Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Un „lup singuratic” – Alexandru Petria

Un „lup singuratic” – Alexandru Petria

 

 

Alexandru Petria
Înainte de venirea asteroidului
Suceava, Alexandria Publishing House, 2022

 

 

Alexandru Petria este un franctiror solitar al presei românești de după 1990. Un cavaler fără pată și prihană, ce pune adevărul mai presus de orice. Un ziarist situat la polul opus al presei vândute de azi, dotată cu vocația slugărniciei. Publicist de talent, de mare probitate etică, Alexandru Petria s-a afirmat deopotrivă ca prozator și poet, autentic în ambele ipostaze.
Dar iată câteva din reperele biografice ale acestui nume. Din fișa cărții aflăm că Alexandru Petria s-a născut la 27 februarie 1968, în oraşul Dej, judeţul Cluj. A debutat cu poezie în Tribuna în 1983. A făcut studii (întrerupte) de psiho-sociologie la București. Dintre cărţile publicate amintim doar câteva: Neguţătorul de arome (1991, poeme), 33 de poeme (1992) şi La ce bun poeţii… (în colaborare, interviuri), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), În 2010 îi apare romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic, carte ce va fi tradusă în Olanda în 2014. După colaborări sporadice la toate revistele literare importante, se lansează într-o febrilă activitate politică și jurnalistică. Fondează, împreună cu Radu Săplăcan şi Zorin Diaconescu, săptămânalului dejean Gazeta someşeană – al cărui prim număr a fost scos în 23 decembrie 1989. Devine redactor de investigaţii, între 1992-1994, la revista bucureşteană Zig-Zag, pe vremea directoratului lui Alex Ștefănescu. În perioada 1994-1995 este reporter la ziarul Cotidianul. După reîntoarcerea în Ardeal a fost redactor-şef al săptămânalului Monitorul de Someş, apoi, în 2000, și-a lansat propria publicaţie, lunarul Realitatea de Bistriţa-Năsăud, al cărei director este şi în prezent.
În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, urmat de câteva cărți de publicistică ce vădesc o originalite extremă în modul de a percepe realitatea istorică de azi: Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri (2019), Timpuri virale. Gânduri pe contrasens (2020) și antologia Ce facem cu România (2022), toate apărute la Alexandria Publishing House.
Pe versatul ziarist l-am cunoscut pe vremurile când era elev la Liceul Sanitar din Cluj-Napoca și constat acum că scriitorul nu s-a schimbat prea mult din punct de vedere temperamental. Venea însoțit de colega lui, prozatoarea Voichița Pălăcean, la Cafeneaua „Arizona” unde beam împreună o cafea. Despre ce prostii vorbeam pe atunci ar putea să ne spună doar delatorii de care cafeneaua clujeană de pe strada Universității era plină la orice oră. Bănuiesc că „bârfeam” cu predilecție despre literatură…
Cult, îndrăzneț, sceptic, maturizat înainte de vreme, tânărul Alexandru Petria avea păreri proprii despre ceea ce se întâmpla în lumea delirantă din jurul nostru. Era un nonconformist și așa a rămas până azi. Fuma, cred, mai mult din plăcerea de a provoca decât din pasiune. Constat acum, citindu-i recentul volum Înainte de venirea asteroidului (Alexandria Publishing House, 2022), că viața nu i-a tocit deloc curajul și îndrăzneala de a rosti adevărul cu orice preț.
Poezía scrisă de Alexandru Petria e în întregime pe măsura omului. Deschisă, îndrăzneață, cinică uneori, personală, cu o marcată notă expresionistă. Mă bucur atât de mult să-l redescopăr pe tânărul meu prieten într-o formă de zile mari. Indiscutabil, Alexandru Petria e un om cu care poți să mergi în pădure, un tovarăș de nădejde în toate împrejurările. Poetul se arată și în acest volum un adept al simplității, detestând grandilocvența și vorbele mari. Iată un poem edificator, intitulat să te trezești în ce iubești: „despre ce iubești/nu folosi vorbe mari,/ca atunci când/trebuie să tragi de bani până la salariu,/ca atunci când/ai o singură ploscă cu apă și/100 de km de deșert în față,/vorbele mari/sunt ispita lăcomiei,/nu folosi vorbele mari,/să-ți rămână să te trezești în ce iubești”. Încă o dată, poetul ni se descoperă ca un revoltat, un spirit lucid ce denunță turpidinile epocii în care trăiește. Iată un poem în care Alexandru Petria se definește atât de exact: „dacă n-aș scrie, m-aș apuca de pus bombe/politicienilor/ori m-aș lua zdravăn cu alcoolul,/cu politicienii care-ți fură libertatea/n-ai ce negocia,/cum n-ai cum să vorbești cu morții,/politicienii sunt morți spiritual fără s-o știe,/iar adevărata lor moarte ar echilibra lumina celor vii,/reținut în faliile revoltei,/în paroxismul dezgustului și disperării,/nu credeam că-n europa/o să se deschidă ca o floare carnivoră/circul pierderii libertății,/scriu ca să mai ung normal o felie de pâine cu unt,/uneori îmi pare rău că scriu/și nu le iau direct gâtul” (îmi pare rău că scriu și nu le iau direct gâtul).
Nu lipsesc din lirica acestui „troțkist al imaginarului”, „lup singuratic” al literaturii noastre (cum se definește el însuși în una din poeziile volumului recent) nici secvențele de tandrețe, în câteva poezii de dragoste situate departe de convențiile acestui gen. Iată doar o mostră, intitulată o să te las să-i alegi numele:„mă gândeam să-ți fac un băiețel imaginar/căruia să-i cumperi prăjituri știind că-mi plac,/îndeosebi cele cu cacao,/ar fi precum ți-aș injecta un vis multiplicat tot la 24 de ore,/când o să-l înveți alfabetul o să surâd,/cu același tremur al buzelor îmi corectai cărțile,/înainte de-a fi trimise la tipografie./nu te enerva dacă o să calci pe mașinuțele sau soldățeii de pe covor, așa-s micii bărbați./după mulți ani, când vei încerca să-i explici diferența/dintre femeile adevărate și fufe, o să-mi aduc aminte /cum îmi aruncai cu năduf «tu și fufele tale!»/ ca să mă iubești,/o să te las să-i alegi numele”.
Am enunțat mai sus doar câteva din motivele pentru care mă asociez recepției admirative exprimată de poetul Liviu Antonesei, cel care afirma, pe coperta a patra cărții: „Admir forța creatoare a lui Alexandru, deși îmi dau seama că au fost scrise cumva cu sângele propriu. O carte care ar trebui citită de toți cei care socotesc poezia ceva mai mult decât un joc de cuvinte mai abil sau mai puțin abil potrivite…”

 

Leave a reply

© 2023 Tribuna
design: mvg