Gravura reprezintă pentru Răzvan- Constantin Caratănase o artă majoră, respectiv mult mai mult decât unul dintre genurile graficii. Este vorba despre o licență asumată care, în altă ordine de idei, face obiectul unei cărți de specialitate publicate de acesta în 2015.
Deşi stăpâneşte toate tehnicile clasice ale gravurii, de la acvaforte, acvatinto, mezzotinto, linogravură, şi până la stampă, Caratănase, în momentul scrierii acestor rânduri, profesor la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța şi vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, se exprimă plenar în xilogravură, unde marşează atât pe gravura de adâncime, cât şi pe cea în relief.
Desenul său precis şi întru totul controlat dobândeşte noi valențe în relație cu lemnul pe care este realizat. Gândite pentru acest material, liniile şi punctele însumează o expresivitate aparte prin însăşi operațiunea de săpare a lor. Energia astfel acumulată, desigur, la modul metaforic, transpare în compozițiile artistului. Raporturile dintre plin şi gol cunosc răsturnări succesive, fapt ce induce privitorului o stare de vibrație, de magnetism. Tehnica este un factor de prim rang, dar aceasta rămâne totuşi mijloc, cel mult marcă stilistică, dar nu scop în sine. Altfel spus, forța lucrărilor rezidă în imagini, nu în morfologie, în condițiile în care artistul pune mare preț pe tradiție şi meşteşug.
Răzvan-Constantin Caratănase urmăreşte teme, nu subiecte. Acolo unde cei mai mulți graficieni descriu, el declamă. În acest sens, aş compara desenul său cu versul lui Walt Whitman. Este vorba despre vitalitate, bucurie, emoție controlată şi siguranță în exprimare. Depăşind paralela literară, aş adăuga faptul că artistul îşi gândeşte lucrările la scară monumentală. Arareori latura mică a acestora are mai puțin de un metru; în schimb adeseori lucrările sale se desfăşoară pe mai multe plăci. Singurul factor de condiționare a lucrărilor ține de posibilitățile fizice de scoatere din atelier, de transport şi introducere în spațiile de expunere. Artistul obişnuieşte, chiar preferă să expună mai degrabă panourile de lemn decât imaginile transferate de pe acestea pe diverse suporturi, fie ele hârtie, pânză, plastic, ori altceva.
Revenind la cele reprezentate, este vorba despre ample compoziții, care însumează zeci şi chiar sute de elemente distincte. Interesant este modul în care acestea conlucrează la realizarea întregului. Este momentul să subliniez caracterul eclectic al imaginilor. Un alt aspect important este acela că nu avem de-a face cu un sistem narativ şi nici cu mitologie personală.
Antichitatea greco-romană, în special cea romană, reprezintă principala sursă de inspirație, sau mai bine spus, modelul după care sunt dispuse şi organizate în desen obiectele ori personajele înfățişate. Citatele culturale, mă refer aici la reprezentarea de temple, edificii, obiecte simbolice, statui, şi nu numai, o bună parte dintre ele existente în realitate, chiar recognoscibile, altele inventate, sunt folosite exclusiv din rațiuni plastice, nu pentru a trimite privitorul spre ceva anume. Fragmente disparate participă cu succes la configurarea unor forme inedite, surprinzătoare, dar totuşi verosimile. Jocul combinațiilor este debordant, impactul vizual fiind un atribut axiomatic. Astfel, o statuie poate juca rolul de coloană, la paritate absolută cu o arie tratată abstract, aflată în pandant, totul în logica unor compoziții alegorice.
Balanța dintre figurativ şi abstract, direcții care coexistă în aproape toate lucrările artistului, se înclină în mod clar spre figurativ. Liniile oblice şi dreptunghiurile apar în mod recurent în creația lui Caratănase, cu funcții ritmice, de încadrare, delimitare, sau subliniere.
Dacă am stabilit că artistul nu ilustrează, nu descrie şi nu povesteşte, aduc în discuție ideile încununate în creația sa. Civilizația Romană reprezintă toate civilizațiile, de la începutul istoriei. Prăbuşirea acesteia şi declinul lumii antice nu reprezintă însă sfârşitul, pentru că ruinele se constituie mereu în bază pentru noile construcții, sau, la alt nivel, noul se pliază pe vechi. Cum mărirea şi gloria sunt efemere, adevăratele interogații asupra temeiului şi rosturilor existenței țin de cu totul altceva. Ideile enunțate anterior au cunoscut o dezvoltare magistrală într-un proiect expozițional din 2016, intitulat (In)Certitudini. În fine, pentru Răzvan-Constantin Caratănase incertitudinea este o condiție sine qua non a inițierii, acțiune privită de el ca singura cale de desăvârşire în artă şi în viață.