Iată-ne ajunși la numărul 500 al revistei Tribuna, în noul format căpătat odată cu venirea la direcția acesteia a subsemnatului. E un motiv de bucurie dar și de satisfacție faptul că această revistă, care la 1 ianuarie 2013 era încă una oarecare, a devenit cea mai importantă revistă de cultură din România și singura revistă cu o activitate, impact și distribuție naționale și internaționale. Desigur, responsabilitatea era una uriașă întrucît vorbim despre o revistă care anul viitor va sărbători 140 de ani de existență și pentru care Ioan Slavici a făcut în două rînduri pușcărie.
Noua direcție a revistei Tribuna a înțeles, dintr-un bun început, rolul acesteia și a militat, așa cum cu multă rigoare am arătat încă de la primele numere, că singura condiție a publicării este valoarea și nu interesele, găștile literare, „spiritul de turmă” și punerea în aplicare a vechiului dicton juridic roman do ut des. Acest lucru i-a deranjat pe unii mediocri și îi deranjează în continuare (cui îi pasă, însă?), dar alții au înțeles din plin ce se întîmplă cu vechea revistă a lui Ioan Slavici și și-au reconsiderat pozițiile. Ceea ce este amuzant este faptul că nu cei cu care am intrat în polemici sunt cei mai încrîncenați (aș spune că ei au reconsiderat lucrurile și au acceptat valoarea), ci liota de mediocrități și veleitari care nu și-au găsit și nu își vor găsi locul în această publicație a elitei culturale românești, așa cum e și firesc, întrucît nu poți fi reprezentat internațional de nulități culturale și valori calpe.
Nu am aruncat aici cu vorbe goale. Distribuția foarte bine pusă la punct, atît națională cît și internațională, calitatea materialelor publicate, a colaboratorilor și, nu în ultimul rînd, ținuta grafică și ideea de a publica în fiecare număr un artist plastic (idee pastișată după noi de multe publicații românești în spiritul unei penibile lipse a spiritului de respect față de ideile altora, care, nu-i așa? pot fi furate în voie…) fac din Tribuna cea mai importantă instituție culturală a țării. Realizările noastre naționale nu mai au nevoie de nici un fel de prezentare iar cele internaționale, ilustrate pe pagini întregi de către Suddeutsche Zeitung, Münchner Merkur, Corriere della Sera, Il Resto del Carlino, ca să le numesc doar pe cele mai importante, publicații cu tiraje zilnice între 160.000 și 600.000 de exemplare, depășesc cu mult realizările tuturor ICR-urilor noastre, dovadă peremptorie că nu banii aruncați aiurea ci valoarea, priceperea și dăruirea, dar și înțelegerea și susținerea fără echivoc ale Consiliului Județean Cluj și ale diriguitorilor acestuia fac diferența.
Nu este lipsit de interes să amintim aici și Editura Tribuna care, de la venirea subsemnatului la conducerea ei, scoate anual în jur de zece cărți și albume, cărți și albume cunoscute, premiate național (Academia Română, Premiul Ion Petrovici pentru Metafizica greacă scrisă de subsemnatul) și internațional (Premiul pentru cea mai buna carte străină apărută în Italia în anul 2022, la Editura Morlacchi U.P., Colanna Zetema, La Struttura dell’ immaginativo umano de Mircea Arman, editură la care nu a mai publicat nici un autor român, în afara lui Emil Cioran și a lui Mircea Eliade).
Nu e puțin lucru ca o cultură mare cum este cea italiană să recunoască, printr-un comitet de profesori ai Universității din Perugia și ai altor universități din întreaga lume care colaborează îndeaproape cu editura Morlacchi Editore University Press, și să acorde un asemenea premiu, ce-i drept unei cărți pe care ei înșiși au revizuit-o „inter pares”, așa cum este cartea subsemnatului La struttura delľ immaginativo umano, Morlacchi, Collana Zetema di ricerca filosofica, Perugia, 2021 și căreia, de la început, nu i-au adus nici un fel de observație.
Revenind la planul național, o notorietate absolută au căpătat în decursul anilor Conferințele Tribuna, Zilele Tribuna și Concursul Național de literatură „Ioan Slavici”, manifestări de anvergură națională și internațională care au debutat odată cu preluarea mandatului de manager de către subsemnatul. Aici au ținut conferințe oameni de mare calibru ai culturii române, academicieni, profesori universitari, miniștri, scriitori consacrați dar și somități ale artei și culturii internaționale. Acestea sunt fapte de mare importanță culturală și nu vorbe!
