Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Un puzzle cinematografic din viaţa scriitorului

Un puzzle cinematografic din viaţa scriitorului

 

 

Ioan-Pavel Azap
Zgomot de sticlă spartă
Cluj-Napoca, Editura Tribuna, 2020

 

 

Trecut-au anii de la debutul în volum al lui Ioan-Pavel Azap în 1993, cu Autoportret cu mască. De atunci până azi, Azap a editat cărţi de poezie, de cinematografie, de critică literară, dar şi de interviuri cu personalităţi culturale.
Redactor al revistei clujene Tribuna, Ioan-Pavel Azap şi-a conturat, de-a lungul timpului, un nume, mulţi dintre noi citindu-l constat cu rubricile de cinematografie din revistele culturale. La recomandarea lui, am vizionat multe filme inspirate sau nu din cărţi, dar care sunt demne de a fi bifate de un cinefil.
Volumul de proză scurtă Zgomot de sticlă spartă, apărut la Editura Tribuna, surprinde tocmai complexitatea structurilor atinse de Azap în proiectele sale, puzzele-ul de povestiri fiind precum secvenţele unui film cu întâmplări inspirate din lumea reală. Spune Nicolae Goja într-un text despre Azap că nu ocoleşte expresiile licenţioase şi că are „un stil postmodern de scriitură, atractiv pentru cititorii care vor cărți scurte și de bună calitate literară”.
Cele zece proze, de dimensiuni diferite, prezente în cartea de buzunar, pe care o putem lua cu noi în vacanţă, citind-o pe nerăsuflate într-o seară sau două, abundă de stări ale societăţii trecutului şi prezentului, autorul fiind unul dintre personajele prezente în volum. Subiectele, complicate pe alocuri, sunt, totuşi, uşor de parcurs pentru că în ele ne vom regăsi fiecare dintre noi, purtaţi, la un moment dat, de valurile vieţii, într-o călătorie cu trenul unde întâlneşti fel şi fel de personaje colorate în înfăţişare, haine şi vocabular, în cafenele (Arizona, Grădina Boema, Croco – renumite în Cluj) şi, chiar dacă nu mai facem armata, cu toţii am avem poveşti despre armată şi război în familie.
Prima proză – Cărţile – vorbeşte despre un atelier de creaţie în care se tălmăcesc visele, despre anxietăţile scriitorului şi metodele acestuia de a trece peste ele. Memorabilă, fraza: „După ce mor, cărțile pe care le-ai citit au să-ți rămână ție…” În Râpele roşii ne întâlnim cu birocraţia administraţiei de astăzi, cu revoluţionarul ce ameninţă primăria că o dă la ziar pentru că nu-i retrocedează pământul, cu toate metehnele postrevoluţionare de care nu am scăpat şi care, parcă, ne adâncesc. Precum personajul de aici sunt mulţi care, pentru a conta în ecuaţia vremurilor, „se înconjoară doar de oameni slabi, proşti, mai proşti decât el, şi atunci se simte puternic şi deştept”. Câte exemple nu s-ar putea da pornind de aici despre cei care conduc destinele ţării într-un moment sau altul al istoriei acesteia.
În Vară indiană suntem invitaţi la o bere, alături de regizor. Interesant spiritul detaliilor autorului-personaj care, mutându-se dintr-un local în altul („birturi ordinare, baruri, ba chiar şi un restaurant”), observă personajele de la celelalte mese, cum sunt liceenii ce vorbesc în gura mare, arabul ce „bea şi povestea cu două tipe prost fardate” sau alte personaje ce se perindă prin localuri. Rămân în memorie scene precum cea în care maiorul, într-o iarnă în care unitatea militară era acoperită de ninsoare, este surprins cum făcea un om de zăpadă „din trei bulgări suprapuşi în ordine descrescătoare, zgribulit… două monezi închipuiau ochii, iar în locul în care trebuia să fie gura, era înfiptă o ţigară aprinsă”.
Apoi, proza Dimineţi în care mă trezeam devreme, în care facem cunoştinţă cu un personaj al Clujului iubit de scriitor, Adi, cel care avea „serviciul” în centrul Clujului „unde concurenţa era mare, dar era vad bun, şi, în plus, el era handicapat autentic”. Poveştile acestuia sunt pline de însemnătate, cunoscând diferiţi oameni cât timp, aşezat în faţa vitrinelor, stătea cuminte la mila trecătorilor.
Plină de piper este şi povestea lui Pandele, cel care o iubea pe Firuţa, însă aceasta îl părăseşte în timpul armatei prelungite, astfel încât povestea continuă cu Getuţa. Despre stări sufleteşti, dar şi despre Revoluţie prin ochii unui personaj din mulţimea românilor, este proza la finalul căruia scriitorul ne anunţă că: „Destinul literar al lui Pandele se opreşte aici”.
Despre lumea pestriţă din trenuri este şi proza O trilogie, prima parte – Introducerea – prezentându-ne mai întâi atmosfera de pe peronul şi de la bufetul gării, partea a doua – Cuprinsul – vorbindu-ne despre un tânăr urcat în tren cu o bicicletă şi vocabularul colorat cu o puştoaică, iar Încheierea fiind minimalistă, specifică prozei postmoderne de azi: „WC-ul continuă să emane mirosuri fetide”. Proza ce dă titlul volumului, Zgomot de sticlă spartă, descrie picăturile de ploaie şi apariţia curcubeului, aici observând şi detaliile pe care doar un poet la poate îmbrăca în nuanţe. Casa Vilma este un fragment despre întâmplări din spaţiul sud-american în care timpurile se contopesc, realul şi irealul făcându-şi loc într-un subiect care ar putea fi oricând prelungit într-un roman în care Vilma şi David să primească mai mult spaţiu de exprimare. După cum este conturată proza, cu siguranţă ea va fi extinsă.
Alexandru Jurcan spune că Ioan-Pavel Azap „reinjectează poveștile lumii cu ritmuri sensibile şi tainice”.
Spirit tonic în viaţa de zi cu zi, scriitorul reuşeşte, prin atenţia sporită pe care o are asupra detaliilor vieţii, prin experienţa din sfere variate ale literaturii, să ne aducă o carte de proză în care tematicile atinse pot trezi interesul la lectură al fiecăruia dintre noi. Ilustraţiile semnate de Cristian Cheşuţ sporesc frumuseţea în care volumul a fost construit.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg