Consiliul
Județean Cluj
Un nou musical la Oradea
Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea s-a desfășurat anul acesta la început de iunie, decalat din septembrie, cum era tradițional, din rațiuni tehnice – modernizarea scenotehnicii sălii mari a teatrului. Organizat de Teatrul „Regina Maria”, FITO a ajuns la ediția a 7-a, dar Festivalul de Teatru Scurt – care acum e secțiunea competitivă a evenimentului – a înregistrat a 25-a ediție.
FITO s-a deschis cu o premieră a teatrului gazdă, ultima din actualul sezon: Sunetul muzicii, pe muzica lui Richard Rodgers, versurile lui Oscar Hammerstein II și libretul lui Howard Lindsay și Russel Crouse.
Teatrul „Regina Maria” e probabil cel mai experimentat producător autohton de spectacole muzicale, cu Scripcarul pe acoperiș (care se joacă și acum), Omul din La Mancha și Producătorii. Evident că publicul local e mereu aderent la acest tip de spectacole, iar asta s-a dovedit și la Sunetul muzicii, care a fost un pariu ambițios, câștigat, după opinia mea.
Musicalul are o intrigă mai degrabă facilă, tipic broadwayană. Bazat pe un roman de Maria Augusta Trapp, el redă povestea familiei omonime, cu un tată militar, rămas văduv de timpuriu, cu 7 copii de vârste foarte diverse. Noua guvernantă a familiei, sora postulantă Maria, le va insufla copiilor pasiunea pentru muzică și, în cele din urmă, va cuceri și inima căpitanului Trapp. Fundalul istoric de război mondial, cu Anschluss-ul care-i face pe eroi să fugă din Austria, e doar un palid motiv dramaturgic, povestea în sine fiind pastelată și intimistă. Din punct de vedere muzical, Sunetul… este o provocare pentru actorii de dramă, având o partitură destul de complexă și incluzând și copii de la 4 la 16 ani.
Regizoarea Mihaela Bogdan – care are o bogată experiență de montări de operă, cu o perfectă cunoaștere a convenției de gen – a lucrat extrem de atent și detaliat cu actorii, oferindu-le un confort al dinamicii de scenă care să-i ajute la evoluția muzicală. Spectacolul este poznaș, cu o dinamică acurată și bazată pe elementele dramaturgice – o regie discret-complementară cu nevoile artistice. Nu mai puțin, conducerea muzicală a lui Romeo Rîmbu (cu orchestra „Simfonietta Varadinum”) a permis un flux firesc și organic al reprezentației. Dirijorul și muzicienii au fost prietenoși și grijulii cu soliștii, mai ales în secvențele cu copii, unde tempoul muzical trebuia mereu controlat.
Dificila partitură muzicală a fost stăpânită corect de toți interpreții. O să remarc excelenta evoluție a Adelei Lazăr în rolul Mariei Rainer – Adela a fost pivotul muzical al spectacolului, cu numeroase solo-uri și în destul de multe momente cu cu cei mici. Aceștia, de altfel, au fost deliciul reprezentației, prin naturalețea lor neprelucrată, seriozitatea jocului și asumarea părții muzicale (distribuția este dublă, eu i-am văzut pe Anabela Tonț, Anastasia Vicoveanu, Rebeca Rusu, Filip Ionescu, Gia Cordea și Filip Mut). Foarte în spiritul personajului (fiica cea mare) a fost tânăra actriță Maria Teișanu.
Savuroase prin simbioza fină regizoral-actoricească și prin umorul intrinsec s-au dovedit secvențele cu maicile călugărițe (Ioana Dragoș-Gajdo – cu aceeași vervă de joc și muzicală ca în alte montări de gen -, Zentania Lupșe, Anca Sigmirean, Carina Bunea, Denisa Vlad). Un joc subtil-sugestiv, în roluri de mai mică întindere, au avut Mirela Niță-Lupu (Frau Schmidt, menajera), Eugen Neag (Poștașul Gruber) și Emil Sauciuc (majordomul Franz). O bună complementaritate în interpretare (importantă pentru miza dramaturgică) au demonstrat Sorin Ionescu (căpitanul von Trapp), Gabriela Codrea (baroneasa Schraeder) și Alexandru Rusu (Max Detweiler). Răzvan Vicoveanu, Ionuț Șerban și George Voinese au completat echipa artistică.
Foarte simplă și de efect vizual scenografia imaginată de Amalia Buie, cu mari pânze pictate, discrete în tonuri, dar cu o bogăție cromatică de notat.
Sunetul muzicii a cucerit spectatorii orădeni, cu siguranță, mai ales prin senzația de bucurie, de celebrare, și prin prospețimea pe care le transmite. Cred că va avea un destin scenic fast.