Consiliul
Județean Cluj
Trio de Julio Cortázar (1914-1984)

Dacă trebuie să trăiesc
Dacă trebuie să trăiesc fără tine,
oricât ar fi de greu şi sfâşietor,
– supa rece, pantofii scâlciaţi –
sau când îmi va fi lumea mai dragă,
va să irumpă creanga uscată a tusei ce-ţi latră
numele deformat, vocalele de spumă, iar de degete
mi se vor lipi cearşafurile, şi nimic nu-mi va mai da pace.
Nu voi învăţa nici aşa să te iubesc mai tare,
dar văduvit de fericire
voi afla cât îmi dăruiai uneori numai stându-mi alături.
Asta vreau să-nţeleg, dar mă-nşel:
va trebui ca grinda să prindă brumă,
încât cel ce se-adăposteşte sub portic să priceapă
lumina din sufragerie, şervetele de lapte, şi aroma
pâinii ce-şi trece mâna brună prin crăpătură.
De-acum atât de departe de tine
precum un ochi de celălalt,
din această dizgraţie pe care o iau pe seama mea
se va naşte privirea ce-o meriţi.
Restituire
Dacă din gura ta nu-ţi ştiu decât glasul
iar din sâni doar verdele sau portocaliul bluzelor,
cum aş putea îndrăzni să am de la tine
mai mult decât graţia unei umbre pe deasupra apei.
În memorie duc cu mine gesturi, răsfăţul
ce mă făcea fericit, şi-acest fel de a-ţi regăsi sinele,
prin curba tihnă a unui înfăţişări de ivoriu.
Nu e mare lucru ceea ce-mi rămâne.
În plus opinii, mânii, teorii,
nume de fraţi şi surori,
adresa poştală şi numărul de telefon.
Cinci fotografii, un parfum pentru păr,
o apăsare de mâini mici între care nimeni n-ar spune că
mi se ascunde lumea.
Nu voi născoci zadarnica minciună a perpetuităţii,
mai bine să treci podurile cu mâinile
pline de tine,
extrăgând fragmente din amintirea mea.
Dăruind-o porumbeilor, vrăbiilor credincioase,
să ţi-o ciugulească printre cânturi, zbor, răvăşiri.
Viitorul
Şi ştiu foarte bine că nu vei mai fi.
Nu vei mai fi pe stradă,
şi nici în susurul ce ţâşneşte noaptea
din stâlpii care o luminează,
şi nici în gestul de-a alege meniul
sau în surâsul ce face mai uşoară
chifla împănată cu de toate din subteran,
în cărţile împrumutate şi în acel
la revedere pe mâine.
În visele mele nu vei mai fi,
în soarta stranie
a cuvintelor mele,
nici în numărul de telefon,
sau în culoarea unei perechi
de mănuşi, a unei bluze.
Voi fi furios, iubirea mea,
dar nu pentru tine,
şi nu pentru tine
voi cumpără prăjituri,
la colţul străzii mă voi opri,
la colţul unde tu nu vei coti,
şi voi zice cuvintele ce se zic
şi voi mânca lucrurile ce se mănâncă,
şi voi visa lucrurile ce se visează,
şi ştiu foarte bine că nu vei mai fi,
nici aici înăuntru, carcera
în care încă te păstrez,
nici afară, în acel fluviu de străzi
şi de poduri.
Nu vei mai fi deloc,
nici măcar amintire,
iar când mă voi gândi la tine
mă voi gândi la ceva
ce în chip nedeslușit
încerca-va să-şi amintească de tine.
Versiune în limba română de Geo Vasile