Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Teatrul moare, dar nu se predă!

Cât de promiţător începea stagiunea trecută, anormal încheiată, a Teatrului Național „Aureliu Manea” din Turda! Premiere interesante, perspective minunate, proiecte curajoase, poftă de joc la temperaturi înalte a tinerilor actori şi, la orizont, spre vară, un festival internaţional aflat la a IV-a ediţie. Aşa începea toamna teatrală 2019 la Turda. Dar a dat buzna peste proiecte, ambiţii şi speranţe monstrul invizibil numit COVID-19 şi totul a luat o altă turnură. Virusul hidos şi perfid a îmbrăcat teatrul în doliu şi nimic nu a mai fost aşa cum fusese programat şi structurat. Spectacole suspendate, activitate artistică îngheţată, atinsă de colaps, sala constant goală, actori trişti, dezamăgiţi că nu-şi pot exercita profesia.
Şi totuşi, după câteva luni, în plin proces de dezmeticire, managerul instituţiei, actorul Cătălin Grigoraş, sprijinit de primarul Cristian Matei, a reuşit să păcălească virusul insidios, dovedindu-se mai viclean ca el. Respectând cu stricteţe restricţiile impuse de lege, el a demarat festivalul, ca Tudor Giurgiu TIFF-ul clujean, şi spectacolele au avut loc în aer liber, sub cerul binevoitor al unui iunie senin şi mângâios, consolator pentru actori şi spectatori deopotrivă. Stagiunea pulverizată astfel a fost reconstituită din fărâme în iulie şi august, atât cât s-a putut în condiţiile date şi cât cerul senin a ţinut cu artiştii. Dar după caniculă s-au instalat ploile. Vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat după ce apa din nori s-a revărsat peste oraş? Ei bine, spectacolele au continuat şi în aceste condiţii, cu acest risc meteorologic adică, semn că nimic nu poate pune frâu poftei de joc a actorilor şi plăcerii spectatorilor de a se împărtăşi, ritualic aproape, din arta sustrasă de un virus meschin, suspect, care a inflamat exagerat spiritele şi guvernul ipocrit.
Am asistat la un spectacol pe ploaie în aceste zile, susţinut chiar în curtea îngustă a teatrului turdean în timp ce sala era goală. Un spectacol pluvial aş zice, ornat cu umbrele deschise, printre care se derulau scene din Gelozie, mon amour, comedia lui Tudor Popescu după care Radu Botar a construit un întreg eşafodaj de situaţii amuzante. Un produs teatral generator de bună dispoziţie, atât de necesar în aceste timpuri sumbre. Atât de bine realizat încât nimeni nu s-a ridicat de pe scaun nemaisuportând ploaia. E şi ăsta un test al calităţii neîndoielnice pentru acest gen de comedie bufă, comercială, care satirizează defecte şi cutume omeneşti. Din păcate, scenografia lui Dan Felecan n-a putut fi pusă în adevărata ei valoare din cauza condiţiilor neprielnice. În schimb actorii, cu umbrele sau fără, s-au străduit din răsputeri să depăşească inconvenientele de moment, făcând aluzii hazlii, directe la neîndurătoarea ploaie căzută din cer. Învârtit ca un titirez cu evidente disponibilităţi comice, Ioan Alexandru Savu e motorul care activează sfera nostimadelor hazlii ale unui spărgător naiv şi gelos nevoie mare, fără scrupule, pe nume Veve. El leagă firele acţiunii cu mult farmec spontan, firesc, derutant. Mai recent introdusă în distribuţie este apetisanta apariţie Anca Markos în rolul Didinei, partenera de viaţă a mereu ponegritului Veve, o ambiţioasă veroasă şi senzuală. Ea face o bună impresie printr-un joc alert, adaptat ritmului acţiunii care nu lasă loc de respiro până la final. La susţinerea acestui ritm participă, cu diferite nuanţări de limbaj şi intonaţie Raluca Eremei-Bîrză în rivala Didinei, Dora, Cornel Miron în Maestrul spărgătorilor profesionişti şi Ginuc Crişan în Pelin, bărbatul găsit întâmplător în apartament de spărgătorul Veve. Departe de a fi amar, Pelin al lui Ginuc Crişan e esenţialmente ilar, marcând un punct forte al desfăşurării comediei intens îndesată cu apă pluvială stilistică şi reală. Şi cât de frumoşi sunt actorii, aceşti copii adulţi ce încearcă să învingă vitregia timpului şi a timpurilor pe care le trăim!
Nu credeam că aşa ceva e posibil! Nu credeam că arta poate fi umilită în acest fel, că actorii pot juca în asemenea condiţii, că spectatorii pot sta nedezlipiţi de scaune cu umbrele în mână pe toată durata reprezentaţiei. Guvernul actual ne-a arătat că şi aşa ceva e posibil: să te îndobitoceşti la păcănele, căci sălile de jocuri electronice aduc bani proprietarilor şi să scoţi din sală pe iubitorii de teatru (chiar dacă distanţarea fizică între persoane ar fi fost respectată cum se cuvine). Teatrul absurd este aici, a penetrat în realitatea zilelor noastre sub formă de pandemie endemică. Luând măsuri de protejare a cetăţenilor, politicienii au pus cătuşe florilor… dar nu le-a reuşit. Umilit şi marginalizat, teatrul nu se predă, aşa cum nu poţi renunţa la frumuseţea florilor. Trebuie să fii politician român ca să gândeşti şi să acţionezi aşa, atunci când în lume restricţionările impuse de COVID n-au ajuns să fie atât de severe!

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg