-și obțină „largul de care are nevoie un artist” în provincie fiind, Angela Tomaselli răspunde cu franchețe: „Largul meu este credința în Dumnezeu. Dumnezeu și credința m-au ajutat să depășesc mereu strâmtorile vieții. […] Ce contează dacă trăiești la București sau Brezoi? Largul lumii e în sufletul tău”.
La fel cum în sufletul celor care iubesc originalitatea în artă rămân lucrările Angelei Tomaselli, a căror contemplare provoacă mereu curiozitate și o plăcere vizuală aparte.