Constantin Cubleşan
Tribuna şi tribuniştii. Întoarcere în timp
Cluj, Ed. Tribuna, 2018

 

 

Caracterizarea aparține lui Dumitru Radu Popescu, numit de anturaj DeRe, şeful revistei Tribuna în acea vreme şi se referă la redactorul de nouă ani în serviciul acestei reviste, Constantin Cubleşan. Suntem în anul de grație 1972, an în care Constantin Cubleşan devine redactor şef la Editura Dacia, înființată în 1969 şi pentru el se încheie perioada tribunistă „din seria ei postbelică”, nu însă şi colaborarea cu redactorii care s-au perindat de-a lungul anilor de atunci până în zilele acestea. Aşa se face că în coloanele revistei clujene Tribuna din ultimii doi-trei ani Constantin Cubleşan a publicat portrete-medalioane ale scriitorilor implicați în fenomenul „tribunist”, evocări adunate într-o sentimentală carte de amintiri literare, intitulată Tribuna şi tribuniştii. Întoarcere în timp, volum tipărit, fireşte, la Editura Tribuna din Cluj în 2018.
Aflat la vârsta rememorărilor iluminate auroral, prozatorul, criticul şi istoricul literar Constantin Cubleşan îşi exercită cu şarm ardelenesc calitatea de memorialist şugubăț, coroborată cu aceea de povestaş neîntrecut în mânuirea cuvântului. Amintirile înşiruite în carte ca mărgelele pe ață au lustrul autenticității şi culoarea picanteriilor savurate în cadrul diverselor coterii literare. Memorialistul elogiază figurile emblematice ale scrisului din perioada romantică a Tribunei şi povestaşul se amuză (împreună cu cititorul) de întâmplările hazlii la care a luat parte, aşa încât cartea dobândeşte căldura comunicării în regim de totală sinceritate şi empatie cu personajele evocate. Întoarcerea în timp este structurată pe „garnituri” literare succesive, unde Prima garnitură formează cuprinsul acestei cărți. Celelalte pot fi virtuale proiecte pentru un viitor nu prea îndepărtat. Scriitorii evocați nu sunt tablouri reci, simandicos poleite în culorile onorabilității publice rigide, ci personaje vii cu sentimente şi ambiții, cu mari calități, dar şi cu vicii, gafeuri şi cozeuri plini de farmec. Sub semnul Primei garnituri sunt înregimentați fondatorii, inițiatorii proiectului (cum se spune astăzi) şi cei care au urmat lor: Ioanichie Olteanu, Ion Agârbiceanu, Nicolae Mărgeanu, Valeriu L. Bologa, Ion Lungu, Ion Oarcăsu, Vasile Rebreanu, Alexandru Căprariu, Mircea Zaciu, Miron Scorobete, Grigore Beuran, Ana Blandiana, Dumitru Isac, Ion Rahoveanu, Ioan Alexandru, Iosif Pervain, Romulus Rusan, Teofil Buşecan, Radu Stanca, Negoiță Irimie, Radu Enescu, Dumitru Mircea, Domițian Cesereanu, Ion Manițiu, Teohar Mihadaş, Augustin Buzura, Mircea Vaida şi (cu voia autorului) Constantin Cubleşan care s-a apropiat de redacția Tribunei cu paşii timizi ai oricărui începător.
Cunoscut ca prozator (apreciat, citit), ca dramaturg (jucat, nu doar citit), ca aparat Röntgen de mare precizie – iertată să-mi fie metafora, dar nu găsesc alta mai expresivă – (a radiografiat literar sumedenii de cărți consolidându-şi un statut de eminent critic literar), cunoscut ca pasionat eminescolog, mai puțin ca poet (sau autor de poezii), dar impetuos, falnic şi arborescent, imposibil de ignorat în calitate de istoric literar cu numeroase cărți la activ, Constantin Cubleşan este şi mai puțin cunoscut ca traducător. Şi totuşi ca traducător a debutat în paginile Tribunei. O spune chiar autorul în paginile 19-20 ale cărții. În 1957 (anul lansării Tribunei) Negoiță Irimie l-a introdus în biroul lui Ioanichie Olteanu (nu se putea altfel!) pe tânărul Cubleşan, autorul unei traduceri din Serghei Esenin. „Nu e rău, dar Esenin e greu de tradus…” a fost reacția lui Ioanichie Olteanu şi i-a propus să traducă o poezie de Stepan Scipaciov – „era pe vremea aceea unul dintre poeții sovietici cei mai importanți”. Traducerea a fost publicată în numărul 37 din 19 octombrie 1957, „având girul unuia dintre cei mai buni şi autoritari traducători din poezia lumii: Ioanichie Olteanu”, adaugă Constantin Cubleşan, amintindu-şi cu emoție momentul debutului său literar. Între acest moment al începutului şi cel al despărțirii de Tribuna sunt scoase din umbra uitării toate personajele cărții încheind „poate, cea mai frumoasă perioadă a formării mele scriitoriceşti”. Numai un cunoscător din interior al fenomenului tribunist putea scrie cu atâta acribie profesională şi nonşalanță de vechi „combatant” întru dobândirea faimei scriitorimii clujene o carte „mai degrabă de memorii, nu prea serioase sau, aşa cum zicea cineva, de seriozitatea bolii de apendicită”. În urma amintirilor devoalate, Constantin Cubleşan zâmbeşte mucalit şi mulțumit: Cam asta este povestea Tribunei, din „prima garnitură” de redactori şi colaboratori. Aşteptăm să citim despre „a doua garnitură”, dacă va fi să fie.