Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Teatrul versagil

Nu, nu este o greșeală în titlul de mai sus. Dinamice, versatile, agile (“versagile”, deci), proaspete, provocatoare au fost producțiile jucate în ministagiunea organizată de Teatrul Național “Radu Stanca” în parteneriat cu BRD și Scena 9 la începutul primăverii. Este și motivul pentru care le comentez, cu toată întârzierea datorată unui sezon teatral aglomerat și solicitant.
Am avut șansa de a vedea la Sibiu două premiere – bine plasate de gazde în programul ministagiunii – ca și spectacole studențești preluate de TNRS, unul din ele o mică bombă de energie.
Văzusem Familii, cel mai nou spectacol al lui Eugen Jebeleanu, într-o versiune filmată, pentru a-l selecta pentru Festivalul de Teatru Nou de la Arad. Reprezentația sibiană n-a făcut decât să confirme atuurile unui scenariu bine articulat, care bruschează comodități și inerții de gândire, fără tezisme, și unei montări ingenioase prin austeritatea care accentuează inflexiunile intrigii.
Familii este un spectacol “telescopic”, care sondează tensiunile, fracturile, blocajele, prejudecățile noastre în relațiile cotidiene cu frați, surori, soți, soții, părinți. Jebeleanu aduce în prim-plan situații de criză, s-ar putea spune – divorțul, alcoolismul, abuzul psihic sau fizic, alcoolismul –, elemente care, orice ați crede, nu sunt desprinse dintr-un orizont liminar a vieții sociale, ci sunt frecvente, deși ocultate. Regizorul dozează excelent jocul de tensiuni al textului, fără să cadă nici în pedagogie, nici în tabloidism.
O scenografie atentă a Velicăi Panduru ajută discret fragmentarismul scenariului, permițând o trecere fluidă între secvențe, iar fundalul video al lui Andrei Cozlac aduce un plus de dinamică scenică. Marian Bureață, Ioana Cosma, Oana Marin, Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu și Claudiu Urse – cu o mențiune pentru ultimii trei, cei mai firești în interpretare – sunt actorii care au susținut onest acest spectacol acut și convingător.
Într-un registru mai amuzant – deși nu mai puțin problematic în subtext – a evoluat prima premieră a ministagiunii: Sărbători fericite după Neil LaBute, în regia lui Cristian Juncu. Ați simțit, sper, ușorul sarcasm al titlului; evident, cu finețea lecturii pe care i-o știm, Juncu a exploatat la maximum – și cu concursul unor actori de top – fiecare firicel de ironie și înțelepciune a lui LaBute, într-o montare cu trei secvențe ce merg dinspre rizibil spre dramatic, cu un crescendo fin și surprinzător în final.
Crăciunul e sărbătoarea-pretext a celor trei povești “de viață”. O criză într-un cuplu gay devine un gag savuros prin tipologia personajelor, de la snobismul sofisticat al unuia din parteneri la indecizia plângăreață a altuia și aerul goth-spookie al surorii acestuia; un perfid ritual de seducție, cu retractilități și capcane rafinate, un pic mizandric, în cheie mai marcat tensională e subiectul momentului median; în fine, o ceartă de cuplu conjugal, de fapt climaxul unei acumulări de înstrăinări, duce la frisonantul declic de final al ultimei secvențe, rotunjind semantic un discurs auctorial, regizoral și actoricesc remarcabil. Excelentă, colorată, personalizată punctual deși unitară scenografia lui Mihai Păcurar, cumva în răspăr prin voioșia sa consumeristă cu întâmplările scenice.
Las la o parte harul scriitoricesc al lui Neil LaBute ca să punctez încă o dată harul de cititor și decriptor de semnificații al lui Cristi Juncu, un regizor care, sub aparență imperturbabilă, știe să-și încarce spectacolele cu un iureș de înțelesuri. Și un sincer chapeau! pentru interpretarea lor de zile mari, cu treceri de cuceritoare naturalețe de la comic la introversie și dramă lui Adrian Matioc, Ofelia Popii (cu un rol de final de o uimitoare precizie și tulburătoare sugestie), Cendana Trifan și Marius Turdeanu.
Sărbători fericite e un spectacol care va face carieră, sunt convins, pe scena sibiană, pentru că are prospețimea vioaie a unei comedii, ca și emoția grea a unei confesiuni.
A doua premieră din ministagiunea TNRS este o coproducție a secțiilor română și germană ale teatrului sibian: Vorbiți tăcere?, un spectacol de Gianina Cărbunariu. O producție multilingvă, care abordează – precum alte montări ale regizoarei – o temă de interes social (de această dată european): exploatarea forței de muncă, în special a imigranților. Spectacolul se bazează pe o documentare în teren și pleacă de la un caz mediatizat, al protestului unor muncitori din Germania. Programul de lucru excesiv, care duce la epuizarea lucrătorilor și accidente de muncă, salarizarea deficitară și amânarea plăților, traiul în condiții mizere și improvizate, de pe o zi pe alta sunt câteva din temele atinse în spectacol – teme de altfel familiare publicului autohton, întrucât extrem de frecvente în biografia familiilor din România.
Spectacolul este edificat cu o intenționată austeritate scenografică (Mihai Păcurar) și de joc, tocmai pentru a accentua miza scenariului. Actorii (Emoke Boldizsar, Daniel Bucher, Ofelia Popii, Valentin Spath, Marius Turdeanu) interpretează roluri multiple, schimbându-și ipostaza scenică prin punerea sau darea jos a unei căști de protecție ori unei haine de lucru, la vedere; nu lipsesc momentele de extratext, de “ieșire” din povestea originală pentru testimoniale sau tachinerii legate de compunerea spectacolului. O manieră care scoate spectatorul din tensiunea intrigii pentru a-l arunca apoi, cu și mai multă forță, în ea. Joc impecabil al echipei artistice, cu tot cu delay-ul indus de comunicarea în trei limbi și provocările improvizatorice.
Vorbiți tăcere? este o producție-brand a Gianinei Cărbunariu, exemplară pentru doctrina estetică și regizorală a acesteia. Un spectacol bine articulat, dincolo de răceala an-empatică, generică, impersonală (pe care am remarcat-o și în alte montări ale ei) cu care, personal (strict intim, adică, nu și profesional) nu rezonez deloc.
Mai punctez din ministagiunea sibiană o premieră studențească: Rocky Horror Show de Richard O’Brien, în regia lui Cosmin Chivu, o savuroasă comedie neagră, muzicală, cu un cuplu de tineri proaspăt căsătoriți rătăciți într-un castel al ororilor. Excelent a construit regizoral Chivu acest spectacol cu ritm drăcesc, cu o uimitoare energie vocală și fizică a tinerilor protagoniști, cu o îmbinare notabilă a părții muzicale cu cea actoricească, o scenografie mobilă și plastică (Alin Gavrilă) și o coregrafie gimnastică (Adriana Bârză). Un spectacol cu bună temperatură artistică, în care s-au jucat cu poftă și prospețime Ali Deac, Denisa Lupu, Iustinian Turcu, Oana Marin, Marian Bureață, Denisa Pintiuță, Vlad Jinga, Gabriela Pîrlițeanu, Raj-Alexandru Udrea, Ștefan Tunsoiu, Alin Turcu, Mihai Rădulea, Vladimir Petre.
Rocky Horror Show e un spectacol care marchează un pas important înainte al școlii teatrale sibiene. Succes!
Cât despre ministagiunea TNRS, nu pot decât să sper că astfel de evenimente vor fi din nou prilejuri de văzut spectacole de top, așa cum s-a întâmplat la început de primăvară…

 

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg