Zenovie Cârlugea
Lucian Blaga – Dicţionar esenţial – Oamenii din viaţa lui
Iaşi, TipoMoldova, 2017

Împătimitul cercetător al vieții și creației blagiene, exeget și propagator de seamă al multor creatori români, profesorul Zenovie Cârlugea a prezentat, la cea de XXXVII-a ediție a Festivalului internațional Blaga de la Lancrăm și Sebeș de la începutul lui mai 2017, o lucrare insolită de peste 500 de pagini (A-4) despre personalitatea poetului, filosofului, diplomatului, universitarului, academicianului transilvan. Aceasta „în oglinzile alterității”. În această lucrare de referință asupra căreia m-am aplecat în ultima vreme, autorul opusului dovedește încă o dată nu numai dragostea și prețuirea față de cea mai complexă personalitate a culturii românești din secolul al XX-lea, analizată din alte unghiuri pentru a surprinde – cum și-a propus –, și mai bine, întregul parcurs al Creatorului și Omului Lucian Blaga. În opinia sa, care se verifică: „stă sub ceea ce putem numi coincidentia oppositorum – ca figură politropică a alterității” (p. 5). Remarc că în ultima vreme tema a devenit de mare interes în Europa contemporană1. În cazul de față, Zenovie Cârlugea demonstrează că avem de-a face cu „un fel de conjuncție și disjuncție a „contrariilor” ce amprentează, în varii manifestări, atât un mod de viață cât, mai ales, un stil de creație” (idem p. 5), remarcabil fiind caracterul recapitulativ şi de sinteză al lucrărării.În numeroase articole din Dicționar devenim martori ai modului în care s-a format Creatorul prin Ceilalți – prin semenii săi. Numeroasa familie ne ajută să îi cunoaștem mai bine obârșiile cât și felul în care a evoluat individualitatea sa creatoare stabilită fiind o întreagă țesătură de vectori cu rol hotărâtor în manifestarea ulterioară a presonajului pus sub o altă lupă. Exegetul identifică cu o deosebită acribie importanța fiecărui individ aflat în tangență, în parte, surprinzând modul în care apar sau se oglindesc în operă, și cum a fost receptată personalitatea sa în conștiința contemporanilor. Extrem de bine a fost surprinsă perioadă extrem de controversată, mai ales cea de după 1945, cea mai bulversată în care a acționat Blaga, vremuri în care fiecare gest sau contact îmbrăca dimensiuni existențiale, cu urmări de multe ori imprevizibile, chiar înspăimântătoare. Mai ales pentru un individ (un creator), care nu se arăta dispus să pactizeze cu opresorul, chiar sub presiunea acestuia. Transpar ingerințele brutale ale statului totalitar în viața sa și a contemporanilor, faptul că c e d a r e a era la ordinea zilei printre unii confrați, opoziția fiind aspru pedepsită. Cât de otrăvitor a fost amestecul respectiv în viața poetului și filosofului român se remarcă în numeroase pagini din lucrare, dar mai ales în capitolul în care este tratat și prezentat „dosarul” Blaga în problema propunerii pentru Premiului Nobel pentru literatură, venită din afară. În paginile Dicționarului am găsit cel mai bine și convingător acest aspect despre care mai citisem. Chestiunea mă intrigă până într-acolo, încât îmi propun să cercetez în Arhiva Ministerului de Externe în ce măsură misiunea noastră diplomatică de la Stockholm a avut ceva instrucțiuni din țară asupra modului în care să procedeze în cazul în speță.  Folosind o bibliografie largă despre viața și opera lui Blaga, îndeosebi scrisorile sale pe care inteligent le coroborează exegetul cu mărturii din Hronic sau apelând la declarațiile contemporanilor, extrase din mai toate lucrările de referință2, chiar dacă în bibliografie nu le trece pe toate, Zenovie Cârlugea reconstituie complexul alter ego – ul autorului în posturile sale multiple de poet, filosof, scriitor, diplomat, profesor universitar, publicist, redactor, traducător, cercetător, propagator al culturii românești, părinte, îndrumător al tinerilor capabili a-l asculta, conferențiar, etc. etc. pus fiind până la urmă într-o frumoasă lumină Blaga – de erou vertical – poate cel mai vertical al vremurilor sale. Încercând să fie cât se poate de exaustiv în demersul său, exegetul folosește date cunoscute, care în mod sigur vor fi în continuare aprofundate în edițiile care vor urma, precizând că cele mai multe „finețuri” sunt necunoscute unor specialișit și mai ales publicului larg. Surprinde în cartea sa Zenovie Cârlugea raporturile tânărului Blaga cu autoritățile vremurilor de la cel mai înalt nivel începând, de la Regina Maria a României, Sextil Pușcariu, Nicolae Iorga, Carol al II-lea, Octavian și Veturia Goga până la unii din cei care direct sau din umbră i-au amărât spre senectute viața: Mihai Beniuc, Miron Constantinescu și alții.  Cartea cuprinde zeci de medalioane i n e d i t e oglindite în lumini n o i ale unor scriitori se seamă, descris fiind modul de comportarea al acestora în relația cu Blaga, fără a-i enumera aici exaustiv, ci în ordine ordine alfabetică, de la Felix Aderca, Ioan Alexandru, Tudor Arghezi și Ion Agârbiceanu până la Tudor Vianu şi Alexandru Vlahuţă. Pe decanul de vârstă al scriitorilor români îl întâlnea cercetătorul clujean deseori în drumul său zilnic de întoarcere spre casă. Mișcat am rămas de scena descrisă în lucrare, în care b ă t r â n u l (fost protopop unit al Clujului și academician), își mătura frunzele de pe trotuar (ce amănunt surprinzător din cotidianul anilor 50 și câtă modestie la generația respectivă!/; Blaga trecea pe cealaltă parte a drumului pentru a-i da binețe scriitorului. Ce loc dc întâlnire a două vârfuri ale culturii și spiritualității românești! Ce vremuri tulburi, ce vremuri cenuşii! Nu-i scapă remarcabilului exeget câteva cuvinte din necrologul consemnat de concitadin confratelui său mai tânăr, despre care scrisese şi la debut, iar acum la plecarea la cele veșnice. Nu uită prof. Cârlugea să amintească slova scrisă de patriarhul literaturii române din acele timpuri despre năpasta care s-a abătut asupra poetului și pe care a îndurat-o cu stoicism. Cu sabia cenzurii și a securității deasupra capului, autorul Vâltoarei denumește stoicismul blagian drept – cuminte și gânditor – cu gândul probabil că ar fi putut fi și mai rău. În legătură cu relația Arghezi – Blaga s-ar cuveni o reevalare a acestor raporturi pe care pe care la rându-mi le-am subliniat, în 2010, în articolul publicat în România literară3. Am amintit atunci că în 1927, atașatul de presă la Varșovia, Lucian Blaga, propunându-și a contracara unele aspecte denigratoare apărute în presa de pe Vistula, nefavorabile culturii românești, personal a redactat câteva articole pe care le-a publicat în principala publicație la acea vreme din Polonia: Glos Prawdy (Glasul adevărului). Copia unuia din ele, păstrată numai în versiune poloneză, în Arhiva MAE (necitit și nedeslușit de nimeni până acum câțiva ani), era consacrat Poeziei românești actuale: Octavian Goga, Tudor Arghezi, G. Bacovia și cei mai tineri. Blaga, plecând de la constatarea că poezia românească din anii 20-30 se afla în perioada căutării Etosului său profund, pe Arghezi (eminent polemist) îl considera a fi „un excepțional făuritor de slove, inepuizabil făuritor de idei stilistice… cu o activitate de scriitor de mai bine de treizeci de ani”. „Este un artist profund – a scris autorul – Poemelor luminii – cu un dar aparte de vizionar, creator pe care un cititor de duzină niciodată nu îl va înțelege în esența lui”.4 Mă opresc aici pentru a sublinia că indiocrasiile de rumoare publică dintre cei doi, amintiţi în lucrare, în nici un caz nu s-au datorat poetului transilvan. Cu alte cuvinte doresc să spun că nu Blaga a mușcat primul.De remarcat că monografia d-lui Cârlugea, pentru că și așa ar putea fi considerat aceste Dicționar, pune în valoare raporturile lui Blaga cu o mulțime de scriitori și intelectuali români, printre care: Anatol E. Baconsky (un proletcultist profitor din plin al vremurilor lui), Ion Brad, Alexandru Balaci, Nicolae Balotă, Ion Barbu, George Călinescu, Ion Chinezu, Nichifor Crainic, Ștefan Augustin Doinaș, Mircea Eliade, Octavian Goga, George Ivașcu, Dumitru Isac, Toma George Maiorescu, Dumitru Micu, Teodor Mihadaș, Basil Munteanu, Ion Negoițescu, Constantin Noica, Edgar Papu, Perpessicius, Aurel Rău, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, I. D. Sârbu, Zaharia Stancu, Ion Teodoreanu, Tudor Vianu, Alexandru Vlahuță etc. Nu s-a uscat cerneala de pe opusul exegetului că, iată, Aurel Rău, fostul redactor șef de la Steaua, cel care a luptat cu mult sârg pentru a-l pune în circuitul de valori românești pe autorul Mirabilei semințe – că acesta a publicat unele însemnări (amintiri) prețioase – legate de ultimii ani din viață ai poetului, care se vor regăsi cu siguranță în noile ediții.5 Sunt evocate, de asemenea, raporturile avute cu artiști de seamă: Filaret Barbu, Constantin Brâncuși, Brediceanu Tiberiu, Oscar Han, Romulus Ladea etc., cu academicieni de talia cărturarilor Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Ion Frunzetti, Onisifor Ghibu, Constantin Daicoviciu, George Oprescu, Andrei Oțetea, Ion Petrovici, Const. Rădulescu-Motru, Dumitru Vatamaniuc etc., cât și cu o seamă de oameni de știință, precum: Aurel Avrameascu & Maria, Vasile Băncilă, Ovidiu Drimba, Ion Didilescu (profesorul meu de logică la Universitatea din București), Liviu Rusu, D. D. Roșca etc., nu în ultimul rând cu o seamă de „muze”, relevat fiind rolul indubitabil jucat de ele. Un loc important în economia lucrării îl ocupă relaţiile cu unii din diplomaţii de seamă cu care Blaga a conlucrat în cei ani 13 ani cât a slujit în diplomaţia românească: de la Titulescu la Octavian Beu, Blaga Corneliu, Raoul Bossy, Caius Brediceanu, Oscar Cisek, Aron Cotruş, Eugen Filloti, Octav Vorobchievici sau Virgil Zaborovski. Sugerez autorului să introducă în ediţiile următoare câteva siluete: Ioan Mitilineu, Ministrul Afacerilor Străine, cel care l-a angajat în minister la propunerea Veturiei Goga în toamna anului 1926, trimiţându-l la Varşovia, şi pe numele căruia i-au fost înaintate primele rapoarte, caligrafiate de Cornelia Blaga (nu avea încă maşină de scris!); a cumpărat-o abia pe la începutul lunii decembrie, pentru a-şi dactilografia şi Meşterul Manole pe care l-a finalizat înainte de Crăciun. Nu trebuie să lipsească din Dicţionar nici personalitatea unui diplomat de mare clasă – Alexandru T. Iacovaky – director cu ştate vechi la Palatul Sturza, cu studii la Paris, ca mulţi alţii dintre colegii săi diplomaţi – un om care l-a înconjurat cu mare încredere pe Blaga şi care l-a desemnat să reprezinte România la dezvelierea monumentului ridicat în cinstea compozitorului Frederic Chopin din Parcul Lazienki din Varşovia, cât şi la festivităţile care au avut loc, cu participarea unor reprezentaţi de seamă din lumea întreagă. Nu vedem un ambasador din zilele noastre care să nu vrea să iasă el în faţă la asemenea evenimente şi să dea ştacheta unui tânăr ataşat, abia intrat în diplomaţie. În plus, Al. Iacovaky, cu mici intermitenţe funcţiona la Varşovia încă din 1920, fiind primul consilier al ministrul plenipotenţiar Alexandru G. Florescu, nume de rezonanţă în Ministerul Afacerilor Străine de la începutul secolului al XX-lea, Varşovia jucând în acei ani rolul de placă turantă pentru diplomaţii români, urmare a tratatului de alianţă semnat la 3 martie 1921, la Bucureşti de Take Ionescu şi E. Sapieha. În general, pentru edițiile viitoare ale Dicționarului voi sugera autorului să introducă și alte nume din sfera diplomatică și a culturii polone, îndeosebi a scriitorului în vogă în literatura polonă interbelică, Juliusz Bandrowski Kaden, care i-a pus la dispoziţie paginile ziarului Głos Prawdy, pe care poetul şi publicistul le-a folosit din plin.6 După cum din această lucrare de excepție nu trebuie să lipsească numele unor traducători polonezi care l-au transpus poetul din Lancrăm în polonă: Czarea Dusza Stec (Meşterul Manole – piesă montată la Teatrul Naţional din Lwów în 1934, în scenografia unui pictor de excepţie A. Pronaszko), Zbigniew Szuperski, Kazimiera Iłłakowiczówna şi alţii7. Sincere felicitări și Editurii ieșene TipoMoldova pentru forma grafică şi introducerea acestei lucrări de referinţă despre Lucian Blaga în presigioasa colecţie Opera Omnia.
Note1 Vezi lucrările în franceză, semnate de Michel Hannoun, Pierre-Andre Taguieff, Emmanuel Hirsch, Paul Ricoeur, Claude Lefort, Tzvetan Todorov, Julia Kristeva etc. În România, Zenovie Cârlugea se află printre pionierii în materie. 2 Ion Oprișan, Lucian Blaga printre contemporani. Dialoguri adnotate, Ed. Saeculum – Vestala, București, 1995.3 Nicolae Mareș, Lucian Blaga despre lirica interbelică românească, România literară, nr. 28/2010, p.204 Idem, Nicolae Mareș, Lucian Blaga, diplomat la Varșovia, Opera Omnia, Ed. TipoMoldova, Iași 2011, pp.114-116.5 Ultimii ani din viața ai lui Lucian Blaga în amintirile lui Aurel Rău, România literară nr. 4-5/2017, interviu de Anca Sîrghie, pp.14-15.6 Nicolae Mareş, op cit. pp. 112-124.7 Nicolae Mareş, Lucian Blaga în limba polonă, Studiu şi antologie lirică bilingvă română-polonă, eLiteratura, Bucureşti 2014