Ceea ce este necesar să înțelegem este faptul că orice națiune mică nu poate să rămînă în istorie decît prin faptele ei culturale, de aceea națiunile mici sunt obligate să finanțeze masiv cultura. Istoria ne învață o lecție de neuitat: anume că au existat mari imperii și uriașe puteri militare și economice care din lipsa culturii au dispărut. Nu amintim aici decît hitiții și mitanii despre care, din lipsa unei culturi dezvoltate, nu mai știm nimic, iar ei ca popoare și civilizații uriașe s-au prăbușit în neantul uitării. Pentru că, vorba lui Oswald Spengler, nu orice mare civilizație este și o mare cultură. Acest lucru a fost înțeles și de către mine și de către finanțatorii și patronii instituției noastre, o dovedesc sutele de recenzii superlative pe care publicații mainstream din țara noastră și din străinătate le-au făcut în decursul anilor, mai ales din 2016 și pînă în prezent.
Dacă vrem ca spiritul și identitatea românească să dăinuie în timp, pînă la sfîrșitul istoriei, atunci trebuie să se înțeleagă, de către politicienii de la nivel central, faptul că este obligatorie finanțarea corespunzătoare atît a culturii înalte, de valoare, cu care putem să ieșim în lume, cît și a oamenilor de cultură care trăiesc la nivelul ultim al sărăciei din cauza unei salarizări mizerabile, în unele cazuri sub nivelul unui vidanjor sau femeie de serviciu. Cultura se face prin oameni, iar obiceiul de a cinsti și lăuda un om de cultură pe care în timpul vieții l-ai lăsat să moară de foame e unul absolut hilar și rușinos, cu atît mai mult cu cît adevărata cultură care rămîne în timp, cea scrisă și artele plastice, uneori muzica, este și cea mai prost plătită, în ciuda faptului că cei 100 sau 200 de oameni de cultură angrenați în acest tip de activitate nu înseamnă nimic față de un buget precum cel al țării noastre și că salariile lor ar putea fi crescute la limita decenței. Nu văd, și ca jurist, de ce un judecător sau procuror, care odată cu pensionarea vor deveni niște bieți anonimi, au un aport și o importanță socială mai mare decît un scriitor care duce spiritul românesc în eternitate și face posibilă dăinuirea neamului românesc. Se vede că acest lucru nu îl înțelegem deși ar trebui să o facem. În mod bizar și inimaginabil regimul comunist a înțeles acest banal lucru, o spune unul care a luptat activ pe străzile capitalei în 1989 și care a refuzat orice fel de recompensă pentru asta. Acest lucru îl pot demonstra cu acte și martori.
La împlinirea a 500 de numere ale seriei noi a revistei Tribuna, țin să mulțumesc și colaboratorilor noștri, celor care au rubrici permanente, celor puțini, ce-i drept, care se implică activ în elaborarea ei și care au un aport semnificativ de colaboratori și materiale număr de număr. Nu îi mai amintesc aici pentru a nu stîrni animozități în cazul în care, fără voie, voi uita pe cineva.
Desigur, noi am reușit să facem acte de cultură de înaltă ținută și, nu încetăm să subliniem acest lucru, nimic nu putea fi realizat fără sprijinul necondiționat al Consiliului Județean Cluj, al conducătorilor acestuia, Av.dr. Alin Tișe, Ing.dr. Vakar Istvan Valentin și Ing. Marius Mînzat, care au avut flerul, dispoziția și încrederea de a finanța revista și editura Tribuna astfel încît acestea să devină extrem de cunoscute pe plan internațional, să aibă abonamente pe aproape toate continentele și să așeze spiritul românesc acolo unde îi este locul.
Repet, prin deschiderea culturală demonstrată, prin sprijinirea necondiționată a actelor de cultură ale Tribunei, de la tipărirea revistei și cărților, la albume și expoziții realizate pe plan național și internațional, conducerea Consiliului Județean Cluj a făcut pentru cunoașterea culturii române în străinătate ceea ce nu au reușit toate I.C.R.-urile la un loc, fapt absolut remarcabil și istoric pentru care trebuie îndelung felicitată.
De asemenea, urez revistei Tribuna viață lungă și o menținere constantă în fruntea culturii scrise românești.